SPORT
Victoria Traian și Dacia Unirea Brăila vor juca mâine în etapa a 2-a a turneului play-out din Liga a III-a
Victoria Traian și Dacia Unirea Brăila vor juca mâine în etapa a 2-a a turneului play-out din Liga a III-a.
Toate meciurile din etapa a 2-a a turneului play-out din Liga a III-a se dispută vineri, 10 aprilie, de la ora 17:00.
Victoria Traian, locul a 3-lea, cu 32 de puncte, se deplasează la CSM Râmnicu Sărat, locul al 7-lea, cu 15 puncte.
Diferența de valoare dintre cele două combatante a făcut ca în sezonul regulat Victoria Traian să se impună în ambele meciuri. Formația pregătită de Bogdan Grigore și Nicolae Rotaru a câștigat în tur cu 3-2, la Râmnicu Sărat iar în retur, pe teren propriu, a obținut o victorie la scor, 5-1.
Meciul de vineri este al treilea care se dispută între cele două formații, iar favorită la victorie este Victoria Traian.
Tot vineri, de la ora 17:00, Dacia Unirea Brăila, locul al 6-lea, cu 18 puncte, va evolua la Baza Sportivă Chiscani în compania formației CSO Plopeni care, cu 31 de puncte, ocupă locul al 4-lea.
În tur, formația brăileană a condus cu 3-1, dar a pierdut la finalul meciului cu 4-3, iar în retur a fost învinsă fără drept de apel cu 6-1.
Meciul se anunță a fi unul echilibrat în condițiile în care gruparea brăileană pregătită de Marian Samuilă a crescut în plan valoric. Dacia Unirea Brăila are nevoie de puncte pentru a putea spera la evitarea retrogradării și se va lupta pentru un rezultat pozitiv.
Programul etapei a 2-a
Vineri, 10 aprilie 2026
Unirea Braniştea – CS Păuleşti
CSM Râmnicu Sărat – Victoria Traian
Dacia Unirea Brăila – CSO Plopeni
Oţelul 2 Galaţi – Petrolul 2 Ploiești.
Articole similare
ARTICOLE CARE V-AR PUTEA INTERESA
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
DE ACELAȘI AUTOR
































