* termenul de înscriere la concursul pentru ocuparea celor 24 de posturi vacante de subofițeri la nivelul Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila este 9 august ...
* luna trecută, la Judecătoria Brăila s-a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luată faţă de inculpatul Mercan Ilie, cercetat în stare de arest preventiv...
• dosarul în care inculpatul M. Andrei Valentin, de 23 de ani, din comuna Roșiori, acuzat de infracțiunea de ucidere din culpă şi conducerea unui vehicul...
* medicii specialişti de la Bucureşti s-au pronunţat pe al doilea ADN găsit după crimă, pentru că prima dată nu aveau sângele victimei pentru a putea...
* în timp ce se afla pe strada 1 Decembrie 1918 din municipiu, în urma unui conflict, individul ar fi lovit un tânăr de 26 de...
* magistraţii Judecătoriei Constanţa l-au condamnat pe brăileanul Marian Dănuţ Soare la pedeapsa de un an şi trei luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei rezultante sub...
• articolul prezentat de cotidianul nostru, privind nemulțumirea unui bărbat care se chinuie să își schimbe buletinul, fiind chemat din zorii zilei să se treacă pe...
• luni noapte, un tânăr de 21 de ani, din județul Bacău, conducea un autoturism pe DJ 255A, către localitatea Unirea, iar la intersecția cu DE...
Bărbat din comuna Mircea Vodă agresat de doi tineri, în curtea bisericii. În cauză s-a întocmit dosar penal, iar minorii agresori au primit amenzi. În urma...
• marţi, Curtea de Apel Galați a respins, ca fiind nefondată, contestaţia formulată de inculpatul Mihai Maricel, împotriva soluţiei din data de 21 iulie pronunţată la...