* după ce liderul PSD de la centru, Marcel Ciolacu, a vorbit luna trecută despre necesitatea organizării de alegeri interne, de jos în sus, în cadrul partidului, social-democrații brăileni au început calculele privind posibile candidaturi * surpriza vine din partea deputatului George Adrian Paladi, care declară clar că își va depune candidatura pentru a fi liderul organizației județene * președintele CJ Brăila, Francisk Chiriac, susține de asemenea că nu exclude o candidatură, însă cu precizarea că își dorește binele echipei * aspirații are și deputatul Mircea Florin, actualmente secretar executiv al organizației
Rumoare în PSD Brăila după ce liderul partidului la nivel național, Marcel Ciolacu, a vorbit recent despre posibilitatea organizării de alegeri interne, de jos în sus, în acest an. Acesta declara în luna mai că va urma o ședință a conducerii partidului pentru declanșarea alegerilor interne în PSD, lucru care încă nu s-a întâmplat. Totuși, plecând de la aceste declarații, redactorii ”Obiectiv - Vocea Brăilei” au încercat să ia legătura cu liderii actuali ai PSD Brăila, pentru a afla dacă aceștia își doresc să candideze. Și mai important, pentru ce funcții. O surpriză a venit din partea deputatului George Adrian Paladi, care a declarat fără niciun fel de perdea că își dorește să candideze la funcția de președinte al organizației, dacă vor avea loc alegeri interne. Nici președintele Consiliului Județean Brăila, Francisk Iulian Chiriac, nu exclude ideea unei candidaturi, totuși acesta nu a fost la fel de vocal privind candidatura sa, precizând că înainte de toate își dorește ca subiectul să fie dezbătut în interior, lucru care încă nu s-a întâmplat. Din păcate, actualul președinte al organizației PSD Brăila, senatorul Ion Rotaru, nu a putut vorbi ieri, precizând că se află în Comisie la Parlament, totuși acesta ne-a transmis prin mesaj că încă nu s-a luat nicio decizie clară privind organizarea de alegeri interne în PSD.
Trebuie punctat totuși că atât deputatul Florin Mircea, în prezent secretarul executiv al organizației județene, precum și președintele executiv al social-democraților brăileni, fostul primar Aurel Simionescu, nu s-au ferit să precizeze că își doresc să rămână în echipa de conducere a partidului, pe actualele poziții, dacă nu chiar pe unele mai importante.
Primarul Marian Dragomir a fost extrem de diplomat, evitând să se pronunțe în privința vreunei candidaturi, punctând doar că va lua o decizie pe acest subiect abia după ce va discuta la partid.
George Adrian Paladi vrea fotoliul de președinte PSD Brăila
Deputatul George Adrian Paladi nu s-a ferit să spună pe față că aspiră la șefia PSD Brăila. Întrebat dacă intenționează să candideze și pe ce poziție, acesta a punctat că dorește să conducă organizația social-democraților brăileni, deoarece este de părere că poate aduce o contribuție însemnată la dezvoltarea echipei.
”Da, îmi voi depune candidatura la funcția de președinte al organizației județene a PSD Brăila, deoarece consider că am ajuns într-un punct al carierei mele politice din care pot aduce o contribuție și mai însemnată la activitatea și dezvoltarea organizației. În toți acești ani, am constatat că există numeroși oameni valoroși și competenți în interiorul partidului: lideri de organizații locale, primari și consilieri, membri activi și dedicați, pe care trebuie să-i respectăm și cărora trebuie să le recunoaștem meritele în mod constant, nu doar o dată la patru ani, cu ocazia alegerilor. Sunt convins că, alături de toți cei care au contribuit și contribuie zi de zi la rezultatele bune obținute de Partidul Social Democrat, vom putea construi o echipă care să ofere cele mai bune perspective de dezvoltare pentru județul Brăila”, ne-a transmis Paladi.
Deputatul PSD Brăila în prezent este doar membru în Biroul Politic al organizației.
Președintele CJ Brăila nu exclude o candidatură
Plecând de la ideea că în trecut a anunțat că își dorește să candideze pentru fotoliul de președinte al organizației PSD Brăila, redactorii ”Obiectiv - Vocea Brăilei” l-au întrebat pe președintele Consiliului Județean, Francisk Iulian Chiriac, dacă își menține poziția. Acesta nu a dorit să facă declarații extrem de vehemente înainte ca lucrurile să fie clare în privința alegerilor sau înainte de a discuta subiectul în interiorul partidului, însă nu s-a ferit să puncteze că nu exclude o candidatură la șefia PSD. Totuși, președintele CJ Brăila a dorit să atragă atenția că nu își dorește să dezbine echipa organizației sau să se ajungă la un ”măcel” în interior, așa cum s-a întâmplat la alte partide.
”Când vor fi alegerile vom hotărî care vor fi candidații. Nu am niciun fel de problemă. Da. Pot fi și eu un posibil candidat. Este posibil să candidez și eu. Nu exclud această variantă. Dar dacă eu o să candidez, o voi face în formarea unei echipe, nu de a fracționa. Sunt un om de echipă, am fost și voi rămâne. Pentru mine PSD înseamnă echipă. Doar așa am câștigat de atâtea ori alegerile. Nu mă interesează ce spun alții din afară. E o problemă internă a PSD-ului și va fi rezolvată tot intern. Nu facem ca la alte partide, să ne aruncăm boarfele peste gard. Nu facem așa ceva, nu am făcut niciodată! Va fi un Birou, fiecare își va spune părerea, cum vor decurge lucrurile, dacă sunt doritori. Și atunci vom face în așa fel încât să rămânem într-o echipă puternică, nu să ne «măcelărim» în interior. Nu am făcut-o niciodată și vă spun că nu o să o facem nici acum”, a punctat Chiriac
Senatorul Ion Rotaru și primarul Marian Dragomir, temperați
Actualul președinte al PSD Brăila, senatorul Ion Rotaru, ne-a transmis prin sms că se află la prezidiul Comisiei parlamentare, astfel că nu poate vorbi. Totuși, acesta a dorit să specifice, tot prin mesaj, faptul că nu s-a stabilit nimic concret în privința alegerilor inerne din PSD până în acest moment.
