• sportivii din Ianca au cucerit 32 de medalii • clubul coordonat de președintele Daniel Dumitrescu și-a trecut în cont medalii la naționale, la Romanian International...
• aproximativ 150 de solicitări pe zi la Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Brăila în perioada sărbătorilor • Ambulanța a fost chemată la peste 2800 de...
S-au scurs peste 4 ani de când ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” a inițiat o nouă rubrică, „Vorbe din Duh”, menită să ne facă pentru o...
• evenimentul, moderat de prof. Veronica Dobrin, are loc vineri, 10 ianuarie, ora 16:00, în Sala ProArte a Centrului de Creație Brăila • invitați: prof. dr....
• evenimentul are loc duminică, 12 ianuarie, ora 10:00, în Sala ProArte a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale • în cadrul evenimentului, va...
• pentru că nu a respectat condițiile impuse de instanță, după ce a primit condamnarea de aproape doi ani de închisoare, cu suspendare, pentru furt de...
• joi, 9 ianuarie, la sediul Comunității Rușilor Lipoveni din Brăila, a fost organizată colinda comună a credincioșilor de rit vechi („Hristoslavie”), la care au participat...
• Mireya Gonzalez va evolua și în campionatul următor la HC Dunărea Conducerea clubului HC Dunărea Brăila a mai dat două “lovituri”. După ce pivotul...
ȘTIRE ACTUALIZATĂ Comunicatul Poliției: La data de 9 ianuarie a.c, în jurul orei 17:00, polițiștii Biroului Rutier au fost sesizați prin apel 112 cu privire la...
• au fost peste 2.000 de prezentări în doar două săptămâni, cu situații din cele mai diverse, de la accidente rutiere și agresiuni, până la indigestii...