* chiar dacă în clasamentul celor de la revista Capital nu apar firme din Brăila, sunt enumerate firme care au totuși salariați și în județul nostru...
* cei doi minori, ambii în vârstă de 17 ani, munceau la un atelier de dezmembrări auto din municipiu * angajatorul, persoană fizică, ar putea fi...
* noul operator unic de salubritate, RER Brăila, care își va începe activitatea la nivelul întregului județ din luna ianuarie a anului viitor, a început să...
* proiectul “Codrii de mâine” este derulat prin Asociația Principele Nicolae al României Principele Nicolae include Brăila pe harta proiectelor sale caritabile! Este vorba despre...
* afirmă directorul general al Transgaz * într-un comunicat de presă, se afirmă cu argumente că misiunea companiei este să facă din România un jucător important...
* este vorba de campania „România Schimbă PET-ul cu biletul” desfășurată în data de 16 septembrie, la Kaufland * în total, la nivel național, peste 12.000...
* atât consilierii județeni cât și cei municipali au aprobat, în cadrul ședințelor ordinare de luna trecută, acordarea de mandate speciale pentru președintele CJ Brăila, Francisk...
* Consiliul Județean a făcut, joi, o prezentare a investițiilor din cadrul Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor, care va fi funcțional începând din ianuarie, anul...
* luna trecută postul de televiziune ”Realitatea” a publicat un raport al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) din care reieșea faptul că s-au...
* a anunțat, directorul Transgaz, brăileanul Ion Sterian * stocarea gazelor va continua până la 30 octombrie România a atins, la sfârșitul săptămânii trecute, un...