Social Media

SPORT

Bazinul olimpic de înot creşte văzând cu ochii

Timp de citire: 4 minute

• stadiul lucrărilor a ajuns undeva la 80%, iar constructorul şi şeful de şantier se arată mulţumiţi de rezultate • termoizolaţia clădirii se va face cu ajutorul unui material realizat din vată bazaltică, adus din Elveţia
 
Bazinul de înot a prins contur. Atrage atenţia aspectul ultramodern al edificului, dar şi noutăţile tehologice şi materialele de ultimă oră puse în operă de firma executantă (SC „Midanne Invest Grup” Bucureşti), având ca proiectant „Specialist Consulting” Bucureşti. Iar cine trece prin zonă, între Sala Polivalentă şi spital, poate observa cum se dezvoltă investiţia, a doua din ţară după bazinul de la clubul Dinamo din capitală. Ziarul nostru a prezentat în anii din urmă controversata istorie a bazinului de înot olimpic din Brăila, generată şi de problema pânzei de apă freatică, foarte ridicată în zona bazinului, şi care a impus soluţii tehnice adecvate (evident, mai scumpe: blocaje de piatră şi perne de balast etc). Astăzi, vă prezentăm un nou raport.
 
Tehnologii şi materiale  în premieră pe un şantier brăilean
Revenind la tehnologiile folosite în edificarea obiectivului, în primul rând atrag atenţia grinzile de susţinere a acoperişului, realizate din lemn de brad (românesc) stratificat, pentru o deschidere foarte mare a clădirii, ce acoperă un bazin de 50/25 metri (cu 10 culoare competiţionale) şi posibilitatea amenajării a încă unui bazin, de 25/12,5 metri. Tot pentru prima dată, discutabilul polistiren expandat se înlocuieşte cu modernul material termoizolant realizat din vată bazaltică, adus din Elveţia. Geamurile vitrate şi ţinuta/faţada ultramodernă a bazinului vor aduce un plus de renume şi pentru zestrea arhitectonică a Brăilei. Tribunele includ 900 de locuri, la care se vor mai adăuga încă 400 de locuri, iar ca anexe sunt prevăzute: o saună, spaţii pentru transmii media, vestiare, sală de forţă, grup sanitar, cabinet medical şi unul antidoping, o cofetărie etc. Cum spuneam, lucrările de drenaj au fost o prioritate maximă, iar pentru consolidarea terenului de fundare a fost nevoie de două luni pentru executatrea a 1.000 de piloni foraţi şi încastrarea la mare adâncime a unor palplanşe metalice menite să consolideze taluzul dinspre arena gonflabilă. Şi să reţinem că o foarte mare problemă pentru constructor a fost şi este spaţiul foarte îngust din jurul bazinului, cu efecte negative privind organizarea de şantier şi imposibiltatea ca execuţia acoperişului să aibă loc simultan cu realizarea bazinului.
 
„Lucrez cu meseriaşi brăileni, foarte pricepuţi !”
Este afirmaţia şi satisfacţia tânărului inginer Bogdan Vrânceanu, originar din Oneşti, extrem de modest, dar bun profesionist. Este şeful de şantier. Se preocupă acum de circa 50 de muncitori dulgheri care lucrează la tribune şi pentru care vremea rea nu a fost un impediment, iar forţa de muncă va ajunge la 160 de oameni. Interlocutorul nostru este bucuros de calitatea lucrărilor, de stadiile fizice realizate: 80% în cazul structurii din beton şi lemn, 100% la infrastructură, dar şi de calitatea foarte bună a betoanelor folosite.
 
