ADMINISTRAȚIE
Sens unic pe Str. Ana Aslan şi pe Str. Bastionului
• măsura intră în vigoare de astăzi, cel târziu mâine, şi este valabilă pe sensul de mers dinspre Str. Mihai Eminescu spre Calea Călăraşilor, respectiv, pe Bastionului, dinspre intersecţia cu Str. Ana Aslan spre Bdul. Al. I. Cuza • locatarii celor două străzi au solicitat acest lucru, însă un cuvânt greu de spus l-a avut Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Brăila, ale cărui maşini care pleacă în misiune folosesc, de cele mai multe ori, chiar ruta în cauză • şi pentru alte străzi din municipiu s-au primit cereri similare, însă autorităţile locale se abţin să ia decizii până când nu va fi aprobat în CLM noul Plan de Mobilitate Urbană
Începând de astăzi sau de mâine, cel târziu, pe strada Ana Aslan se instituie sens unic de circulaţie, pe sensul dinspre Str. Mihai Eminescu spre Calea Călăraşilor. Mai exact, măsura este valabilă pe tronsonul cuprins între intersecţia cu Str. Mihai Eminescu şi intersecţia cu Str. Bastionului. Totodată, se instituie sens unic şi pe Str. Bastionului, dinspre Str. Ana Aslan spre bulevardul Al. I. Cuza. Măsura a fost luată de Primăria Brăila, ca urmare a mai multor cereri primite de la locatarii străzilor în cauză. Un cuvânt greu l-a avut, însă, o cerere similară formulată de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului, care a solicitat, de asemenea, instituirea sensului unic pe Str. Ana Aslan şi Str. Bastionului, dat fiind că această rută este utilizată frecvent de maşinile de poliţie care pleacă în misiuni.
Într-o adresă oficială trimisă de IPJ către Primăria Brăila, se solicită să se ia în calcul executarea a două amenajări rutiere: instituirea sensului unic pe strada Ana Aslan, direcţia de mers dinspre Str. Mihai Eminescu către Str. Bastionului, respectiv instituirea sensului unic pe strada Bastionului, pe direcţia de mers dinspre Str. Ana Aslan către Bdul. Al. I. Cuza. “Cele două amenajări se justifică întrucât pe strada Ana Aslan se înregistrează valori mari de trafic, cu aglomerări, în special în zona intersecţiilor cu străzile Hepites şi R.S. Campiniu, iar strada Bastionului are o lăţime mai mică de 6 m, circulaţia rutieră se desfăşoară cu dificultate, riveranii reclamând în repetate rânduri la Poliţia Rutieră faptul că şi-au găsit autoturismele avariate, ca urmare a acroşării acestora”, se menţionează în adresa semnată de subcomisarul de poliţie Marius Budu, şeful Poliţiei Municipiului Brăila.
Solicitările locatarilor celor două străzi, împreună cu solicitarea formulată de IPJ, au fost analizate în cadrul Comisiei Municipale pentru Transport şi Siguranţa Circulaţiei în Municipiul Brăila, care a dat recent undă verde proiectului. Din comisia respectivă, înfiinţată la începutul acestui an, fac parte inclusiv reprezentanţi ai Poliţiei Naţionale, alături de reprezentanţi ai Serviciului de Utilitate Publică, Administrare şi Gospodărire Locală, Braicar SA şi Poliţiei Locale.
Preşedintele comisiei este viceprimarul Alexandru Jantea. De altfel, acesta ne declara, încă din luna ianuarie a anului în curs, că s-au primit solicitări pentru impunerea sensului unic pe străzile Ana Aslan şi Bastionului şi că urmează să se ia o decizie în aceste sens. Pe lângă cele două străzi, viceprimarul Jantea mai vorbea, în urmă cu aproape jumătate de an, şi de alte artere din municipiu pentru care cetăţenii au solicitat sens unic. Era vorba despre strada Unirii, precum şi despre câteva străduţe din spatele Şcolii nr. 2 din cartierul Radu Negru. Până la ora actuală, însă, Comisia Municipală pentru Transport şi Siguranţa Circulaţiei nu a dat aprobare decât pentru Ana Aslan şi Bastionului. “În prezent, avem în dezbatere Planul de Mobilitate Urbană, care urmează să fie aprobat în Consiliul Local Municipal. Acel plan va stabili care sunt priorităţile şi dacă este oportună instituirea sensului unic şi pe alte străzi din municipiu. Odată cu implementarea lui, vom lua deciziile care se impun în cadrul Comisiei pentru Transport”, ne-a declarat viceprimarul Alexandru Jantea.
