Social Media

LOCAL

Vrâncean prins băut la volan, în comuna Şuţeşti

Publicat

în

* joi, polițiști din  Ianca au oprit în trafic un bărbat de 36 de ani, din județul Vrancea, în timp ce conducea un autovehicul pe raza comunei Șuțești, satul Mihail Kogalniceanu * bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând faptul că avea o îmbibație alcoolică de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat
 
 
 
Un şofer vrâncean s-a ales cu un dosar penal, după ce poliţiştii brăileni l-au prins sub influenţa alcoolului în comuna Şuţeşti.
La data de 6 aprilie, în jurul orei 19:50, polițiști din cadrul Secție 4 Poliție Rurală Ianca au oprit în trafic un bărbat, în vârstă de 36 de ani, din județul Vrancea, în timp ce conducea un autovehicul pe raza comunei Șuțești, satul Mihail Kogalniceanu.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând faptul că avea o îmbibație alcoolică de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitatea a alcoolemiei.
Pe numele său a fost întocmit dosar penal în care sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CELE MAI CITITE

24h
7 zile
30 de zile