ADMINISTRAȚIE
Veste mare pentru locatarii ANL din Brăila: SCAD CHIRIILE!
• primarul Marian Dragomir a ţinut să facă anunţul pe site-urile de socializare, cu precizarea că subiectul recalculării chiriilor va intra pe ordinea de zi a viitoarei şedinţe CLM Brăila • anunţul vine după ce Guvernul Sorin Grindeanu a aprobat, în luna mai, o măsură, privind reducerea nivelului chiriilor ANL între 10% şi 30%
Cei care locuiesc cu chirie în blocurile realizate de Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL) vor avea de scos mai puţini bani din buzunar. Asta, după ce Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (MDRAPFE) a adoptat, în luna mai, un proiect privind scăderea chiriilor cu 10%, 20% şi chiar 30% în unele cazuri.
Primarul Marian Dragomir a ţinut să sublinieze acest aspect, pe site-urile de socializare, cu precizarea că în proxima şedinţă a CLM Brăila, proiectul de hotărâre privind scăderea chiriilor ANL va fi inclus pe ordinea de zi.
“Anul trecut, Guvernul Cioloş creştea chiriile pentru tinerii care locuiesc la ANL. Anul acesta, după demersurile făcute de asociaţiile de chiriaşi, Primăria Brăila şi alte primării, avem posibilitatea legală să reparăm greşeala unui guvern care confundă oraşele de provincie din România cu Bruxelles. Vă ataşez un document demostrativ pentru tinerii sub 35 de ani şi peste 35 ani (pentru a nu exista confuzii, aceştia au primit locuinţe înainte de a împlini 35 de ani)! Detalii vor fi afişate la avizierul fiecărui bloc în luna iulie”, a mai afirmat Dragomir.
Cea mai mică chirie ANL, înainte de recalculare, 224 lei/lunar
Precizăm că, potrivit unei declaraţii recente a Emilenei Huiu, şefa Serviciului de Utilitate Publică, Administrare Fond Locativ şi Cimitire (SUPAFLC) Brăila, în oraşul nostru, în funcţie de vârstă, chiriile la locatarii ANL variază între 224 lei şi 400 lei pe lună.
“Chiriile lunare actuale la garsoniere/apartamente cu o cameră se prezintă în felul umător: la cei care au vârsta sub 35 ani, acestea sunt între 224 lei şi 250 lei. Cei cu vârste peste 35 de ani au minim 232 lei şi maxim 260 lei. În cazul celor care locuiesc în apartamente cu două camere, chiria variază între 320 lei şi 360 lei, pentru cei care au sub 35 de ani, respectiv între 315 lei şi 370 lei, pentru cei care depăşesc această vârstă. Avem şi câţiva chiriaşi care dau în jur de 400 lei pe lună, dar sunt puţini. Au venitul pe membru de familie dublu faţă de cel mediu pe economie. Însă toţi aceştia au peste 35 ani. Chiriile sunt calculate în funcţie de suprafaţa locuinţei, de anul construcţiei şi de veniturile pe membru de familie”, declara Huiu, pentru cotidianul “Obiectiv – Vocea Brăilei”, în luna martie, când la nivel ministerial se discuta despre scăderea chiriilor ANL.
Cum vor fi calculate de acum chiriile ANL
Potrivit Mediafax.ro, prin Hotărârea de Guvern 304/2017, care a intrat în vigoare pe 12 mai, odată cu publicarea în Monitorul Oficial, s-au adus o serie de modificări la legea ce viza ANL-urile, pentru a asigura protecţia socială a persoanlor cu venituri mici, prin limitarea cuantumului chiriei. Astfel, reducerile arată în felul următor: maximum 10% din venitul mediu brut lunar pe membru de familie, calculat în funcţie de veniturile realizate în ultimele 12 luni, în cazul în care venitul brut pe membru de familie este mai mic sau egal cu salariul minim brut pe ţară; maximum 20% din venitul mediu brut lunar pe membru de familie, dacă venitul brut pe membru de familie este mai mare decât salariul minim brut pe ţară, dar nu depăşeşte 100% salariul minim brut pe ţară garantat în plată; maximum 30% din venitul mediu brut lunar pe membru de familie, dacă venitul brut pe membru de familie depăşeşte 100% din salariul minim brut pe ţară, dar nu mai mult de 5.000 lei.