Acesta mai vorbea, în luna ianuarie, şi despre unele propuneri primite de la şoferi, privind amplasarea unui semafor pentru viraj stânga, în intersecţia intens circulată a bulevardului Dorobanţilor cu Şos. Râmnicu Sărat. Deocamdată, însă, măsura respectivă nu a fost implementată în teren. Viceprimarul Jantea ne-a spus, ieri, că propunerea referitoare la semaforizarea respectivă nu a primit undă verde, deocamdată, de la Poliţia Rutieră. Asta în contextul în care poliţiştii de la Rutieră consideră că ar fi oportun un semafor spre stânga în intersecţia cu pricina, însă nu spre Şos. Râmnicu Sărat ci invers, spre Piaţa Mare, pentru şoferii care circulă pe Dorobanţi, dinspre Gării spre Str. 1 Decembrie 1918.
ADMINISTRAȚIE
Lucrări complexe pe Bulevardul Independenţei
Lucrări complexe se execută în această perioadă pe Bulevardul Independenţei. Este vorba de reabilitarea/întreţinerea stradală dintre Calea Galaţi şi strada Carantinei. Unele din ele sunt dificile chiar și pentru Concivia şi CUP Dunărea, fiind implicată şi Seroplant. De fapt, şantierul s-a deschis de acum două săptămâni, şi probabil, vor veni aici şi echipele de pe strada Griviţei.
Până acum s-a betonat/asfaltat o parte din trotuare şi alei, pe latura dinspre Maternitate. Se procedează la extragerea unor copaci şi arbuşti, vor fi amenajate piste de biciclete pe trotuarele deja betonate şi delimitate cu borduri, inclusiv din granit.
Iar după cum ne-a declarat un reprezentant al primăriei, “CUP Dunărea rezolvă în paralel problema racordurilor la reţeaua de apă-canal, remedierea a ceea ce este degradat şi scoaterea la limita de proprietate a contoarelor – aceste lucrări nemaifiind permise după turnarea asfaltului”.
Bineînţeles, sunt şi nemulţumiri, mai mult sau mai puţin fondate, din partea riveranilor: “De ce s-au scos brazii şi unii copaci sănătoşi”; “Bordurile sunt atât de înalte încât unele porţi nu pot fi deschise, şi nici să intri cu maşina”; “Băncile să fie scoase din pământ şi reparate/vopsite”; “Zona nu mai beneficiază, după 1990, de un WC public”; “Unii şi-au permis să facă diverse scări pe ditamai blocurile din beton, cu ocuparea a treisferturi din trotuar, iar multe probleme sunt create de către o parte dintre cei care au intrări şi dinspre str. Unirii”.
Şi, adăugăm noi, poate trebuie reabilitată şi statuia “Maternitate” afectată de intemperii şi trecerea timpului.










Cu privire la propunerile oamenilor, reprezentantul Primăriei ne-a spus că “Se vor analiza observaţiile locuitorilor.
Cât despre cum va arăta în final bulevardul, aici – totul depinde de proiectele aprobate şi posibilităţile financiare (inclusiv pentru statuie), iar stâlpii, băncile şi dalele de pe aleea principală ne dorim să arate aproximativ ca cele fixate până acum pe bulevard
Oricum, pentru a nu veni cu promisiuni fără acoperire, vom reveni la timpul oportun cu precizările necesare”.
ADMINISTRAȚIE
Administrația Chiriac. Încă o clădire istorică pentru reabilitare
• este vorba despre imobilul de pe strada Grădinii Publice nr. 13 din Municipiul Brăila, aflat în inventarul actualizat al bunurilor ce aparțin domeniului public al județului Brăila • consilierii județeni au aprobat, recent, documentația tehnico-economică faza Proiect Tehnic (PT), indicatorii tehnico-economici actualizați la faza PT și devizul general actualizat, tot la faza PT pentru consolidarea și reabilitarea acestei clădiri • valoarea totală a investiției se ridică la 8.889.885,26 lei cu TVA
Autoritățile brăilene continuă procesul de reabilitare al clădirilor din Centrul Istoric al orașului. Consilierii județeni au aprobat în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Județean (CJ) Brăila din 24 septembrie, documentația tehnico-economică faza Proiect Tehnic (PT), indicatorii tehnico-economici actualizați la faza PT și devizul general actualizat, tot la faza PT, pentru consolidarea și reabilitarea clădirii de pe strada Grădinii Publice nr. 13 din Municipiul Brăila.
