Am exagerat un pic, e adevărat, dar trendul e că în scurt timpbrăilenii nu vor mai încăpea în oraş din cauza maşinilor. Nu că Brăila ar...
Aşadar, un poliţist local din Brăila, cu studii medii, dar cu ceva vechime în câmpul muncii, are un salariu brut lunar ce 4.085 de lei. Haideţi...
Că parlamentarii brăileni (sau aiurea) sunt duplicitari o ştiam de multă vreme. Şi parcă în timp ne-am obişnuit cu asta. Dar peste ipocrizia parlamentarilor nu am...
Vedeţi voi, nimeni nu i-a obligat pe consilierii locali să candideze pentru un loc în CLM Brăila. Dimpotrivă, mulţi au dat din coate pentru a ajunge...
Se tot vorbeşte de aproape 20 de ani (de pe vremea regretatului Laurenţiu Ulici) de megalopolisul Brăila-Galaţi. De unirea celor două oraşe pentru binele cetăţenilor care...
Mihai Tudose a fost vultur, timp de 6 luni: de la sfârşitul lui iunie 2017 până în ianuarie 2018. În această perioadă, brăileanul Tudose a fost...
Când a propus nu’ș ce parlamentar proiectul ăla de lege prin care aleșii neamului să fie supuși unui control psihologic și psihiatric, mulți cetățeni au început...
E foame mare în Brăila. Oamenii muncii nu mai au pe unde lucra, așa că s-au retras strategic în cârciumi, iar tinerii, care nu vor să...
Talibanii pesediști acreditează ideea că PSD este un partid modern pentru că, vezi-Doamne, pentru prima oară în istoria recentă a statului român a avut curajul să...
Bun băiat nea Mișu, de la Brăila. De când a ajuns premier, Mihai Tudose se gândește la toți românii, începând cu bogații din PSD și terminând...