Învățământ
Elena Gabriela Dragomir, o adolescentă de 10
* absolventă a Colegiului Național “Nicolae Bălcescu”, Elena este singura din cei aproape 1.700 de candidați brăileni care au obținut media 10 la examen * adolescenta se pregătește de noi performanțe, fiind calificată la olimpiada națională de astronomie și astrofizică, dar și la un concurs internațional * în cadrul unui interviu acordat redactorilor “Obiectiv”, eleva de elită a Brăilei ne-a povestit cum a trăit emoțiile examenului de Evaluare Națională, dar și la ce liceu va învăța din toamnă
Aproape 1.700 de absolvenți brăileni care au susținut examenul de Evaluare Națională și o singură medie de 10. Cea care a reușit să obțină media perfectă la cel mai important examen din viața ei se numește Elena Gabriela Dragomir, absolventă a Colegiului Național “Nicolae Bălcescu”. Numele ei este sinonim cu ambiția și perseverența. În ciudat unui an și jumătate de pandemie în care cursurile s-au desfășurat când fizic, când online, dar și a schimbării structurii subiectelor de examen, Elena demonstrează că atunci când îți dorești ceva și muncești pentru asta, rezultatele vor fi pe măsură.
Redactorii “Obiectiv” au stat de vorbă cu eleva de elită a Brăilei iar aceasta ne-a povestit cum a trăit emoțiile examenului de Evaluare Națională, la ce liceu va învăța din toamnă, dar și ce planuri are pentru vara aceasta.
“Am țintit către nota 10!”
Asta ne-a răspuns adolescenta când a fost întrebată dacă se aștepta să obțină media 10 la examen. “Am țintit către nota 10! Nu sunt genul care se mulțumește cu «iau cât o fi și aia este». Dar, deși speram și ținteam către 10, recunosc că nu mă așteptam să fie chiar 10, mai ales la proba de limba română. Însă când am introdus codul să văd rezultatele… Îmi bubuia inima într-un hal… Și când am văzut 10 la română, 10 la matematică și media 10 nu mi-a venit să cred. Am zis să mai introduc o dată codul, să mai verific. Am fost foarte bucuroasă! Mi-am sunat imediat toată familia și i-am anunțat pe toți ce rezultat am obținut”, ne-a povestit Elena, pe chipul ei încă fiind vizibilă bucuria reușitei și emoția trăită în acea zi.
Acum că a trecut prin experiența examenului de Evaluare Națională, Elena spune că subiectele au fost de nivel mediu, iar cheia unui rezultat foarte bun este să fii un elev care învață în mod constant.
“Nu a fost nici foarte ușor, dar nici foarte greu examenul. M-am simțit destul de pregătită, adică pe parcursul anului școlar m-am pregătit puțin câte puțin, constant, nu am lăsat totul în ultima săptămână. Chiar în ultima săptămână a fost totul foarte lejer, doar m-am uitat peste caiet puțin și atâta tot”, afirmă campioana examenului la clasa a VIII-a.
Laureată a mai multor concursuri de matematică, participând în gimnaziu și la olimpiada națională, Elena mărturisește că emoțiile au fost mai mari la proba de limba română. Cum a obținut nota 10? Ei bine, adolescenta ne-a spus că cititul a fost marele ei avantaj în rezolvarea subiectelor. Iar când spunem citit ne referim la faptul că “devorează” cărțile și nu le lasă din mână până nu le termină.
“Da, am fost puțin mai stresată la limba română dar cred că tocmai asta m-a ajutat să dau tot ce e mai bun din mine. Și cum mie îmi place foarte mult să citesc, lucrul acesta a contat enorm”, a mai spus aceasta.
Prima generație cu subiecte după modelul PISA
Elena face parte din prima generație care susține Evaluarea Națională după modelul testelor internaționale PISA (Programme for International Student Assessment). Comparând noua structură a cerințelor cu cea din anii anteriori, aceasta consideră că schimbarea este de bun augur pentru proba de limba română.
