Social Media

Social

Ajutoare sociale de peste 100.000 de lei oferite de Casa de Ajutor Reciproc a Arhiepiscopiei

• „Prin activitatea Casei de Ajutor Reciproc, se cultivă iubirea şi se promovează solidaritatea creştină”, a precizat Părintele Arhiepiscop Casian la Adunarea Generală Exteraordinară a organizației • Casa de Ajutor Reciproc a clerului şi salariaţilor bisericeşti din cadrul Arhiepiscopiei Dunării de Jos numără astăzi aproape 900 de membri

Timp de citire: 3 minute
Ajutoare sociale de peste 100.000 de lei oferite de Casa de Ajutor Reciproc a Arhiepiscopiei

Joi, 5 noiembrie 2026, la Centrul Eparhial Galați, a avut loc Adunarea Generală Extraordinară a Casei de Ajutor Reciproc (CAR) a clerului şi salariaţilor bisericeşti din Arhiepiscopia Dunării de Jos, întrunită pentru desemnarea noii conduceri a organizaţiei, informează Biroul de Presă al Eparhiei Dunării de Jos.

Evenimentul s-a desfăşurat în Sala „Arhiepiscop Antim Nica” a Centrului Eparhial, în prezenţa ierarhului Dunării de Jos, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian.

„După rostirea rugăciunii de mulţumire către Dumnezeu, Înaltpreasfinţia Sa a ţinut o meditaţie teologică, plecând de la învățăturile Sfântului Avva Dorotei, regăsite în Filocalia, volumul IX, pentru tămăduirea stărilor de apăsare sufletească și însingurare, întrajutorarea reciprocă constituind un remediu al acestor stări. Părintele Arhiepiscop Casian a arătat că, atunci când trecem printr-o încercare și ne închidem în noi înșine, devenim proprii noștri judecători, iar gândurile de deznădejde se multiplică, ducând la sentimentul de abandon și prăbușire interioară”, a precizat părintele Rareș Bucur, purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

Ierarhul locului a arătat că, prin activitatea Casei de Ajutor Reciproc a clerului şi salariaţilor bisericeşti, se cultivă iubirea şi se promovează solidaritatea creştină şi înmulţirea milosteniei pentru susţinerea vieţii şi a sănătăţii, mai ales în rândul copiilor şi tinerilor afectaţi de dependențe și a celor cu dizabilităţi.

În continuare, preşedintele organizaţiei, preotul brăilean Nicuşor Sorin Sandu, a prezentat Raportul de activitate al Casei de Ajutor Reciproc pentru perioada 2022-2026. Un capitol important din activitatea CAR-ului bisericesc, evidenţiat în cadrul şedinţei, a fost cel al ajutoarelor sociale.

În cadrul Adunării Generale Extraordinare de joi, 5 noiembrie, s-a reiterat faptul că scopul principal al Casei de Ajutor Reciproc este de a sprijini semenii prin acordarea de ajutoare în diferite situaţii care apar, respectiv la naştere, boală, înmormântare, precum şi acordarea de împrumuturi în condiţii mai avantajoase.

Casa de Ajutor Reciproc a clerului şi salariaţilor bisericeşti din cadrul Arhiepiscopiei Dunării de Jos numără astăzi aproape 900 de membri. Ea funcţionează în conformitate cu prevederile Statutului pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, ale Legii nr. 12/1996, republicată, privind regimul juridic al Caselor de Ajutor Reciproc ale Salariaţilor şi ale Regulamentului de organizare şi funcţionare al CAR, a mai precizat sursa citată.

Social

Scade populația Brăilei. Numărul deceselor este de două ori mai mare decât al nașterilor

• asta înseamnă un spor natural negativ de -204 persoane, informează Direcția Regională de Statistică Brăila • potrivit recensământului din 2021, populația județului Brăila este de aproximativ 281.452 de locuitori, dar continuă să scadă

Publicat

în

Scade populația Brăilei. Numărul deceselor este de două ori mai mare decât al nașterilor

Potrivit statisticilor, la nivelul județului Brăila, numărul deceselor înregistrate lună de lună este cel puțin dublu față de al nașterilor, iar populația continuă să scadă. La Recensământul Populației și Locuințelor din anul 2021, populația județului Brăila era de 281.452 de locuitori.

