• magistrații Tribunalului Brăila au admis contestația formulată de inculpatul Ionuț Popa, zis “Pinochio”, împotriva măsurii arestării dispusă în primă instanță, iar inculpatul este cercetat sub...
• este o anchetă în curs la Poliția de Frontieră Galați, unde comisarul șef Aurel Mihail Topciu, în vârstă de 47 de ani, este acuzat că...
* astăzi, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economico – Financiare din Constanța efectuează șapte percheziții domiciliare, în trei dosare penale * perchezițiile au loc în...
• dat în urmărire la nivel naţional şi internaţional, după condamnarea de 6 ani și 4 luni închisoare, din primăvara lui 2019, inculpatul Adrian Drăgan a...
ȘTIRE ACTUALIZATĂ Cele trei persoane au fost scoase de pompieri din șanțul prăbușit.Victimele incidentului erau conștiente, fiind preluate de ambulanțe și transportate la spital pentru îngrijiri...
* poliţiştii au desfăşurat o activitate preventiv-informativă circumscrisă evenimentului național „Săptămâna Prevenirii Criminalității”, la Colegiul Național „Ana Aslan”, cu participarea polițiștilor de prevenire, de siguranță școlară...
* joi, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila l-au dus în faţa instanţei pe inculpatul Lazarovici Eugen (n.r. – nume postat pe site-un instanţei), din...
* poliţiştii au mers la domiciliul unor persoane bănuite pentru fapte de braconaj piscicol *trei bărbați din comuna Râmnicelu aveau acasă şapte plase de pescuit confecționate...
• doi bărbați au ajuns la arest şi alţi trei tineri sunt cercetaţi sub control judiciar pentru infracțiunile de tulburarea ordinii și liniștii publice, lovirea sau...
• exercițiul a fost organizat de Uniunea Europeană, iar Flotila Fluvială a fost reprezentată de maistrul militar clasa a II-a Marian Bujeniță, din cadrul Comandamentului Flotilei...