INFRACȚIUNI
Condamnat pentru conducere fără permis
• polițiștii au depistat un bărbat de 36 ani, din comuna Movila Miresii, pe numele căruia Judecătoria Brăila a emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea
Un bărbat din Movila Miresii a fost prins de polițiști și dus în spatele gratiilor. S-a urcat la volan, deși nu avea permis, el fiind condamnat la o pedeapsă cu închisoarea.
La data de 4 noiembrie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brăila – Secția 2 de Poliție Rurală Brăila au depistat un bărbat de 36 ani, din comuna Movila Miresii, pe numele căruia Judecătoria Brăila a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere. Cel în cauză a primit pedeapsa închisorii pentru o perioadă de 2 ani și 6 luni.
Polițiștii au pus în aplicare mandatul de executare apedepsei închisorii, bărbatul fiind încarcerat în Penitenciarul de Maximă Siguranță Galați.
INFRACȚIUNI
Minor cercetat pentru complicitate la furt din autoturisme
• un tânăr de 17 ani a fost reținut de polițiști, dar a scăpat totuși de arestul preventiv și este cercetat sub control judiciar • minorul ar fi acordat sprijin în vederea săvârșirii infracțiunilor de furt, având ca obiect bunuri și sume de bani sustrase din autoturisme neasigurate
Implicat în comiterea infracțiunilor de furt din autoturisme, ca persoană de sprijin pentru hoți, un minor de 17 ani a fost reținut de polițiști. A scăpat totuși de arestul preventiv, el fiind cercetat sub control judiciar.
La data de 3 noiembrie, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brăila- Biroului Investigații Criminale, sub supravegherea procurorului de caz al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, au dispus reținerea pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, a unui tânăr de 17 ani din municipiu. Acesta este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt în formă continuată.
”Din materialul probator administrat, s-a stabilit că în perioada 12–25 august a.c., tânărul ar fi acordat sprijin în vederea săvârșirii mai multor infracțiuni de furt, având ca obiect bunuri și sume de bani sustrase din autoturisme neasigurate, parcate pe raza municipiului”, arată polițiștii.
După ce a stat o noapte în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brăila, minorul a fost pus în libertate.
Miercuri, 4 noiembrie, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila a dispus măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile față de tânărul în cauză.
INFRACȚIUNI
Traficanți de droguri la închisoare. Cinci tineri condamnați au fost ”săltați” de polițiști
• miercuri, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au pus în aplicare cinci mandate de executare a pedepsei închisorii, emise de Tribunalul Brăila • este vorba despre tineri cu vârste între 21 și 25 de ani care au primit pedepse cu închisoarea pentru trafic de droguri
S-au mutat în spatele gratiilor! Cinci tineri acuzați de trafic de droguri de risc au încasat pedepse cu închisoarea. Aceștia au fost preluați de polițiști și încarcerați în penitenciar.
Astfel, la data de 4 noiembrie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila – Serviciul de Investigații Criminale au pus în aplicare cinci mandate de executare a pedepsei închisorii, emise de Tribunalul Brăila.
Potrivit polițiștilor, mandatele au fost emise pe numele unui tânăr de 21 de ani, condamnat la 2 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată; unui tânăr de 21 de ani, condamnat la 4 ani închisoare pentru trafic de droguri de mare risc în fomă continuată; unui tânăr de 25 de ani, condamnat la o pedeapsă de 4 ani și 6 luni închisoare pentru efectuarea fără drept de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, în formă continuată; un tânăr de 20 de ani, condamnat la o pedeapsă de 2 ani și 4 luni închisoare pentru trafic de droguri de mare risc în fomă continuată; unui tânăr de 23 de ani, condamnat la o pedeapsă de 3 ani și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc în fomă continuată.
Polițiștii au încarcerat persoanele în cauză, în Penitenciarul de Maximă Siguranță Galați.























