* Brian Cristian Beiliciu este cel care merită toate aplauzele pentru această performanță, el fiind absolvent al unui liceu vocațional * tânărul face muzică din clasa...
* la liceele de top, ”Murgoci”, ”Bălcescu” și ”Iorga”, anul trecut au fost admiși absolvenți cu medii între 10 și 8,79 * la ”Ana Aslan”, ”Perpessicius”...
* peste 700 de contestații au fost depuse de candidații brăileni, iar majoritatea au primit o notă mai mare după recorectare * au fost însă și...
* stagiul s-a desfășurat în perioada 5-9 iulie și a făcut parte din proiectul ”Franceza prin TIC”, finanțat de Comisia Europeană În perioada 5-9 iulie...
* titulatura a fost primită în urma unor activități derulate în cadrul unui proiect coordonat de Inspectoratul Școlar Județean Brăila * ambasadorii proiectului de la Colegiul...
* absolventă a Colegiului Național “Nicolae Bălcescu”, Elena este singura din cei aproape 1.700 de candidați brăileni care au obținut media 10 la examen * adolescenta...
* pe primul loc se află, din nou, Colegiul Național ”Gh. M. Murgoci”, cu 100% promovabilitate * mai mult, aproape 90% dintre absolvenții acestui liceu au...
* cele mai multe, 272 cereri, au fost depuse pentru proba de Limba și literatura română * rezultatele finale se vor afișa vineri, 9 iulie ...
* promovabilitatea de 80,4% se înregistrează în rândul candidaților din seria curentă, adică elevii care au absolvit liceul anul acesta * în ceea ce privește rata...
* promovabilitatea la examen este de 86,6% * doar trei candidați au reușit să obțină media 5 după contestații * au fost situații în care notele...