Local
Comisarul și minora
• este o anchetă în curs la Poliția de Frontieră Galați, unde comisarul șef Aurel Mihail Topciu, în vârstă de 47 de ani, este acuzat că ar fi întreținut relații sexuale cu o minoră de 13 ani • jurnaliștii de la puterea.ro au obținut conversații șocante dintre comisar și minoră • din capturile de pe ecran reiese că fata ar fi avut inițiativa, iar anchetatorii trebuie să stabilească dacă totul s-a rezumat doar la conversațiile de natură sexuală sau dacă adultul a profitat de aceasta • minora este din localitatea brăileană Grădiștea, iar ancheta în ceea ce îl privește pe polițistul acuzat este în curs la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila
Acuzații grave la adresa unui comisar de la Poliția de Frontieră Galați! Acesta ar fi întreținut relații sexuale cu o minoră de 13 ani, din localitatea brăileană Grădiștea. Scenele ar fi avut loc chiar în localitate, iar un sătean care găzduiește familia minorei implicată în scandalul sexual a intrat în posesia unui dialog între fată și șeful Poliției de Frontieră Galați, după cum arată ziarul www.puterea.ro. În discuțiile dintre ofițer și copilă se face referire la acte sexuale, în special orale, însă frapant este faptul că minora pare a fi cea care ar fi avut inițiativa, provocându-l pe adult. Deocamdată nu se știe dacă totul s-a rezumat doar la acele conversații cu tentă sexuală, pe mesageria telefonului, sau cei doi chiar au trecut la fapte.
Acuzatul este comisarul șef Aurel Mihail Topciu, în vârstă de 47 de ani, numit la comanda Poliției de Frontieră Galați în aprilie pentru o perioadă de șase luni. El este divorțat și are doi copii, după cum arată sursa citată. Primarul comunei Grădiștea, județul Brăila, Andrei Petre, a depus inițial două plângeri, una la Parchet și alta la Ministerul Justiției, fără a primi însă un răspuns. ”Au trecut 35 de zile și nu s-a întâmplat nimic, a declarat primarul. Fata provine dintr-o familie destrămată și a fost găzduită de Topciu, care ulterior a încercat să ascundă abuzul prin amenințări”, se mai arată în ziarul citat.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru infracțiuni sexuale cu minori, iar cazul este anchetat de Parchet. Conducerea Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi a dispus verificări în regim de urgență.
Redactorii Obiectiv au solicitat date la Poliția de Frontieră și ni s-a comunicat faptul că se fac verificări în acest caz. ”Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la un factor din conducerea Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Galați, suntem abilitați să vă informăm următoarele: Conducerea Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi a dispus verificări în regim de urgență în vederea clarificării situaţiei de fapt. În funcţie de rezultatul acestora, conform competenţelor și în conformitate cu Statutul Poliţistului, conducerea Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi va lua măsuri legale în consecinţă. Subliniem faptul că Poliția de Frontieră tratează cu atenție maximă această situație particulară, care nu reprezintă personalul Poliției de Frontieră, majoritatea polițiștilor de frontieră dând dovadă de o conduită civică și morală ireproșabilă atât în timpul programului cât și în timpul liber”, ne-au transmis reprezentanții ITPF Iași, de care aparține Poliția de Frontieră Galați.
Potrivit unor informații transmise de presa gălățeană, dosarul ar fi ajuns la Parchetul de pe lângă Judecătoria (PJ) Făurei. Reprezentanții de la PJ Făurei ne-au comunicat, însă, că acest dosar a fost direcționat la Parchetul de pe lângă Tribunalul (PT) Brăila: ”În urma cererii dvs., formulată în baza Legii 544/2001 privind liberul acces la informații de interes public, vă comunicăm că dosarul la care faceți referire nu se află în instrumentarea unității noastre de parchet, fiind preluat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, motiv pentru care vă puteți adresa acestei unități în vederea obținerii de informații”.
Am încercat să obținem date privind acest dosar de la PT Brăila, însă ni s-a comunicat faptul că este o anchetă în curs și urmează audieri, astfel că, deocamdată, nu pot fi făcute publice date în acest caz.
Local
Brăilean dispărut în Olanda. Apropiații spun că a fost găsit decedat într-un râu
• într-o sesizare transmisă redacției ni s-au oferit informații privind moartea suspectă a unui brăilean în vârstă de 41 de ani • acesta ar fi fost găsit într-un râu, în apropierea casei în care locuia • potrivit unui prieten al brăileanului, trupul neînsuflețit ar fi la morgă în Olanda, dar nu ar avea cine să se ocupe de repatriere
Dispariție misterioasă în Olanda, a unui brăilean. Potrivit unei sesizări primite la redacție, un brăilean de 41 de ani, Marian Boculcă, care lucra în Olanda la o carmangerie, ar fi fost găsit decedat în condiții suspecte.
