Administrație
Fântâna cinetică a Brăilei, din rău în mai rău
• ansamblul realizat în anii ’80 de maestrul Constantin Lucaci și reabilitat în urmă cu 15 ani de firma Tancrad se confruntă cu numeroase probleme: mecanisme înțepenite, infiltrații în camera tehnică de la subsol, exfolierea permanentă a tencuielii bazinelor, desprinderea plăcilor de travertin de pe soclu, pătarea pieselor de inox din cauza apei nefiltrate etc
Unul dintre simbolurile Brăilei turistice, fântâna cinetică de lângă Palatul Administrativ (aflat acum în renovare), precum și restul fântânilor arteziene din ansamblul de pe Esplanadă, nu se află într-o situație prea fericită! Proiectată de maestrul Constantin Lucaci, respectiva arteziană era printre cele mai admirate din ţară, graţie jocului de ape şi mişcarea pieselor componente din inox. S-au adăugat apoi şi jocurile de lumini dar, de câţiva ani, tot ce înseamnă partea mecanică a înţepenit total. Între timp, sudurile executate, inițial, ireproşabil cu electrozi din inox austenitic, au cedat la calcarul apei dure, iar noile suduri sunt o bătaie de joc. Mecanismele de mişcare, care iniţial erau sub apă, a fost scoase la suprafaţă dar au fost blocate de rugină, după ce casetele cu pinioane şi rulmenţi radiali au rămas fără ulei. S-au purtat discuţii despre mecanismul acţionat electric, iar scheletul metalic din interiorul “păsărilor” din inox a fost înlocuit, odată cu trecerea la programarea electronică a fântânii. Totodată, bazinul mare şi celelalte mai mici au fost remodelate, dar după lucrările executate în urmă cu circa 15 ani au început să apară infiltraţii sub bazinul mare, apa scurgându-se peste aparatura electrică şi electronică din camera tehnică aflată la subsol. Umiditatea sufocantă de sub bazin şi o ventilaţie insuficientă (necesar era una forţată, cu ajutorul unui exhaustor), au favorizat apariţia condensului, a apei pe paviment şi mici ţurţuri/stalactite de calciu pe tavan, din apa puternic mineralizată. În mod normal, fântâna trebuia dotată cu filtre foarte fine, instalaţie de clorinare prin stabilirea automată a PH-ului și cu un dedurizator, pentru ca apa să fie perfect curată şi limpede, fără a afecta piesele metalice şi structura din beton. Astfel de dotări are, din fericire, noua arteziană instalată în corabia de pe bulevardul Independenței. Să sperăm că efectul se va vedea în timp!
Numai că, în condițiile în care ansamblul de arteziene nu a cunoscut reparaţii şi intervenţii adecvate, s-a ajuns ca verdeaţa apei brut, microorganismele şi calcarul din aceasta să fie combătute an de an prin aruncarea cu lopata a cloraminei, care dă un aspect lăptos apei, periculoasă pentru metal, beton. Mai mult, infiltrațiile au afectat şi plăcile din travertin ce au căzut grămadă, de pe soclul fântânii, în bazinul mare. Ca să nu mai vorbim de tencuiala exfoliată, atât din bazinul mare cât și din cele mai mici…
Sunt situații care ar fi putut fi evitate dacă, atunci când s-a făcut reabilitarea/remodelarea de acum 15 ani, executată de firma Tancrad, s-ar fi ținut cont de opiniile și sfaturilor specialiștilor de la fostul Promex, care au lucrat, în anii ’80, la realizarea întregului ansamblu de fântâni, sub coordonarea maestrului Lucaci. Cine nu crede ce înseamnă lucrurile făcute la timp şi profesionist, să vadă cum funcţionează fântânile maestrului Lucaci, din Bucureşti, Constanţa, Reşita, Vaslui şi Turnu Severin!
