Social Media

Local

Tentativă de omor la Zăvoaia. Bărbat lovit cu toporul în cap de un tovarăș de pahar

Timp de citire: 6 minute

* joi, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila l-au dus în faţa instanţei pe inculpatul  Lazarovici Eugen (n.r. – nume postat pe site-un instanţei), din comuna Zăvoaia, sat Dudescu, cercetat pentru infracţiunea de tentativă la omor * acesta a fost arestat preventiv şi dus în Arestul IPJ Brăila * la data de 25 martie, persoana vătămată Adrian D. se afla în curtea locuinţei inculpatului de 41 de ani, iar pe fondul consumului de băuturi alcoolice şi al unui conflict spontan, acesta l-a agresat fizic, aplicându-i lovituri cu muchia toporului în zona capului * bărbatul a suferit leziuni grave pentru care a necesitat îngrijiri medicale, fiind internat la Neurochirurgie şi supus unei intervenţii chirgicale * intervenţia medicilor i-a salvat viaţa celui agresat
 
 
 
Lovit cu toporul în cap, un localnic din Zăvoaia a ajuns în stare gravă la spital, iar medicii de la Neurochirurgie l-au operat şi au reuşit să îi salveze viaţa. Atacatorul a fost un consătean care a băut împreună cu partea vătămată, dar apoi din cauza consumului de alcool şi a unui conflict, i-a dat cu toporul în cap. El a ajuns în spatele gratiilor.
La data de 23 mai, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila l-au dus în faţa instanţei pe inculpatul  Lazarovici Eugen (n.r. – nume postat pe site-un instanţei), din comuna Zăvoaia, sat Dudescu, cercetat pentru infracţiunea de tentativă la omor. Acesta a fost arestat preventiv şi dus în Arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Brăila.
Ulterior, pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila s-a înregistrat ordonanţa de declinare a competenţei într-un dosar din data de 8 mai al Parchetului de pe lângă Judecătoria Făurei, motivată de existenţa indiciilor comiterii infracţiunilor de tentativă la omor.
Potrivit anchetatorilor, în dimineaţa zilei de 25 martie, organele de cercetare penală de la Poliţia Viziru au fost sesizate prin apel 112 de către persoana vătămată D. Adrian cu privire la comiterea unei agresiuni împotriva sa de către numitul Lazarovici Eugen, la data de 23 martie , ora 12.00. „Persoana vătămată a spus că se afla în curtea locuinţei numitului Lazarovici Eugen, iar pe fondul consumului de băuturi alcoolice şi al unui conflict spontan, acesta din urmă l-a agresat fizic, aplicându-i o lovitură cu muchia toporului în zona capului, provocându-i leziuni ce au necesitat îngrijiri medicale.
Prin ordonanţa din 25 martie, la Secţia 5 de Poliţie Rurală Viziru – Postul de Poliţie Zăvoaia s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de suspect pentru infracţiunea de vătămare corporală, însă actul procesual a fost infirmat de procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făurei, prin ordonanţa din data de 8 mai.
S-a dispus schimbarea încadrării juridice, din infracţiunea de vătămare corporală, în infracţiunea de tentativă la omor”, au precizat procurorii.
S-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul Lazarovici Eugen, cercetat pentru o faptă mult mai gravă, respectiv tentativă la omor.
 