Sprijin serios de la Primărie, ISC şi ISU
Pentru depăşirea mai multor situaţii dificile, ing. Bogdan Vrânceanu a primit sprijinul direct al primarului Viorel Marian Dragomir, dar şi al ISU Brăila pentru evitarea oricăror necazuri după darea în folosinţă a bazinului. Iar nu în ultimul rând, de un real ajutor a fost monitorizarea zilnică, exigentă, din partea ing. Victor M. Ciobanu, inspector şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii Brăila, specialist cu experienţa şantierelor din Brăila, Spania, Germania şi Israel. Aşa cum de bun augur pentru renaşterea faimoasei şcoli de înot de la Brăila este şi anunţata implicare a unor campioni brăileni din domeniu.
Iar, final, şi un reproş: dacă lucrările la noul bazin ar fi început simultan cu modernizarea Parcului Monument, s-ar fi căştigat foarte mult timp, iar respectiva investiţie ar fi putut fi mai bine pusă în evidenţă, fără a fi încorsetată de arbori bătrâni, garduri şi vecinătatea unor terenuri sportive, precum şi de insuficienţa parcărilor. Lucru bun este că noua conducere a primăriei deja a luat în calcul problema parcărilor (şi nu numai).
Reamintim că obiectivul noii investiţii, contractată de Compania Naţională de Investiţii, va reveni primăriei Brăila şi are o valoare estimată la 8 milioane euro.
 

SPORT

Ioana Onica, vicecampioană națională la șah rapid

* brăileanca a obținut acestă performanță la categoria de vârstă fete 8 ani

Publicat

în

În perioada 23–25 octombrie, stațiunea Eforie Nord a găzduit Campionatele Naționale de șah pentru juniori și tineret U8–U20 la șah rapid și blitz. Competiția a reunit aproape 400 de tineri șahiști, reprezentând 72 de cluburi din întreaga țară. Ioana Onica, sportivă legitimată la ACS Minerva Brăila și antrenată de Iulian Zanfir, a obținut titlul de vicecampioană națională la șah rapid, la categoria fete 8 ani, confirmându-și încă o dată valoarea și progresul sportiv.

Clubul brăilean a fost reprezentat la această competiție de încă trei sportivi: Teodor Viktorov și Filip Stencău, la categoria de vârstă U12, respectiv Irina Stencău, la categoria fete 10 ani.

Prin această performanță, Ioana Onica își îmbogățește palmaresul cu o nouă medalie importantă. În această vară, sportiva a obținut locul al III-lea la Campionatul Uniunii Europene, iar în luna septembrie a cucerit medalii de argint și bronz alături de echipa de fete a ACS Minerva Brăila.

”Munca susținută, disciplina și pasiunea pentru șah își arată rezultatele. Ioana confirmă de la o competiție la alta că perseverența și pregătirea constantă reprezintă pași esențiali spre performanță. Rezultatul obținut la Eforie Nord reprezintă o nouă reușită pentru tânăra sportivă și pentru ACS Minerva Brăila, club care continuă să susțină și să formeze noi generații de șahiști”, ne-a declarat Iulian Zanfir.

Citește articolul complet

SPORT

Teodor Cosmin Nedelcu, campion național la șah rapid și vicecampion la șah blitz

* performanțe realizate la categoria de vârstă U20

Publicat

în

Teodor Cosmin Nedelcu, șahist format la clubul CS Orizont 64 Brăila, legitimat în prezent la SCM Gloria Buzău, a obținut în 2026 trei titluri de campion național la șah clasic, la dezlegări și la șah rapid, precum și un titlu de vicecampion național la șah blitz.

Cel mai bun șahist brăilean al momentului, Teodor Cosmin Nedelcu, maestru FIDE în șah, a obținut ultimele performanțe, cele de la șah rapid, unde a încheiat concursul fără înfrângere, și șah blitz, cu prilejul Campionatelor Naționale de șah U20, care au avut loc în perioada 23-25 octombrie 2026, la Complexul Steaua de Mare din stațiunea Eforie Nord.

Aproape 400 de tineri șahiști, reprezentând 72 de cluburi din întreaga țară, s-au reunit pentru trei zile de competiție, în care fiecare mutare a contat în lupta pentru titlurile naționale.

”Sunt bucuros, anul acesta a fost unul foarte bun pe plan sportiv, am obținut titlul de campion național la trei probe, șah clasic, dezlegări și sah rapid, sunt campion cu echipa la șah clasic, vicecampion la șah blitz, precum și locul 1 la masa 1 la șah clasic pe echipe și cred că este cel mai bun an al meu pe plan național”, ne-a declarat Teodor Cosmin Nedelcu.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