* 70 sportivi de la cinci cluburi și-au testat forțele în vederea naționalelor * ca de obicei, clubul brăilean s-a clasat pe primul loc ...
* victima era angajată a unei societăți din Mureș, subcontractor al firmei italiene Astaldi * când a început descărcarea țevilor, bărbatul nu și-ar fi ales locul...
* ieri, magistrații Tribunalului Brăila au prelungit măsura preventivă a arestului față de inculpatul Marius Valentin Parfenie pentru perioada 8 iulie – 5 septembrie * dosarul...
După ce și-au făcut pensii speciale și au realizat că bugetul este pe fundul sacului, parlamentarii PSD vor taxe pe recunoștință. Pintr-un proiect de lege depus...
* șase fete și un băiat sunt campionii de anul acesta de la Evaluarea Națională, cei șapte confirmând astfel mediile de 10 obținute pe parcursul gimnaziului...
* pentru că în Spitalul Județean de Urgență Brăila acesta lipsește, medicii Secției Boli Infecțioase au fost nevoiți să ceară ajutor orașului vecin, Galați, sau să...
* cei 33 de asistați social apți de muncă din municipiu pot fi solicitați ca zilieri de către persoane juridice, fizice autorizate și întreprinderi * angajatorul...
* deputatul PNL Brăila Antoneta Ioniță a ținut să puncteze că prin implicarea partidului său, legea care stabilește cum votează românii din străinătate a trecut de...
* eveniment caritabil prin care organizatorii Gabriel Comănescu și Răzvan Popa au încercat să sensibilieze brăilenii să doneze sânge * între cele două manșe, reprezentanți ai...
* este vorba despre o jurizare realizată de un prestigios institut privind calitatea din Belgia, decernarea premiilor având loc chiar la începutul verii, în Italia *...