• potrivit unor surse, Asociația de Chiriași nr. 768 ANL Lacu Dulce are, în prezent, cea mai mare datorie către Compania de Utilități Publice „Dunărea” Brăila,...
Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brăila informează că, în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/12.04.2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare destinate acordării unor...
* evenimentul a fost organizat de AJOFM Brăila vineri, 12 mai, la Sala Polivalentă * din totalul celor 410 solicitanți de loc de muncă, 260 au...
• dacă oficialii din Sănătate se vor ține de cuvânt, până la finele acestui an, este posibil ca lista de beneficiari ai vaccinului împotriva HPV să...
• cele două gări au fost controlate de comisarii Protecției Consumatorilor, iar lista neregulilor constatate este lungă, chiar și în gara Brăila, care a fost reabilitată...
• tramvaiele vor circula de la Depoul Radu Negru și până la stațiune(Combinat) • totodată, în paralel, există trasee de transport privat către Lacu Sărat, cu...
• conform unei sinteze a activității de control, au fost aplicate sute de amenzi, s-au depus zeci de plângeri penale, urmând ca sume uriașe să ajungă...
• în total, inspectorii de muncă brăileni au efectuat 173 de acțiuni de control la tot atâția angajatori din municipiu și județ • neevidențierea timpului de...
* evenimentul a avut loc pe 4 mai, la Galați * au fost prezente companii de construcții din toată țara, producători de materiale de construcții, arhitecți...
• SC Braicar SA are 13 rute de autobuz în Municipiul Brăila, cu 188 de opriri • câteva dintre acestea sunt deviate din cauza unor șantiere...