“Sinceră să fiu, mie îmi place mai mult acest model al testelor PISA deoarece e mai puțin mecanizat. Înainte era o compunere în care trebuia să demonstrezi apartenență la genul liric, epic și dramatic și trebuia să înveți toate caracteristicile fiecărui gen și structura lui. Și mi se pare foarte mecanizat procesul acesta. Dar la examenul de anul acesta au fost niște texte și o compunere liberă și pe toate trebuia să le faci în momentul respectiv, în funcție de textele suport și inspirația pe care o aveai atunci. Mi s-a părut că acest tip de subiecte oferă mai multă libertate în ați folosi imaginația și creativitatea. Structura trebuia să o știi, în rest trebuia să vină totul de la tine” ne-a povestit Elena.
În schimb, la matematică, adolescenta este de părere că noua formulă a subiectelor îi poate dezavantaja pe elevii foarte buni, pentru că pot greși ușor din neatenție.
“La matematică s-a schimbat pe grilă, cea mai mare parte e grilă, iar aici nu mi se pare o schimbare pozitivă deoarece se poate greși foarte ușor din neatenție. Am avut și eu experiența asta la prima simulare. Și chiar dacă faci problemele de la subiectul trei integral, care sunt cele mai grele și cele mai complexe, dacă ai greșit ceva la grilă nota poate să scadă destul de mult. Acum trebuie să ai foarte multă atenție și să stăpânești foarte bine materia. Un alt lucru pe care l-am remarcat este că mi se par mult mai voluminoase subiectele acestea față de cele din anii anteriori și trebuie să te încadrezi mult mai bine în timp. Tocmai din cauza subiectelor stufoase erau multe șanse să greșești”, susține aceasta.
“Cine a învățat la orele fizice a știut să învețe și în online”
De anul trecut, din martie, de când a izbucnit pandemia de Covid-19, școala online i-a bulversat pe mulți elevi. Nu este cazul Elenei, care susține că s-a adaptat rapid la sistemul online și a reușit să se mențină la cel mai înalt nivel din punct de vedere al rezultatelor școlare.
“Chiar dacă a fost școala online eu am fost atentă la ore, cu atât mai mult la cele care mă interesau în mod special. Și studiul individual completează ce ni se preda la școală. Cine învăța la orele fizice, la școală, a știut să învețe și online. Da, a fost puțin ciudat la început, dar m-am adaptat rapid. Poate unii elevi nu au luat în serios școala online, dar eu cred că ține de responsabilitatea ta să înveți, să te pregătești, mai ales dacă ai de dat un examen”, spune adolescenta.
Desigur, alături i-au fost și dascălii. Elena i-a avut profesori la clasă pe prof. Adriana Bogatu (limba română) și prof. Carmen Botea (matematică), cărora a ținut să le mulțumească.
“Le mulțumesc celor două doamne profesoare de la clasă Adriana Bogatu și Carmen Botea pentru sprijinul acordat. De asemenea, doresc să îi mulțumesc și doamnei profesoare Iulia Dubină, pe care mă bucur că o pot numi profesoară-prietenă. Dar să știți că sunt persoane care m-au susținut și au contribuit la ceea ce sunt eu astăzi. Persoane care m-au încurajat să țintesc către nota 10 și mi-au spus că acest tip de gândire mă va ajuta să iau nota 10. Și acum pot să confirm că într-adevăr așa este. Țintește mereu cât mai sus și vei reuși!”, a declarat Elena.
Va continua liceul tot la “Bălcescu”
După ce a absolvit gimnaziul la Colegiul Național “Nicolae Bălcescu”, cu media 9,95, Elena ne-a spus că și la liceu va merge tot aici. Iar la admitere nu va avea nicio emoție, având în vedere media pe care o are.
“Am avut o tentație să mă duc și la București pentru că la fiecare concurs elevii de pe primele locuri sunt din București. Apar masiv acolo în clasament. Dar m-am decis să rămân la «Bălcescu» pentru că din punctul de vedere al materiilor care mă interesează cel mai mult acest liceu se potrivește cel mai bine pentru mine. Disciplinele care îmi plac cel mai mult sunt matematica, fizica, informatica și astronomia și astrofizica. Și nu-mi vine să cred cât de repede au trecut cei patru ani de gimnaziu. Am avut parte de toate experiențele posibile și imposibile, am anumiți profesori cu care am creat o relație destul de solidă și cred că acesta este și unul dintre motivele pentru care îmi e greu să mă distanțez de «Bălcescu»”, și-a argumentat aceasta decizia.
Calificată la două competiții de astronomie: olimpiada națională și concurs internațional
După performanța reușită la examenul de Evaluare Națională, Elena Gabriela Dragomir se pregătește de noi succese. Adolescenta este calificată la Olimpiada Națională de Astronomie și Astrofizică, care se va desfășura vara aceasta, dar și la un concurs internațional în acest domeniu, care se va desfășura online.
În final, trebuie să spunem că Elena provine dintr-o familie de campioni. Fratele ei, Bogdan, absolvent al Politehnicii din București, obținea în urmă cu câțiva ani media 10 la examenul de Bacalaureat.
O felicităm pe Elena pentru rezultatul de la Evaluarea Națională și îi dorim să continue să țintească cât mai sus!
Învățământ
Urmează ”decisiva” pentru directorii de școli
• cine va convinge comisiile că poate conduce o școală? Răspunsul începe să se contureze la Brăila din 17 noiembrie, când debutează interviurile propriu-zise din concursul directorilor de școli • după evaluarea administrativă a planurilor manageriale, 92 de candidați ajung față în față cu evaluatorii • urmează 45 de minute în care fiecare va trebui să demonstreze că poate trece de la teorie la decizie și de la proiect la managementul real al unei unități de învățământ
De astăzi, 12 noiembrie, la nivel național începe etapa interviurilor propriu-zise din concursul pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct.
La Brăila, după evaluarea planurilor manageriale și soluționarea contestațiilor, 92 de candidați, cu 108 opțiuni, au ajuns în fața următoarei provocări.
În maximum 45 de minute, fiecare va trebui să demonstreze că poate transforma un proiect managerial într-o viziune aplicabilă în școală.
Potrivit graficului de desfășurare a celei de-a doua etape a probei de interviu, publicat de Inspectoratul Școlar Județean, primul candidat la Brăila este programat să susțină interviul marți, 17 noiembrie, începând cu ora 9:00. La polul opus al programării, ultimul candidat figurează pe listă pentru data de 25 noiembrie, ora 10:00. Așadar, deși intervalul oficial de desfășurare a interviurilor este 12–27 noiembrie, potrivit programării afișate, evaluările candidaților brăileni sunt repartizate între 17 și 25 noiembrie.
După săptămâni de probe, evaluări, punctaje și contestații, concursul pentru conducerea unităților de învățământ din Brăila intră, începând de astăzi, într-o etapă cu miză importantă. Candidații care au trecut de evaluarea administrativă a planurilor manageriale se vor prezenta în fața comisiilor de interviu, unde nu va mai fi suficient să aibă un proiect bine redactat.
Vor trebui să-l susțină, să-și argumenteze deciziile și să arate cum ar gestiona situații concrete din viața unei școli.
Rezultatele finale ale evaluării administrative au fost publicate marți, 10 noiembrie, pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Brăila. Această etapă a avut caracter eliminatoriu: candidații care au obținut cel puțin nota 7 au primit dreptul de a continua concursul, în timp ce o notă sub acest prag a însemnat eliminarea.
Este important de precizat că nota obținută la evaluarea planului managerial nu se adaugă la media finală a concursului. Ea funcționează ca un filtru, stabilind cine poate ajunge la interviul propriu-zis.