Oricum, zilele trecute s-a procedat la stropirea pieselor din inox cu apă în amestec cu sare de lămâie (acid citric) pentru îndepărtarea calcarului de pe acestea. Măsură care s-a aplicat și anul trecut, cu efecte limitate în timp. În timpul recentei operațiuni, nu au fost curățate și spoturile luminoase, câte au mai scăpat nevandalizate…
Administrație
Ajutoare de câte 10.000 de lei, de la Primărie, pentru două familii din Brăila
• două familii din Brăila, aflate în situații dificile, vor primi ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei • la inițiativa primarului Marian Dragomir, proiectele au fost aprobate de Consiliul Local Municipal, după ce Direcția de Asistență Socială Brăila a evaluat situațiile celor afectați și a propus acordarea sprijinului financiar • banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor pentru tratamentul medical complex al fiicei sale
Sprijin concret pentru două familii din Brăila care se confruntă cu situații dramatice. Primarul Marian Dragomir a inițiat două proiecte de hotărâre prin care administrația locală acordă ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei.
Banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost grav afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor financiar pentru tratamentul complex al fiicei sale, diagnosticată cu afecțiuni grave. Ambele inițiative au primit votul Consiliului Local Municipal.
Dincolo de investițiile în infrastructură și proiectele de dezvoltare ale orașului, administrația locală are în vedere și situațiile în care oamenii au nevoie de ajutor imediat. Două astfel de cazuri au ajuns recent în atenția Primăriei Brăila, iar primarul Marian Dragomir a inițiat, alături de viceprimarul Alexandru Jantea-Crican, proiectele prin care familiile aflate în dificultate vor beneficia de câte 10.000 de lei.
Ajutor după un incendiu devastator
Primul caz este cel al unei familii din municipiu care a rămas cu locuința afectată în urma unui incendiu izbucnit pe 13 octombrie 2026. Flăcările au distrus patru anexe gospodărești, printre care bucătăria, baia și două magazii, pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați.
Au ars și bunurile aflate în interior, precum și aproximativ doi metri cubi de lemne. Nici locuința propriu-zisă nu a scăpat neatinsă.
Fumul și temperaturile ridicate au deteriorat tavanele, pereții și pardoselile mai multor încăperi, iar într-unul dintre dormitoare tavanul s-a prăbușit. Din fericire, incendiul nu s-a soldat cu victime. Pentru familia afectată, refacerea locuinței reprezintă însă o povară financiară dificil de suportat, veniturile provenind din pensii nefiind suficiente pentru acoperirea lucrărilor necesare.
În urma evaluării situației de către Direcția de Asistență Socială Brăila, a fost propus și aprobat un ajutor de urgență de 10.000 de lei, destinat reabilitării parțiale a imobilului.
Un alt ajutor, pentru tratamentul unei adolescente
Cel de-al doilea sprijin financiar este destinat unei familii care se confruntă cu o situație medicală deosebit de dificilă. O adolescentă diagnosticată încă de la naștere cu paralizie cerebrală spastică și scolioză severă are nevoie de o intervenție chirurgicală complexă la nivelul coloanei vertebrale.
Potrivit documentelor prezentate consilierilor locali, evoluția afecțiunii a impus recomandarea unei intervenții într-o clinică specializată din Uniunea Europeană, unde este necesară formarea unei echipe medicale multidisciplinare. Intervenția presupune o procedură complexă de stabilizare și corectare a coloanei vertebrale, care trebuie realizată într-un timp cât mai scurt. Costurile sunt considerabile.
Numai avansul solicitat de clinica din străinătate pentru procedura medicală se ridică la 36.800 de euro, iar suma finală urmează să fie stabilită în funcție de complexitatea intervenției și durata spitalizării. Familia are posibilități financiare limitate, venitul lunar fiind asigurat în prezent de un singur părinte angajat, în timp ce celălalt nu are un loc de muncă.
În aceste condiții, cheltuielile pentru transport, cazare, investigații medicale și recuperare reprezintă un efort suplimentar important.
Pentru a contribui la acoperirea unei părți dintre aceste cheltuieli, Primăria Brăila va acorda familiei un ajutor de urgență de 10.000 de lei. Suma este destinată transportului către unitatea medicală, cazării, investigațiilor și procedurilor de recuperare necesare adolescentei.
Inițiativă pentru sprijinirea celor aflați în situații-limită
Cele două proiecte au fost inițiate de primarul Marian Dragomir și viceprimarul Alexandru Jantea-Crican și au fost aprobate de Consiliul Local Municipal Brăila. Fondurile vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila.