Reducerea chiriilor pentru persoanele care beneficiază de locuinţe ANL are loc în condiţiile în care: cheltuielile de administrare, întreţinere şi reparaţii se diminuează de la 1,11% din valoarea de înlocuire a construcţiei la maximum 0,8% din valoarea de înlocuire a construcţiei; coeficientul specific rangului localităţii se extinde între 0,6, specific satelor, şi 1, pentru Bucureşti; coeficientul de venit scade la 0,8 pentru chiriaşii al căror venit pe membru de familie este mai mic sau egal cu salariul minim brut pe economie.
De asemenea, prin actul normativ, se ponderează chiriile şi cu un coeficient care ţine cont de anul de recepţie a blocului ANL, care variază între 0,85 pentru imobilele construite până la finalul anului 2004, şi urcă la 1 pentru cele ridicate începând cu 2016.
ADMINISTRAȚIE
Lucrări complexe pe Bulevardul Independenţei
Lucrări complexe se execută în această perioadă pe Bulevardul Independenţei. Este vorba de reabilitarea/întreţinerea stradală dintre Calea Galaţi şi strada Carantinei. Unele din ele sunt dificile chiar și pentru Concivia şi CUP Dunărea, fiind implicată şi Seroplant. De fapt, şantierul s-a deschis de acum două săptămâni, şi probabil, vor veni aici şi echipele de pe strada Griviţei.
Până acum s-a betonat/asfaltat o parte din trotuare şi alei, pe latura dinspre Maternitate. Se procedează la extragerea unor copaci şi arbuşti, vor fi amenajate piste de biciclete pe trotuarele deja betonate şi delimitate cu borduri, inclusiv din granit.
Iar după cum ne-a declarat un reprezentant al primăriei, “CUP Dunărea rezolvă în paralel problema racordurilor la reţeaua de apă-canal, remedierea a ceea ce este degradat şi scoaterea la limita de proprietate a contoarelor – aceste lucrări nemaifiind permise după turnarea asfaltului”.
Bineînţeles, sunt şi nemulţumiri, mai mult sau mai puţin fondate, din partea riveranilor: “De ce s-au scos brazii şi unii copaci sănătoşi”; “Bordurile sunt atât de înalte încât unele porţi nu pot fi deschise, şi nici să intri cu maşina”; “Băncile să fie scoase din pământ şi reparate/vopsite”; “Zona nu mai beneficiază, după 1990, de un WC public”; “Unii şi-au permis să facă diverse scări pe ditamai blocurile din beton, cu ocuparea a treisferturi din trotuar, iar multe probleme sunt create de către o parte dintre cei care au intrări şi dinspre str. Unirii”.
Şi, adăugăm noi, poate trebuie reabilitată şi statuia “Maternitate” afectată de intemperii şi trecerea timpului.










Cu privire la propunerile oamenilor, reprezentantul Primăriei ne-a spus că “Se vor analiza observaţiile locuitorilor.
Cât despre cum va arăta în final bulevardul, aici – totul depinde de proiectele aprobate şi posibilităţile financiare (inclusiv pentru statuie), iar stâlpii, băncile şi dalele de pe aleea principală ne dorim să arate aproximativ ca cele fixate până acum pe bulevard
Oricum, pentru a nu veni cu promisiuni fără acoperire, vom reveni la timpul oportun cu precizările necesare”.
ADMINISTRAȚIE
Administrația Chiriac. Încă o clădire istorică pentru reabilitare
• este vorba despre imobilul de pe strada Grădinii Publice nr. 13 din Municipiul Brăila, aflat în inventarul actualizat al bunurilor ce aparțin domeniului public al județului Brăila • consilierii județeni au aprobat, recent, documentația tehnico-economică faza Proiect Tehnic (PT), indicatorii tehnico-economici actualizați la faza PT și devizul general actualizat, tot la faza PT pentru consolidarea și reabilitarea acestei clădiri • valoarea totală a investiției se ridică la 8.889.885,26 lei cu TVA
Autoritățile brăilene continuă procesul de reabilitare al clădirilor din Centrul Istoric al orașului. Consilierii județeni au aprobat în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Județean (CJ) Brăila din 24 septembrie, documentația tehnico-economică faza Proiect Tehnic (PT), indicatorii tehnico-economici actualizați la faza PT și devizul general actualizat, tot la faza PT, pentru consolidarea și reabilitarea clădirii de pe strada Grădinii Publice nr. 13 din Municipiul Brăila.