Contestațiile au schimbat situația unui candidat
În urma publicării rezultatelor inițiale și a soluționării contestațiilor, situația candidaților a suferit câteva modificări. Potrivit datelor transmise de comisia de organizare a concursului, au fost depuse cinci contestații. Într-un caz, nota inițială de 8,30 a fost menținută.
Pentru alți trei candidați, punctajele au crescut, însă cea mai importantă modificare s-a înregistrat la Școala Gimnazială ”Radu Tudoran”, unde un candidat înscris pentru funcția de director adjunct a reușit să treacă pragul eliminatoriu.
Mai exact, după reevaluarea planului managerial, nota acestuia a crescut de la 6,80 la 7,16. Diferența de câteva zecimi a făcut, în acest caz, diferența dintre eliminarea din concurs și continuarea competiției. Pentru ceilalți doi candidați ale căror lucrări au fost reevaluate, creșterile au fost de 0,10, respectiv 0,04 puncte. A existat și un caz în care contestația nu a adus rezultatul așteptat. Candidatul care nu îndeplinise nici inițial pragul de promovare a primit, după reevaluare, o notă și mai mică: de la 4,60 la 4,44.
În urma afișării rezultatelor finale, un candidat a fost declarat respins la această etapă. Astfel, din cei 93 de candidați rămași după probele anterioare, au continuat concursul 92, cu un total de 108 opțiuni: 72 pentru funcțiile de director și 36 pentru cele de director adjunct.
45 de minute în fața comisiei. Aici începe adevăratul test!
Dacă până acum candidații au fost evaluați pe baza competențelor și a documentelor depuse, în perioada 12–27 noiembrie urmează proba care îi aduce față în față cu evaluatorii. Fiecare candidat va avea la dispoziție maximum 45 de minute pentru a demonstra că nu doar știe să construiască un plan managerial, ci și că are capacitatea de a-l pune în practică.
Interviul este împărțit în trei secțiuni, fiecare cu un timp bine stabilit. Primele 20 de minute sunt rezervate prezentării și susținerii proiectului managerial. Candidatul trebuie să-și explice viziunea, obiectivele și direcțiile de dezvoltare pe care le propune pentru unitatea de învățământ. Următoarele 15 minute sunt dedicate rezolvării unei situații-problemă.
Poate fi vorba despre gestionarea unui conflict, o situație de criză, relația cu părinții, dificultăți de comunicare, aplicarea legislației sau alte provocări administrative și manageriale. Ultimele 10 minute verifică aptitudinile digitale și competențele de operare necesare exercitării funcției de director sau director adjunct.
Așadar, nu este suficient ca proiectul să arate bine pe hârtie. Candidatul trebuie să convingă prin felul în care îl prezintă, prin argumentele pe care le aduce și prin soluțiile pe care le găsește atunci când este pus în fața unei situații concrete. Cei cinci membri ai comisiei vor acorda note individuale, iar nota finală a interviului va fi media aritmetică a punctajelor acordate. Pentru promovarea probei este necesară cel puțin nota 7.
Cu alte cuvinte, o evaluare administrativă foarte bună nu garantează automat și un interviu pe măsură. De astăzi, contează nu doar ce au scris candidații în proiecte, ci și cât de bine reușesc să-și susțină ideile și să demonstreze că pot lua decizii.
În fața comisiilor: cinci evaluatori și o decizie pentru fiecare școală
Odată cu începerea interviurilor, atenția se mută nu doar asupra candidaților, ci și asupra celor care vor analiza prestația acestora. Fiecare interviu se desfășoară în fața unei comisii formate din cinci membri, iar fiecare dintre ei va acorda un punctaj individual. Media notelor va stabili rezultatul candidatului la această etapă.