Victima a ajuns la spital, după două zile, cu traumatism cranio-cerebral
După examinarea medico-legală s-a stabilit că bărbatul agresat a primit îngrijiri medicale la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, începând cu data de 25 martie, urmare a faptului că pacientul a fost adus la spital de un echipaj al ambulanţei, acuzând o agesiune fizică produsă în urmă cu două zile.
Victima a fost internată la secţia de neurochirurgie, unde s-au efectuat investigații medicale şi intervenţii cjirurgicale, fiind externată la data de 3 aprilie.
Din actele medicale examinate, arată anchetatorii, rezultă că numitul D. Adrian a suferit: „un traumatism cranio cerebral, plagă cranio durală parietală dreapta infectată, cu fractură cominutivă fronto-parieto-temporo-occipitală dreaptă, contuzie hemoragică bifrontală şi hematom pentru care s-a intervenit chirurgical. S-a evacuat hematomul, s-au remodelat fragmentele de os şi s-a montat un dren subfascial”.
Potrivit Serviciului de Medicină Legală, loviturile victimei s-au putut produce prin lovire activă, repetată, cu corp dur, având nevoie de 45-50 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare și fiind de natură a pune în primejdie viaţa victimei.
După cum arată procurorii, probele administrate în cauză, după reconstituire şi conducerea în teren a victimei, în vederea stabilirii traseului urmărit de acesta după agresiunea suferită şi identificarea probelor purtătoare de urme biologice, întăresc certitudinea că inculpatul a comis infracţiunea materializată în acţiunile acestuia de a pune în executare intenţia de a suprima viaţa victimei, prin lovituri aplicate cu un corp dur (muchia metalică a toporului) în zona capului. Loviturile aplicate puteau duce la suprimarea vieţii, însă nu s-a  produs decesul datorită intervenţiei medicilor.
Astfel, la data de 22 mai s-a dispus reţinerea suspectului Lazarovici Eugen, pentru 24 de ore, apoi a fost prezentat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, care a cerut arestarea preventivă.
Potrivit procurorului, au fost administrate suficiente probe, din care rezultă că inculpatul Lazarovici Eugen a săvârșit infracţiunea de tentativă la omor, infracţiune contra vieţii pedepsită cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. „Deşi pus în faţa probelor concludente, care dovedesc acuzaţia penală (elocvente fiind constatările medicilor şi declaraţia martorului direct), inculpatul a încercat să se apere, recunoscând în parte acţiunile incriminatoare şi declarând că motivul pentru care a declanşat acţiunea agresivă asupra persoanei vătămate au fost «înjurăturile victimei». Măsura arestării preventive este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică, având în vedere circumstanţele factuale şi personale reţinute în evaluarea stării de pericol pentru ordinea publică, respectiv impactul social al acestei infracţiuni comisă de inculpat care a folosit în comiterea agresiunii un obiect contondent extrem de periculos (toporul cu dimensiuni considerabile şi apt de a provoca leziuni grave dacă este folosit într-o agresiune) şi a vizat capul victimei prin lovituri repetate, o zonă extrem de vulnerabilă şi vitală.
Pe de altă parte, apreciez că se impune o reacţie promptă a organelor judiciare, începând cu organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare, continuând cu procurorii şi finalizată cu decizia judecătorului, în vederea luării unor măsuri drastice şi prevenirea unei stări de pericol pentru ordinea publică, având în vedere amploarea infracţiunilor cu violenţă comise în municipiul şi judeţul Brăila”, a arătat procurorul PT Brăila.
S-a cerut arestarea preventivă a inculpatului Lazarovici Eugen, în vârstă de 41 de ani, cu domiciliul în comuna Zăvoaia, sat Dudescu, cercetat pentru infracţiunea de tentativă la omor, iar măsura a fost admisă ”începând cu data de 23 mai 2024, ora 14.45 până la data de 21 iunie 2024 inclusiv, pentru comiterea infracţiunii de tentativă de omor”, după cum s-a pronunțat Tribunalul Brăila în şedinţa din 23 mai.
 

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Local

Brăilean dispărut în Olanda. Apropiații spun că a fost găsit decedat într-un râu

• într-o sesizare transmisă redacției ni s-au oferit informații privind moartea suspectă a unui brăilean în vârstă de 41 de ani • acesta ar fi fost găsit într-un râu, în apropierea casei în care locuia • potrivit unui prieten al brăileanului, trupul neînsuflețit ar fi la morgă în Olanda, dar nu ar avea cine să se ocupe de repatriere

Publicat

în

Brăilean dispărut în Olanda. Apropiații spun că a fost găsit decedat într-un râu

Dispariție misterioasă în Olanda, a unui brăilean. Potrivit unei sesizări primite la redacție, un brăilean de 41 de ani, Marian Boculcă, care lucra în Olanda la o carmangerie, ar fi fost găsit decedat în condiții suspecte.

Trupul neînsuflețit ar fi la Morgă în Olanda, dar nu are cine să se ocupe de repatriere, iar cunoscuții îi caută familia. Ni s-a pus la dispoziție și numărul de telefon al unui bărbat care se ocupă de cazul celui decedat și am discutat cu acesta.

Ne-a spus că se numește Marin Florea și îl știa pe Marian Boculcă de pe rețeaua Tik-Tok. Potrivit lui Florea, brăileanul a crescut la casa de copii, iar el l-ar fi mai ajutat cu bani și alimente. În Olanda, Marian lucra la o carmangerie și ar fi avut o prietenă cu care locuia împreună.