Trupul neînsuflețit ar fi la Morgă în Olanda, dar nu are cine să se ocupe de repatriere, iar cunoscuții îi caută familia. Ni s-a pus la dispoziție și numărul de telefon al unui bărbat care se ocupă de cazul celui decedat și am discutat cu acesta.
Ne-a spus că se numește Marin Florea și îl știa pe Marian Boculcă de pe rețeaua Tik-Tok. Potrivit lui Florea, brăileanul a crescut la casa de copii, iar el l-ar fi mai ajutat cu bani și alimente. În Olanda, Marian lucra la o carmangerie și ar fi avut o prietenă cu care locuia împreună.
Brăileanul ar fi dispărut încă de pe 29 octombrie, după ce ar fi plecat să cumpere pâine și nu ar fi mai revenit la domiciliu. Femeia cu care locuia, care lucra la aceeași firmă, l-a anunțat pe patronul carmangeriei
Abia la începutul lunii noiembrie bărbatul ar fi fost găsit decedat, pe un râu aflat la aproximativ 500 metri de locuința unde stătea cu prietena lui. Marin Florea ne-a mai precizat că prietena lui Boculcă a spus că ar fi anunțat poliția, dar ea a venit apoi în România, fata fiind se pare tot din Brăila.
În primă fază, a mai spus Marin Florea, patronul firmei, unde se pare că Boculcă nu avea contract de muncă, deci lucra ilegal, a anunțat că se ocupă de repatrierea trupului neînsuflețit, ba chiar ar fi strâns 10.000 de euro de la toți colegii ca să poată aduce decedatul în Brăila, pentru înmormântare.
Numai că, bărbatul a spus că între timp patronul s-a răzgândit și nu a mai răspuns la telefon. În aceste condiții, acesta a spus că încearcă să găsească pe cineva din familia lui Boculcă, pentru a se ocupa de repatriere, doar că nu știe unde se află familia. Se pare că ar avea un frate cu care nu era în relații bune, dar și o mătușă care ar locui în Chercea, din câte a aflat bărbatul.
Persoana decedată în apropiere de Zaaneiland, victima unui accident tragic
În presa de Olanda – deorkaan.nl – am găsit informații privind decesul unui bărbat. Persoana care a fost găsită decedată în dimineața zilei de duminică, 8 noiembrie, în apa din apropierea insulei Zaaneiland, în Zaandam, și-a pierdut viața în urma unui accident tragic, arată presa olandeză.
Poliția a făcut acest anunț după finalizarea cercetărilor. Polițiștii au exclus posibilitatea unei infracțiuni.”În jurul orei 08:35, serviciile de urgență au fost alertate cu privire la prezența unei persoane decedate în apă, de-a lungul străzii Mellum, în apropierea blocului Sarema. Mai multe echipaje de poliție, ambulanțe și pompieri au intervenit la fața locului. De asemenea, a fost solicitat și un elicopter medical de urgență.Poliția a delimitat zona, iar criminaliștii au efectuat cercetări pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs decesul. Ancheta a fost între timp încheiată
Potrivit poliției, s-a stabilit cu certitudine că este vorba despre un accident tragic. Autoritățile nu au făcut publice detalii despre modul în care s-a produs incidentul și nici identitatea persoanei decedate”, se arată în articol. Poliția olandeză a anunțat că a închis ancheta și a transmis condoleanțe familiei și apropiaților victimei, urându-le putere pentru a trece peste această perioadă dificilă.
Local
Accident rutier pe strada 1 Decembrie 1918. Un bărbat de 62 de ani a ajuns la spital
Un accident rutier s-a produs joi, 12 noiembrie, în municipiul Brăila, pe strada 1 Decembrie 1918, la intersecția cu strada Roșiorilor.
În urma impactului dintre două autoturisme, un bărbat în vârstă de 62 de ani a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Potrivit informațiilor transmise de polițiști, accidentul a fost anunțat prin apel la 112 în jurul orei 10:50.
Din primele cercetări, un bărbat de 62 de ani, din municipiul Brăila, conducea un autoturism pe strada 1 Decembrie 1918, dinspre zona centrală către bulevardul Dorobanților.
La intersecția cu strada Roșiorilor, mașina acestuia ar fi fost lovită din spate de un alt autoturism, condus de un bărbat de 40 de ani, tot din Brăila, care se deplasa în aceeași direcție.
În urma impactului, șoferul în vârstă de 62 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportat la spital.
Polițiștii i-au testat pe cei doi conducători auto cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost zero, ceea ce indică faptul că niciunul dintre aceștia nu consumase alcool.
Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul și care au fost împrejurările care au dus la coliziune.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.






