Așa cum se menționează în referatul de aprobare al proiectului, imobilul se află în inventarul actualizat al bunurilor ce aparțin domeniului public al județului Brăila.
Concret, construcția este situată pe un teren în suprafață de 923 mp și este formată din patru corpuri:
- C1 (garaj)
- C2 (anexă)
- C3 (pavilion administrative)
- C4 (o altă anexă).
În prezent, aceasta se află într-o stare avansată de degradare și este absolut necesară intervenția asupra ei pentru a se executa lucrări de consolidare și reabilitare.
Concret, după cum aflăm din documentația anexată mapei de ședință a consilierilor, obiectivele generale preconizate a fi atinse prin realizarea acestei investiții, sunt următoarele:
- Aducerea clădirii la un stadiu normal de utilizare;
- Oprirea degradării continue a elementelor structurale dar și nestructurale;
- eliminarea/stoparea cauzelor care duc la agravarea acestor degradări;
- punerea în valoare a clădirii aflate în Centrul Istoric al Municipiului Brăila.
Pentru acest obiectiv de investiții a fost elaborat un Proiect Tehnic (nr. 268 din 2025), în baza unui contract de servicii ce datează din 19 august 2025, semnat cu SC Rugby Construct SRL.
Proiect în valoare de peste 8 milioane de lei
În raportul de specialitate al proiectului sunt prezentați principalii indicatori tehnico-economici aferenți acestui obiectiv de investiții.
Mai precis, valoarea totală a investiției este de 8.889.885,26 lei cu TVA din care construcția plus montajul înseamnă 5.944.383,37 lei cu TVA, restul însemnând partea de pregătire a terenului, utilități și proiectare. Durata de execuție a lucrărilor a fost estimată la 12 luni.
”Situația existentă a clădirii prezintă o serie de deficiențe care impun intervenții urgente pentru conservarea și reabilitarea acesteia”, se mai specifică în raportul de specialitate.
Proiectul a fost aprobat cu unanimitate de voturi.
Investițiile CJ Brăila în clădiri de importanță locală
Pe lângă imobilul din Str. Grădinii Publice nr. 13, Consiliul Județean Brăila a investit și are mai multe proiecte investiționale în derulare, în mare parte pe fonduri europene, legate de reabilitarea/consolidarea/eficientizarea energetică a mai multor clădiri pe care le deține, le administrează, sau care sunt administrate de instituțiile subordonate.
Aici putem aminti, fără îndoială, investițiile care s-au realizat de-a lungul anilor:
- Spitalul Clinic Județean de Urgență Brăila (Corpul A)
- proiectul de reabilitarea și consolidare a clădirii monument istoric în care funcționează Spitalul 3 (Corp B) din Municipiul Brăila, aflat pe masa investițiilor viitoare.
Administrația județeană a demarat, totodată, reabilitarea și refuncționalizarea Palatului Administrativ din Piața Independenței nr. 1, demers ce va fi continuat în acest an. Un alt proiect pregătit pentru anul următor este cel ce vizează reabilitarea imobilului din Șoseaua Buzăului nr. 15C, unde va funcționa arhiva Consiliului Județean Brăila în viitor.
De asemenea, nu trebuie uitat nici proiectul de reabilitare și reamenajare a Spitalului de Pneumoftizioligie din Str. Radu S. Campiniu, nr. 21, corpurile C1-C4.
Nici proiectele instituțiilor subordonate nu ar trebui omise și aici menționăm proiectul Bibliotecii Județene ”Panait Istrati” Brăila de a-și reabilita și eficientiza energetic clădirile pe care le administrează, prin fonduri europene.
Lucrările realizate de Filarmonica ”Lyra – George Cavadia” la sala de spectacole a Casei Tineretului, precum și reabilitarea clădirii ”Lyra” de pe Strada Ana Aslan (unde în prezent se efectuează lucrări) și Casa Umorului Desenat din aceeași curte.
Nici lucrările de recondiționare realizate recent de Muzeul Brăilei ”Carol I” la sediul din Piața Traian nu sunt de ignorat, la fel cum nu este nici proiectul CJ Brăila de a schimba total clădirea în care funcționează Secția ”Științele Naturii” a Muzeului din Parcul Monument și transformarea spațiului într-un centru muzeal modern, tot cu ajutorul banilor europeni.
De asemenea, CJ Brăila intenționează să construiască și o Sală Polivalentă nouă, pe DN22B.
























