Joi seara, sala de spectacole a Societăţii Lyra a găzduit piesa de teatru "În cuvintele tale", un altfel de spectacol, care a adus pe scenă perspectiva românilor despre multiculturalism.
Textul piesei, care a fost inspirat de poveştile despre minorităţi, spuse de peste 900 de români, îi aparţine unuia dintre cei mai talentaţi dramaturgi de azi în România, Peca Ştefan. Regia este semnată Radu Apostol, iar din distribuţie fac parte două actriţe cunoscute iubitorilor de teatru românesc: Mihaela Rădescu şi Katia Pascariu. Scenografia este semnată de arhitectul Gabi Albu, muzica de binecunoscutul Bobo Burlăcianu, de la "Fără Zahăr", iar proiecţiile video, de Elena Găgeanu.
Pentru Doiniţa, o elevă de 11 ani, moartea surorii mai mici e o suferinţă peste care nu reuşeşte să treacă. În momentul în care şcoala în care învaţă Doiniţa este selectată să reprezinte România la Târgul Educaţional Internaţional "Lumea ca o şcoală", din Oslo, Norvegia, 2016, atât mama, cât şi profesorii percep această participare ca pe o şansă pentru ca Doiniţa să uite de sora ei. Copiilor li se cere să creeze compuneri cu tema "România în cuvintele tale". În timpul şedinţei cu părinţii se constată că, cei mai mulţi dintre copii nu cunosc tradiţiile şi obiceiurile la români, dar, în schimb, au foarte multă imaginaţie şi creativitate, iar Doiniţa îi bulversează pe toţi prin compunerea ei. Mama şi directoarea şcolii concep o nouă compunere pe care i-o dau Doiniţei să o înveţe ca să o poată prezenta la Oslo, iar copila reuşeşte prin această compunere să se împace cu ideea morţii surorii ei. Ficţiunea devine "compunerea" şi recompunerea realităţii dureroase a pierderii afective, pe care o fetiţă o modelează cu propria ei imaginaţie, iar când "cuvintele ei" scotocesc printre amintiri dragi şi leagă firele memoriei, lumea este mai suportabilă.
Pe toată durata reprezentaţiei, cele două actriţe au intrat în mod ireproşabil în "pielea" personajelor gândite de autor şi au dat adevărata măsură a talentului lor, primindu-şi la sfârşitul spectacolului binemeritatele aplauze.