Zilele trecute, un pădurar de 37 de ani din Maramureş, tată a trei copii, a fost executat în stil mafiot, pentru că a încercat să apere...
• Adrian Ştefan Bâlea şi Bianca Costahe sunt coordonatorii unui frumos proiect de voluntariat ce are ca scop dezvoltarea elevilor în spiritul valorilor, al implicării, al...
• consilierii municipali au aprobat, recent, o actualizare de tarife pentru serviciul de salubrizare, începând cu 1 octombrie • tot cu această ocazie, au introdus o...
• la propunerea consilierilor municipali PNL Brăila, în urma unor ajustări din partea primarului Marian Dragomir, s-a ajuns la un consens pentru simplificarea procedurilor de emitere...
• evenimentul va avea loc marţi, 22 octombrie 2019, ora 16,00 la Muzeul Brăilei, iar donaţia va fi urmată de o conferinţă susţinută de: maestrul Nicu...
• operatorul de salubritate a început să plătească restanţele salariale, dar viitorul tot nu sună bine • coincidenţă sau nu, societatea a început să achite salariile...
*este vorba despre strada Radu Negru din muncipiul Brăila, aici unde, în urmă cu 4, 5 săptămâni s-a deschis şantierul de lucru al drumarilor contractaţi de...
* poliţiştii l-au depistat în trafic pe un brăilean de 51 de ani, în timp ce conducea o autoutilitară neînmatriculată * acesta avea montate pe maşină,...
* un brăilean de 54 de ani a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila pentru infracţiunea de ameninţare * bărbatul a...
* este prima etapă a returului Diviziei A la handbal feminin Astăzi, de la ora 12.00, în prima etapă a returului Diviziei A la...