Brăileanul ar fi dispărut încă de pe 29 octombrie, după ce ar fi plecat să cumpere pâine și nu ar fi mai revenit la domiciliu. Femeia cu care locuia, care lucra la aceeași firmă, l-a anunțat pe patronul carmangeriei

Abia la începutul lunii noiembrie bărbatul ar fi fost găsit decedat, pe un râu aflat la aproximativ 500 metri de locuința unde stătea cu prietena lui. Marin Florea ne-a mai precizat că prietena lui Boculcă a spus că ar fi anunțat poliția, dar ea a venit apoi în România, fata fiind se pare tot din Brăila.

În primă fază, a mai spus Marin Florea, patronul firmei, unde se pare că Boculcă nu avea contract de muncă, deci lucra ilegal, a anunțat că se ocupă de repatrierea trupului neînsuflețit, ba chiar ar fi strâns 10.000 de euro de la toți colegii ca să poată aduce decedatul în Brăila, pentru înmormântare.

Numai că, bărbatul a spus că între timp patronul s-a răzgândit și nu a mai răspuns la telefon. În aceste condiții, acesta a spus că încearcă să găsească pe cineva din familia lui Boculcă, pentru a se ocupa de repatriere, doar că nu știe unde se află familia. Se pare că ar avea un frate cu care nu era în relații bune, dar și o mătușă care ar locui în Chercea, din câte a aflat bărbatul.

Persoana decedată în apropiere de Zaaneiland, victima unui accident tragic

În presa de Olanda – deorkaan.nl – am găsit informații privind decesul unui bărbat. Persoana care a fost găsită decedată în dimineața zilei de duminică, 8 noiembrie, în apa din apropierea insulei Zaaneiland, în Zaandam, și-a pierdut viața în urma unui accident tragic, arată presa olandeză.

Poliția a făcut acest anunț după finalizarea cercetărilor. Polițiștii au exclus posibilitatea unei infracțiuni.”În jurul orei 08:35, serviciile de urgență au fost alertate cu privire la prezența unei persoane decedate în apă, de-a lungul străzii Mellum, în apropierea blocului Sarema. Mai multe echipaje de poliție, ambulanțe și pompieri au intervenit la fața locului. De asemenea, a fost solicitat și un elicopter medical de urgență.Poliția a delimitat zona, iar criminaliștii au efectuat cercetări pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs decesul. Ancheta a fost între timp încheiată

Potrivit poliției, s-a stabilit cu certitudine că este vorba despre un accident tragic. Autoritățile nu au făcut publice detalii despre modul în care s-a produs incidentul și nici identitatea persoanei decedate”, se arată în articol. Poliția olandeză a anunțat că a închis ancheta și a transmis condoleanțe familiei și apropiaților victimei, urându-le putere pentru a trece peste această perioadă dificilă.

Citește articolul complet

Local

Accident rutier pe strada 1 Decembrie 1918. Un bărbat de 62 de ani a ajuns la spital

Publicat

în

Accident rutier pe strada 1 Decembrie 1918. Un bărbat de 62 de ani a ajuns la spital

Un accident rutier s-a produs joi, 12 noiembrie, în municipiul Brăila, pe strada 1 Decembrie 1918, la intersecția cu strada Roșiorilor.

În urma impactului dintre două autoturisme, un bărbat în vârstă de 62 de ani a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Potrivit informațiilor transmise de polițiști, accidentul a fost anunțat prin apel la 112 în jurul orei 10:50.

Din primele cercetări, un bărbat de 62 de ani, din municipiul Brăila, conducea un autoturism pe strada 1 Decembrie 1918, dinspre zona centrală către bulevardul Dorobanților.

La intersecția cu strada Roșiorilor, mașina acestuia ar fi fost lovită din spate de un alt autoturism, condus de un bărbat de 40 de ani, tot din Brăila, care se deplasa în aceeași direcție.

În urma impactului, șoferul în vârstă de 62 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportat la spital.

Polițiștii i-au testat pe cei doi conducători auto cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost zero, ceea ce indică faptul că niciunul dintre aceștia nu consumase alcool.

Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul și care au fost împrejurările care au dus la coliziune.

În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