Componența comisiilor reunește reprezentanți ai Inspectoratului Școlar, cadre didactice din unitățile de învățământ, reprezentanți ai administrației publice locale, precum și membri desemnați din mediul economic sau universitar. Este o formulă care aduce la aceeași masă perspective profesionale diferite, într-o evaluare ce vizează nu doar pregătirea didactică, ci și capacitatea de organizare, comunicare și conducere.
Rămâne însă de văzut cum se va reflecta această perspectivă în evaluarea candidaților și ce criterii vor cântări cel mai mult atunci când aceștia vor trebui să-și susțină proiectele, să rezolve situații concrete și să demonstreze că pot gestiona o instituție de învățământ.
Rolul evaluatorilor nu este deloc unul formal. În cele 45 de minute ale interviului, aceștia vor urmări modul în care candidatul își argumentează proiectul managerial, răspunde unei situații-problemă și demonstrează că stăpânește competențele necesare funcției pentru care candidează. Notele acordate vor conta direct în rezultatul acestei probe, astfel că responsabilitatea comisiei este pe măsura mizei concursului.
Așadar, într-un proces care vizează conducerea a zeci de unități de învățământ din județ, transparența privind organizarea și activitatea comisiilor rămâne un aspect important asupra căruia vom reveni.
În acest context, era util ca informațiile privind persoanele desemnate și repartizarea în comisii să fie făcute cunoscute publicului, în măsura permisă de regulile concursului.
Nu pentru a transforma componența comisiilor într-un subiect de suspiciune, ci pentru ca întregul proces să poată fi urmărit și înțeles de cei interesați de viitorul școlilor brăilene.
Pentru că interviul nu înseamnă doar 45 de minute în care un candidat trebuie să convingă. Înseamnă și o evaluare în care fiecare membru al comisiei are o responsabilitate clară, iar notele acordate vor conta în stabilirea celor care vor ocupa funcțiile de conducere.
De la 149 de opțiuni, la 108. Cine ajunge la linia de sosire?
La începutul competiției, în județul Brăila erau disponibile 127 de funcții de conducere: 82 de directori și 45 de directori adjuncți. Pentru acestea au fost depuse 124 de dosare de candidatură, candidații exprimând în total 149 de opțiuni. După evaluarea competențelor desfășurată în 13 octombrie, au rămas 93 de candidați, cu 109 opțiuni: 73 pentru funcțiile de director și 36 pentru cele de director adjunct.
La acea etapă, 30 de candidați nu au obținut punctajul minim, iar unul nu s-a prezentat.
Acum, după evaluarea administrativă a proiectelor manageriale și soluționarea contestațiilor, numărul celor care continuă a ajuns la 92 de candidați, cu 108 opțiuni.
Competiția se apropie, așadar, de etapa în care diferențele dintre candidați nu vor mai fi date doar de documentele depuse, ci și de felul în care aceștia își susțin proiectele și răspund provocărilor din fața comisiei.
Verdictul final, în decembrie
În Brăila, interviurile se desfășoară în perioada 17–25 noiembrie 2026. Contestațiile la această probă pot fi depuse în intervalul 17 noiembrie – 2 decembrie, iar soluționarea lor este programată până pe 7 decembrie. Rezultatele finale ale concursului urmează să fie afișate pe 9 decembrie. O zi mai târziu, candidații declarați admiși pentru mai multe funcții își vor exprima opțiunea finală pentru o singură unitate de învățământ.
Validarea rezultatelor în Consiliul de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean este programată pentru 11 decembrie, iar deciziile de numire trebuie emise și comunicate până la 16 decembrie, cu intrare în vigoare de la 1 ianuarie 2027. Rămâne de văzut cine va reuși să treacă și de această probă, cine va confirma în fața evaluatorilor și, mai ales, cine va ajunge să ocupe funcțiile de conducere începând cu anul viitor.