Primarul Municipiului Brăila, Marian Dragomir a precizat că nu este interesat să aibă neapărat o funcție în partid, ci mai degrabă ca echipa să funcționeze cât se poate de bine.
”Pentru mine nu contează funcția personală ci echipa. Sunt într-o echipă și voi lua o decizie privind candidatura la o funcție după ce voi discuta la partid. Nu este corect să dau declarații de presă înainte de a discuta cu membrii echipei”, a declarat Dragomir, fără a preciza dacă dorește să candideze la vreo funcție sau nu, în cazul în care se vor organiza alegeri interne în PSD în acest an.
Deputatul Florin Mircea ar dori să rămână pe funcția de acum, dacă nu se poate să avanseze
Secretarul executiv al organizației județene a PSD Brăila, deputatul Florin Mircea a punctat că ar fi bine dacă s-ar organiza alegeri interne până la finele anului, deoarece pandemia a întârziat lucrurile, astfel că multe poziții stabilite prin alegerile trecute, și-au cam depășit termenul. Acesta nu s-a ferit să precizeze că își dorește să rămână în continuare în echipa de conducere a PSD Brăila, cu mențiunea că nu l-ar deranja poziția actuală, dar nici una ceva mai importantă.
”În momentul în care o să știm exact ce trebuie să facem ca și pași, că vor fi alegeri de la bază până la vârf, ne vom așeza la masă și vom stabili în echipă exact fiecare ce, cum, unde trebuie să fie și în funcție de abilitățile, pregătirea și experiența pe care o are. Ca un calcul personal, după 26 de ani de politică eu îmi doresc să merg în continuare. Dar nu pot să spun că îmi doresc să fiu membru în birou sau președinte de organizație. Asta în funcție de discuțiile pe care le vom avea. Eu îmi doresc să fac parte din echipă. În ultima perioadă chiar am primit foarte mulți oameni, noi, valoroși. Dacă dumnealor vor îndeplini condițiile statutare - pentru că trebuie să ai o anumită vechime ca să poți participa la alegeri -, oricine este binevenit. Important este să lucrăm în echipă. În momentul de față eu sunt secretar executiv al organizației județene. Și pot să zic că mi-aș dori să fiu în continuare în poziția asta. Nu că aș vrea să mă laud singur, dar ceea ce am făcut la Alegerile Locale și Parlamentare, s-a dovedit că a fost ok, organizatoric vorbind. Cum au decurs lucrurile, nu am întâmpinat probleme, toate au mers bine și rezultatele au fost pe măsură. Deci dacă se poate și mai sus, mergem și mai sus. Dacă nu mai e nevoie, mai facem un pas în spate. Nu e nicio problemă, important este să lucrăm împreună”, a precizat Mircea.
Din păcate, deputatul Nicu Niță nu a putut fi contactat pentru a ne preciza dacă intenționează să candideze pentru vreo poziție în PSD Brăila.
Simionescu: «Vorba colegilor noștri de la PNL: dorim să avem o echipă câștigătoare. Dar degeaba avem funcții într-o echipă necâștigătoare»
Și actualul președinte executiv al PSD Brăila, fostul primar Aurel Simionescu, a precizat că își dorește să rămână în echipa locală a partidului. Acesta însă nu a precizat dacă dorește să aspire la vreo poziție anume.
”Dacă mă întrebați, eu vreau să rămân în echipa PSD. O să vedem pe ce poziție. Ați văzut, de fiecare dată, la Brăila, cel puțin, ne-am întâlnit, am discutat. Nu e vorba de funcții, ci despre echipă și de anumite rezultate pe care să le menținem bune. Dar nu am purtat o astfel de discuție între noi. De regulă, discuțiile de genul acesta nasc alte discuții și până când nu știm ce se va întâmpla, nu cred că are sens. Acum echipa funcționează. Nu știu să existe supărări”, a declarat Simionescu.
Întrebat totuși dacă dorește să își mențină poziția actuală, acesta nu a dorit să se pronunțe categoric momentan.
”Eu nu am o poveste privind o funcție sau alta. Dacă vom rămâne într-o discuție de genul acesta, poate că da. Dacă vor fi alții... Eu sunt de principiul să îi mai aducem pe cei tineri în față, să își mai asume responsabilități. Trebuie să urce și ei. Încă o dată. Ne adunăm, vedem care sunt opțiunile. Dar care sunt și realizările, pentru că noi ne putem dori multe, dar nu întotdeauna pălăriile sunt cele care trebuie să fie. Însă în condițiile în care sunt diverse opțiuni și în condițiile în care ele vor fi fezabile, trebuie să găsim cea mai bună formulă. Vorba colegilor noștri de la PNL: dorim să avem o echipă câștigătoare. Dar degeaba avem funcții într-o echipă necâștigătoare”, a conchis Simionescu.