„În luna august 2026, s-au înregistrat certificate de naştere pentru 144 de copii, mai puține cu 20 față de luna iulie 2026 și mai multe cu unu comparativ cu luna corespunzătoare din anul 2025 (143 în luna august 2025). Totodată, numǎrul certificatelor de deces înregistrate în luna august 2026 a fost de 348, mai mic față de cel din luna iulie 2026 (350) şi mai mare față de cel din luna corespunzătoare din anul 2025 (327 în luna august 2025)”, precizează Direcția Regională de Statistică (DRS) Brăila. Mai trebuie precizat faptul că, în luna august 2026, la Brăila, s-au înregistrat două decese sub 1 an.

Așa stând lucrurile, sporul natural negativ a crescut de la -186 persoane în luna iulie la -204 persoane în luna august 2026 (sporul natural reprezintă diferența dintre numărul născuților vii și numărul persoanelor decedate, în perioada de referință).

Tot în luna august 2026, s-au înregistrat 202 cǎsǎtorii în municipiul și  judeţul Brǎila, mai multe cu 51 față de luna precedentǎ şi mai puține cu 13 față de luna august 2025.

Potrivit DRS Brăila, în luna august 2026, în municipiu și județ, s-au înregistrat 44 divorţuri, mai puține cu 16 decât luna anterioară şi mai multe cu nouă față de luna corespunzătoare din anul 2025 (35 divorţuri în august 2025).

„Datele pentru lunile anilor 2025 și 2026 sunt provizorii, fenomenele fiind prezentate după data înregistrării acestora și nu după data producerii evenimentelor demografice; din acest motiv datele aferente celor doi ani vor suporta modificări prin includerea fenomenelor înregistrate tardiv (după luna de referință) și excluderea celor înregistrate în luna de referință, dar care s-au produs în luna precedentă sau anterior acesteia și prin redistribuirea fenomenelor pe luni după data producerii”, au precizat surse din cadrul instituției.

Citește articolul complet

Social

Riscurile extremismului violent și delincvenței juvenile

• de la o simplă conversație în mediul online se poate ajunge la comportamente antisociale, iar acestea pot avea consecințe grave asupra unor tineri • polițiștii și jandarmii au fost prezenți în două licee din Brăila, unde au discutat cu elevii despre riscurile radicalizării și extremismului violent

Publicat

în

Riscurile extremismului violent și delincvenței juvenile

Potrivit polițiștilor, pentru adolescenți, riscurile radicalizării, extremismului violent și delincvenței juvenile sunt reale și nu trebuie ignorate!

La data de 2 noiembrie, politiștii din cadrul Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității, alături de jandarmi ai Compartimentului Prevenirea și Combaterea Faptelor Antisociale, au fost prezenți în două licee din Brăila.

Oamenii legii au discutat cu elevii despre riscurile radicalizării și extremismului violent, influențele negative din mediul online, comportamentele antisociale și consecințele acestora, importanța alegerilor responsabile.
Activitățile s-au desfășurat la Liceul ”Panait Istrati” și la Liceul ”Gheorghe K. Constantinescu” și fac parte din proiectul național de prevenire ”Un Block salvează viața!” care promovează informarea, responsabilitatea și implicarea în prevenirea comportamentelor cu potențial violent.

”Mesajul nostru pentru adolescenți este simplu: nu transformați revolta în ură, provocarea în violență și dorința de apartenență la un drum fără întoarcere! Invățați să recunoasteți manipularea, să spuneți NU influențelor negative și să cereți ajutor atunci când ceva nu este în regulă.

 Un mesaj pentru părinți: Nu ignorați schimbările de comportament, anturajul, mesajele sau preocupările copiilor! Ascultați-i, vorbiți deschis cu ei și încercați să înțelegeți ce îi influențează, inclusiv în mediul online”, arată polițiștii brăileni.

Siguranța minorilor rămâne o prioritate pentru Inspectoratul de Poliție Județean Brăila.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