Învățământ
Bursele școlare pentru primele două luni ale anului școlar, plătite pe 20 noiembrie. Câți elevi din Brăila vor primi bani
• elevii din județul Brăila care beneficiază de burse școlare vor primi, pe 20 noiembrie, primele sume din acest an școlar, aferente lunilor septembrie și octombrie • potrivit datelor Inspectoratului Școlar Județean, sprijinul financiar este destinat elevilor care îndeplinesc criteriile pentru burse de merit, sociale sau tehnologice, dar și unor categorii speciale de beneficiari
Elevii care beneficiază de burse școlare în anul școlar 2026–2027 vor primi primele sume pe 20 noiembrie, când vor fi achitate și drepturile aferente lunilor septembrie și octombrie.
La nivelul județului Brăila, listele cu beneficiarii au fost centralizate, iar potrivit datelor furnizate de Inspectoratul Școlar Județean, 26.768 de elevi sunt incluși în evidențele pentru plata burselor.
Prima plată din acest an școlar va cuprinde două luni, urmând ca, ulterior, bursele să fie virate lunar, pe data de 20, pentru luna precedentă. Calendarul este valabil la nivel național, în timp ce cifrele prezentate în continuare reflectă situația înregistrată în județul Brăila.
Peste 26.000 de elevi din Brăila, pe listele de plată
Potrivit datelor transmise de Inspectoratul Școlar Județean Brăila, cei mai mulți beneficiari sunt elevii care primesc burse sociale, categorie destinată sprijinirii copiilor proveniți din familii aflate în situații vulnerabile.
Situația burselor la nivelul județului este următoarea:
- 4.372 de burse de merit, acordate elevilor cu rezultate bune la învățătură;
- 20.900 de burse sociale, destinate elevilor care îndeplinesc criteriile de eligibilitate;
- 1.462 de burse tehnologice, pentru elevii din învățământul profesional și tehnologic;
- 22 de burse pentru mame minore;
- 12 burse pentru elevi aparținând unor comunități etnice, inclusiv elevi moldoveni, potrivit încadrării din evidențele transmise.
Datele arată că bursele sociale reprezintă cea mai mare parte a ajutorului financiar acordat elevilor din județ. În același timp, numărul celor care primesc burse de merit este mai redus, în condițiile în care metodologia actuală stabilește criterii mai restrictive de acordare.
Ce sume vor primi elevii
Cuantumurile lunare prevăzute pentru principalele categorii de burse sunt de 450 de lei pentru bursa de merit, de 300 de lei pentru bursa socială, respectiv pentru cea tehnologică și 700 lei/lună bursa pentru meme minore, acordată în perioada cursurilor, a pregătirii practice și a sesiunilor de examene.
Pentru că prima plată va avea loc în luna noiembrie, elevii vor primi atunci sumele aferente lunilor septembrie și octombrie, în funcție de categoria de bursă și de drepturile stabilite pentru fiecare beneficiar.
După această primă plată, calendarul obișnuit prevede virarea burselor în data de 20 a fiecărei luni, pentru luna anterioară.
Mai puțini beneficiari ai burselor de merit
Anul școlar 2026–2027 continuă pe baza regulilor de acordare a burselor introduse prin noua metodologie.
În cazul burselor de merit, unul dintre criteriile importante este limitarea numărului de beneficiari la cel mult 15% dintre elevii unei clase, în condițiile prevăzute de metodologia în vigoare.
La nivelul județului Brăila, 4.372 de elevi se regăsesc pe listele pentru această categorie de sprijin. Prin comparație, bursele sociale rămân principala formă de ajutor financiar pentru elevi, cu peste 20.000 de beneficiari.
Pentru școli, pregătirea primei plăți a presupus transmiterea către inspectoratele școlare a listelor cu beneficiarii și a sumelor necesare. Termenul stabilit pentru această etapă a fost 20 octombrie 2026.
Astfel, pe 20 noiembrie, elevii eligibili vor primi primele burse din actualul an școlar, aferente lunilor septembrie și octombrie, iar plățile vor continua lunar, potrivit calendarului stabilit.






