Potrivit condițiilor stabilite, beneficiarii vor trebui să justifice utilizarea sumelor prin documente, în termen de șase luni de la efectuarea plății. Pentru ca acest sprijin să ajungă la familiile care au nevoie de el, un rol important l-a avut Direcția de Asistență Socială Brăila, care a analizat fiecare situație în parte și a evaluat dificultățile cu care se confruntă cei afectați.
Într-un caz, este vorba despre o familie care trebuie să-și refacă locuința după incendiul care i-a afectat gospodăria, iar în celălalt, despre o mamă care face eforturi pentru a-i asigura fiicei sale accesul la o intervenție medicală complexă.
În urma evaluărilor și a demersurilor făcute de instituție, au fost propuse soluții concrete de sprijin, materializate prin cele două ajutoare de urgență. În cazul în care banii nu sunt folosiți în scopurile pentru care au fost acordați, aceștia pot fi recuperați conform legii.
Fondurile, în valoare totală de 20.000 de lei, vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila. Cele 20.000 de lei reprezintă un ajutor punctual, dar și o formă de solidaritate a comunității locale față de oameni care se confruntă cu probleme ce le depășesc posibilitățile financiare.
Iar prin aceste inițiative, administrația condusă de Marian Dragomir intervine în două situații în care sprijinul financiar poate face diferența: refacerea unui cămin afectat de incendiu și susținerea unei familii care luptă pentru accesul copilului la tratamentul medical de care are nevoie.
Administrație
Noul bloc de lângă faleză începe să prindă formă
• fundația e gata, se intră în următoarele etape ale construcției • la fața locului a fost montată, ieri, o macara de mare capacitate, necesară pentru actuala fază a șantierului • blocul va avea cinci etaje și o arhitectură modernă, cu impact deosebit asupra aspectului general al falezei Dunării
Șantierul de la capătul bulevardului Cuza, unde se ridică un nou bloc de locuințe – primul cu vedere spre Dunăre din această zonă a falezei – a trecut de faza realizării fundației și intră în faza construcției propriu-zise.
Ieri, traficul auto a fost întrerupt aproape toată ziua pe porțiunea de bulevard dintre Calea Călărașilor și Faleză, deoarece a fost adusă pe bucăți și montată la fața locului o macara de mare capacitate care urmează să deservească șantierul în următoarele luni.
După cum v-am mai informat, blocul care va schimba complet aspectul zonei va avea cinci etaje și este descris, atât de antreprenorul ”Doraly Mall” SRL Constanța cât și de autoritățile locale ca fiind un ”proiect ultramodern”, cu parcări amenajate la subsol și cu o panoramă deosebită spre Dunăre.




Autorizația de Construire a fost emisă de Primăria Brăila în 15 septembrie 2025, iar șantierul a fost deschis efectiv în luna decembrie a anului trecut.
Imobilul cu funcțiunea de locuințe colective va avea regim de înălțime subsol plus parter plus cinci etaje, iar pe terenul în suprafață de 1.398 metri pătrați, proprietate a ”Doraly Mall”, vor fi amenajate, pe lângă blocul propriu-zis, și spații verzi și locuri de joacă.
În total, blocul va avea 39 de apartamente, dintre care 28 apartamente cu 2 camere și 11 apartamente cu 3 camere.
Lângă șantier sunt deja afișate imagini cu viitoarea construcție, fiind scoasă în evidență stilul arhitectonic modern, cu suprafețe vitrate mari și linii drepte.
Viitorii locatari vor beneficia de locuri de parcare amenajate atât la subsolul clădirii cât și pe un teren învecinat, situat pe Bdul Cuza, nr. 10 – 12, teren aflat, de asemenea, în proprietatea ”Doraly Mall”.
Numărul total de locuri de parcare va fi de 52, dintre care 26 vor fi amplasate la subsolul blocului, iar 26 pe terenul de la nr. 10-12.
În prezent, se lucrează la fundația clădirii, iar reprezentanții constructorului spun că blocul ar putea fi inaugurat în toamna anului viitor.






















