Social Media

LOCAL

Brăileni ”arși” la buzunar de Poliția Locală

Publicat

în

• în primele zece zile ale lunii martie au fost sancționați contravențional 27 de indivizi care fie aruncau gunoaie pe domeniul public, fie consumau alcool, fumau sau spărgeau semințe în locuri nepermise • au fost amendate și două persoane care nu au strâns dejecțiile produse de animalele de companie pe care le scoseseră la plimbare
 
În primele zece zile ale lunii martie, polițiștii locali brăileni au aplicat sancțiuni contravenționale unui număr de 27 persoane surprinse încălcând prevederile în vigoare privind respectarea curățeniei pe domeniul public al municipiului, precum și normele de conduită socială, anunță Poliția Locală prin intermediul unui comunicat de presă.
Astfel, nouă persoane au fost surprinse în timp ce aruncau diverse deșeuri pe domeniul public, pe Str. Frumoasă, Str. Mihai Bravu, Str. Comuna din Paris, Str. Cezar Petrescu, Șos. Focșani și pe Str. Fața Portului, fiind sancționate contravențional cu suma totală de 9.500 lei.
Alte persoane au fost surprinse consumând alcool în locuri neamenajate în acest sens, pe Calea Călărașilor, pe Calea Galați, pe B-dul Independenței sau pe Str. Fața Portului, fiind sancționate contravențional cu suma totală de 1.500 lei.
Cinci contraveninenți au fost prinși în timp ce fumau în parcurile de joacă pentru copii din municipiu sau în incinta Skate Park-ului situat pe Str. Fața Portului, fiind sancționați cu suma totală de 1.000 lei.
Două persoane care nu au strâns dejecțiile produse de animalele de companie pe B-dul Al.I.Cuza au fost sancționate contravențional cu suma de 300 lei, fiecare.
În fine, o persoană care consuma semințe de floarea soarelui, aruncând cojile pe domeniul public, pe Str. Mioriței, a fost sancționată contravențional cu suma de 1.000 lei.

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile