Social Media

ADMINISTRAȚIE

Apocalipsa modulelor de colectare selectivă

Timp de citire: 6 minute

• din cele 100 recent achiziţionate de Primărie, deja 7 au fost distruse prin incendiere • valoarea pagubelor se ridică la zeci de mii de lei • în spatele incendierilor s-ar afla oameni ai străzii, supăraţi că nu mai pot aduna PET-uri • autorităţile locale nu exclud însă implicarea unor firme de colectare, care au rămas fără “marfă” • deocamdată, Poliţia are un singur suspect, un bărbat de 51 de ani, fără domiciliu, care a stat o zi în arest apoi a fost internat la Psihiatrie • Primăria anunţă că actele de vandalism nu vor opri programul de modernizare a colectării deşeurilor, care în prezent este în curs de derulare, prin achiziţionarea a încă 200 de module de colectare selectivă
 
Tot mai multe module de colectare selectivă a deşeurilor sunt distruse prin incendiere pe raza municipiului Brăila. În noaptea de duminică spre luni au fost incendiate trei, iar ieri, în jurul orei 11.00, a mai fost distrus unul, în acelaşi mod. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, primul incendiu a fost semnalat în jurul orei 0.50, pe Str. Negoiului. Următoarele au fost consemnate la orele 1.30 şi 2.30, ambele pe Str. Roşiorilor. În fine, ieri, în plină zi, la ora 11.00, a mai fost anunţat un incendiu similar, la intersecţia străzii Chişinău cu Str. Praporgescu.
La ora actuală, numărul modulelor distruse prin incendiere se ridică la şapte. Actele de vandalism au început în primul week-end al lunii octombrie, mai exact sâmbătă, 6 octombrie, respectiv duminică, 7 octombrie. Unul era situat în cartierul Buzăului, celălalt în Călăraşi IV. A mai urmat unul în Hipodrom, săptămâna trecută, în noaptea de joi spre vineri, pentru ca la începutul acestei săptămâni să fie distruse, pe parcursul unei singure zile, nu mai puţin de patru.
Deja se poate vorbi despre un adevărat fenomen pe care autorităţile par să-l fi scăpat de sub control, iar primii suspecţi sunt oamenii străzii, supăraţi că nu mai pot să adune din gunoaie PET-uri de plastic pe care să le vândă pentru câţiva lei. De altfel, un astfel de individ, în vârstă de 51 de ani, este suspectat că a dat foc modulului de colectare selectivă distrus la sfârşitul săptămânii trecute, în cartierul Hipodrom. Acesta a fost plasat în arestul Poliţiei, pentru 24 de ore, iar apoi a fost internat la Psihiatrie, pentru o evaluare de specialitate. Oamenii legii îl suspectează, mai nou, că tot el s-ar afla la originea incendierilor din 6 şi 7 octombrie.
Primarul Marian Dragomir ne-a declarat, ieri, că în spatele atacurilor s-ar putea afla, pe lângă oamenii străzii, şi anumite firme de colectare, care până acum profitau de PET-urile strânse de ei. Asta deoarece, după montarea modulelor, la pubelele unde sunt depuse deşeurile reciclabile mai au acces doar firmele de salubritate. Acestea predau PET-urile către societăţile specializate cu care au contract. În acest context, alte firme, care cumpărau aceste PET-uri de la oamenii străzii, au pagube foarte mari şi ar putea fi suspectate că se află în spatele acestor acte de vandalism, îşi explică primarul punctul de vedere. Edilul-şef spune, totuşi, că aceste aspecte urmează să fie lămurite de organele de anchetă. Deocamdată, Dragomir a solicitat Poliţiei Locale, instituţie aflată în subordinea Primăriei, să îşi intensifice patrulările prin zonele unde sunt poziţionate modulele de colectare. “Se patrulează cu maşini inscripţionate dar şi cu maşini neinscripţionate. Patrulele au fost suplimentate, în principal pe timp de noapte”, ne-a declarat primarul.
Între timp, unii cetăţeni, indignaţi de ceea ce se întâmplă, încearcă să ajute autorităţile să îi prindă pe făptaşi. Ieri, locatarii unui bloc de pe Str. Roşiori au anunţat Primăria şi Poliţia că pot pune la dispoziţie imaginile surprinse de o cameră de supraveghere montată în exteriorul unui apartament de la parter, în apropierea locului unde se afla unul dintre modulele incendiate.
 
Primăria nu se lasă descurajată
Marian Dragomir dă asigurări că actele de vandalism din ultima perioadă nu vor descuraja Primăria să continue procesul de modernizare a colectării deşeurilor pe raza municipiului Brăila.
Reamintim că, în vara acestui an, Primăria a achiziţionat 100 de module pentru colectare selectivă, pe care le-a amplasat pe sectoarele de activitate ale operatorilor de salubritate “Braicata” şi RER. Acestea au costat, în total, 1,24 milioane de lei. Asta înseamnă că un singur modul a costat 12.400 lei (124 milioane de lei vechi n.n.). Paguba reprezentată de cele şapte distruse prin incendiere se ridică, aşadar, la 86.800 lei (868 milioane de lei vechi).
Primăria derulează în prezent o licitaţie pentru achiziţionarea a încă 200 de module. Aceasta ar urma să fie finalizată la începutul anului viitor, când vor fi aduse efectiv în municipiu cele 200 de module noi. Dintre acestea, 100 vor fi amplasate pe sectorul firmei de salubritate “Eco”, iar “Braicata” şi RER vor mai primi câte 50.
Aceste module sunt formate din câte cinci incinte, în fiecare incintă fiind plasată câte o pubelă de medie capacitate. Trei sunt destinate deşeurilor menajere, iar două deşeurilor reciclabile. Problema oamenilor străzii este că pubelele sunt ţinute sub cheie, iar ei nu mai pot să adune PET-uri şi alte deşeuri din plastic.
O altă prolemă ridicată de brăileni este legată, însă, de locurile unde s-au amplasat aceste module. Astfel, dacă la început s-a spus că ele vor fi poziţionate pe platforme de beton special amenajate în acest scop, Primăria a decis, între timp, să economisească timp şi bani, punând pur şi simplu multe module în parcările anumitor blocuri. Astfel, au fost blocate mai multe locuri de parcare, spre profunda nemulţumire a unor locatari. Primarul Marian Dragomir exclude, însă, orice legătură între ocuparea locurilor de parcare şi incendierile din ultima perioadă.
 

ADMINISTRAȚIE

Încă o surpriză în Piaţa Mare

* în rotonda Halei Mari, dar și în sectorul lactate, au apărut, pe lângă aranjamentele florale realizate astă-vară, câteva bănci și jardiniere noi * inițiativa este apreciată în special de cumpărătorii vârstnici, care se pot odihni, preț de câteva minute, într-un spațiu cu aspect plăcut

Publicat

în

Reamintim că, odată cu reparaţiile şi igienizările executate în acest an în Hala Mare, Administraţia Pieţelor și Târgurilor (APT) Brăila a venit şi cu o serie de surprize plăcute pentru brăileni: sutele de glastre cu flori expuse în vitrine din sticlă, un aranjament floral cu o minifântână şi păsări exotice, în rotonda halei.

Două dintre cele 28 de ferestre/luminatoare sunt pictate pe sticlă cu imagini ce evocă produse agroalimentare, iar restul urmează să treacă prin același proces, conform promisiunilor administrației. De curând, însă, o altă surpriză în hala centrală: bănci şi flori (inclusiv de sezon).

“Nu mai rezemăm pereţii pe afară, fiindcă aici au apărut bănci, pe care putem să stăm și să privim la ceea ce este frumos, uitând un pic de grijile bătrâneţii şi ale vieţii”, ne-a declarat o familie de pensionari.

Ei aducându-şi aminte de vremurile când toamna debuta cu o avalanşă de produse agroalimentare româneşti, proaspete, ieftine şi gustoase, îndestulătoare pentru cămările iernii, toate provenind doar de la adevăraţii producători şi comercianţi brăileni.

În acele vremuri, Zilele Recoltei însemnau şi mustării/terase cu mici, pastramă, peşte şi lăutari. Deci, voie bună! Nu extindem acum subiectul, dar venim cu propunerea ca printr-un fotomontaj expus tot în rotonda halei, alături de o succintă istorie scrisă, să fie reamintite transformările prin care au trecut, de-a lungul timpului, Hala Centrală, dar și Piața Mare în ansamblul său.

Care piață merită această aducere aminte, ea devenind un simbol al unui comerţ civilizat la Brăila.

Citește articolul complet

ADMINISTRAȚIE

Jandarmeria Brăila a revenit la vechiul sediu, după finalizarea proiectului european de eficientizare energetică

* activitatea a fost reluată în sediul de pe strada Industriei după ce, din primăvara anului 2023 până la începutul acestei luni, sediul provizoriu a fost mutat într-o clădire a Liceului Tehnologic ”Constantin Brâncoveanu” Brăila – fostul liceu „Progresul” din cartierul Vidin

Publicat

în

Au fost finalizate lucrările de reabilitare la fostul sediul al Jandarmeriei Brăila, de pe strada Industriei, iar instituția va reveni ”acasă”. În februarie 2023, contractul de finanțare pentru proiectul de renovare a clădirii, pentru eficientizarea energetică, a fost preluat de la Ministerului Afacerilor Interne, de fostul șef la instituției, colonel Nicolae Iulian Albăceanu.

După începerea lucrărilor de reabilitare, activitatea de la Jandarmeria Brăila s-a desfășurat într-o clădire a Liceului Tehnologic ”Constantin Brâncoveanu” Brăila – fostul liceu ”Progresul” din cartierul Vidin.

Reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Brăila, au anunțat, marți, că proiectul «Creșterea eficienței energetice în sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila», implementat de Inspectoratul de Jandarmi Județean Brăila, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Interne, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a fost finalizat, valoarea finală a investiției fiind de 8.551.881,71 lei, inclusiv TVA.

”Investiția a avut ca obiectiv îmbunătățirea performanței energetice a clădirii, reducerea consumului de energie și a costurilor de funcționare, precum și asigurarea unor condiții de lucru îmbunătățite pentru personal. Proiectul a fost implementat în perioada 14.02.2023 – 30.08.2026, având o valoare inițială de 9.632.174,08 lei, inclusiv TVA, și codul C5-B2.2.b125. Odată cu finalizarea lucrărilor, activitatea Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila se reia la sediul principal modernizat, situat în municipiul Brăila, strada Industriei nr. 1”, se arată în informarea IJJ Brăila.

Pentru informații suplimentare, instituția poate fi contactată la numerele de telefon 0239.619.380 și 0239.617.112, pe site-ul www.jandarmeria-braila.ro sau la adresa de e-mail jandarmeriabraila@jandarmeria-braila.ro.

Renovare cu fonduri europene

După cum v-am informat, în februarie 2023, șeful Jandarmeriei Brăila a preluat de la Ministerului Afacerilor Interne contractul de finanțare semnat pentru proiectul de renovare a clădirii în care funcționează unitatea. Sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Brăila intra în renovare, iar consumul de energie electrică și cel de încălzire urmau a fi reduse considerabil.

La vremea respectivă, la conducerea inspectoratului se afla colonelul Nicolae Iulian Albăceanu, care ulterior avea să fie suspendat pentru fapte de corupție. Între timp, acesta și-a recăpătat funcția, însă a intrat în concediu de paternitate.

Cert este că, la începutul anului 2023, în momentul lansării proiectului, Albăceanu, din postura de șef al IJJ Brăila, a explicat de ce era necesară reabilitarea sediului și ce lucrări urmau a fi executate.

Astfel, a fost punctat faptul că imobilul a fost construit în anul 1978 și nu mai corespundea din punct de vedere al eficienței și calității termice, rezistența termică a pereților exteriori fiind sub valoarea minimă prevăzută de normele tehnice în vigoare.

Învelitoarea era de tip terasă necirculabilă și trecuse în timp printr-o serie de reparații curente, care însă nu rezolvaseră complet problema infiltrațiilor. Din această cauză, pereții adiacenți erau predispuși în permanență la umezire, favorizând apariția degradărilor la tavane și pereți, precum și apariția igrasiei și a mucegaiului.

Era nevoie, așadar, de soluții moderne pentru stoparea infiltrațiilor. În plus, proiectul a prevăzut implementarea unor soluții de ultimă generație.

„Sursele regenerabile de energie ce vor fi implementate în cadrul proiectului sunt reprezentate de pompe de căldură de tip aer-apă și integrarea acestora în sistemul existent de încălzire; panouri solare fotovoltaice pentru asigurarea parțială a consumului electric; pentru reducerea consumului de energie datorat ventilării spațiilor se propun recuperatoare de căldură locale; instalație de panouri solare termice cu tuburi vidate, instalație de stingere cu apă a incendiilor cu hidranți interiori și exteriori, instalații de iluminat de securitate, instalații detectare și avertizare incendiu, stație de pompare pentru hidranți și rezervă de incendiu montată subteran. Clădirea nu necesită consolidare, întrucât expertiza a încadrat-o în clasa de risc seismic 3”, a precizat, în februarie 2023, conducerea Inspectoratului Județean de Jandarmi Brăila.

S-a anunțat atunci că perioada de implementare a proiectului nu va depăși termenul de 30 iunie 2026, dar a fost totuși o mică întârziere.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