Așa cum se menționează în referatul de aprobare al proiectului, imobilul se află în inventarul actualizat al bunurilor ce aparțin domeniului public al județului Brăila.
Concret, construcția este situată pe un teren în suprafață de 923 mp și este formată din patru corpuri:
- C1 (garaj)
- C2 (anexă)
- C3 (pavilion administrative)
- C4 (o altă anexă).
În prezent, aceasta se află într-o stare avansată de degradare și este absolut necesară intervenția asupra ei pentru a se executa lucrări de consolidare și reabilitare.
Concret, după cum aflăm din documentația anexată mapei de ședință a consilierilor, obiectivele generale preconizate a fi atinse prin realizarea acestei investiții, sunt următoarele:
- Aducerea clădirii la un stadiu normal de utilizare;
- Oprirea degradării continue a elementelor structurale dar și nestructurale;
- eliminarea/stoparea cauzelor care duc la agravarea acestor degradări;
- punerea în valoare a clădirii aflate în Centrul Istoric al Municipiului Brăila.
Pentru acest obiectiv de investiții a fost elaborat un Proiect Tehnic (nr. 268 din 2025), în baza unui contract de servicii ce datează din 19 august 2025, semnat cu SC Rugby Construct SRL.
Proiect în valoare de peste 8 milioane de lei
În raportul de specialitate al proiectului sunt prezentați principalii indicatori tehnico-economici aferenți acestui obiectiv de investiții.
Mai precis, valoarea totală a investiției este de 8.889.885,26 lei cu TVA din care construcția plus montajul înseamnă 5.944.383,37 lei cu TVA, restul însemnând partea de pregătire a terenului, utilități și proiectare. Durata de execuție a lucrărilor a fost estimată la 12 luni.
”Situația existentă a clădirii prezintă o serie de deficiențe care impun intervenții urgente pentru conservarea și reabilitarea acesteia”, se mai specifică în raportul de specialitate.
Proiectul a fost aprobat cu unanimitate de voturi.
Investițiile CJ Brăila în clădiri de importanță locală
Pe lângă imobilul din Str. Grădinii Publice nr. 13, Consiliul Județean Brăila a investit și are mai multe proiecte investiționale în derulare, în mare parte pe fonduri europene, legate de reabilitarea/consolidarea/eficientizarea energetică a mai multor clădiri pe care le deține, le administrează, sau care sunt administrate de instituțiile subordonate.
Aici putem aminti, fără îndoială, investițiile care s-au realizat de-a lungul anilor:
- Spitalul Clinic Județean de Urgență Brăila (Corpul A)
- proiectul de reabilitarea și consolidare a clădirii monument istoric în care funcționează Spitalul 3 (Corp B) din Municipiul Brăila, aflat pe masa investițiilor viitoare.
Administrația județeană a demarat, totodată, reabilitarea și refuncționalizarea Palatului Administrativ din Piața Independenței nr. 1, demers ce va fi continuat în acest an. Un alt proiect pregătit pentru anul următor este cel ce vizează reabilitarea imobilului din Șoseaua Buzăului nr. 15C, unde va funcționa arhiva Consiliului Județean Brăila în viitor.
De asemenea, nu trebuie uitat nici proiectul de reabilitare și reamenajare a Spitalului de Pneumoftizioligie din Str. Radu S. Campiniu, nr. 21, corpurile C1-C4.
Nici proiectele instituțiilor subordonate nu ar trebui omise și aici menționăm proiectul Bibliotecii Județene ”Panait Istrati” Brăila de a-și reabilita și eficientiza energetic clădirile pe care le administrează, prin fonduri europene.
Lucrările realizate de Filarmonica ”Lyra – George Cavadia” la sala de spectacole a Casei Tineretului, precum și reabilitarea clădirii ”Lyra” de pe Strada Ana Aslan (unde în prezent se efectuează lucrări) și Casa Umorului Desenat din aceeași curte.
Nici lucrările de recondiționare realizate recent de Muzeul Brăilei ”Carol I” la sediul din Piața Traian nu sunt de ignorat, la fel cum nu este nici proiectul CJ Brăila de a schimba total clădirea în care funcționează Secția ”Științele Naturii” a Muzeului din Parcul Monument și transformarea spațiului într-un centru muzeal modern, tot cu ajutorul banilor europeni.
De asemenea, CJ Brăila intenționează să construiască și o Sală Polivalentă nouă, pe DN22B.
























