Social Media

LOCAL

Un recidivist, în vârstă de 35 de ani, suspect cazul omorului de la Ianca. Acesta ar fi violat și ucis o bătrână în vârstă de 95 de ani

Publicat

în

Un bărbat de 35 de ani ar fi ucigașul bătrânei de 95 de ani din Ianca, găsită decedată în propria locuință, duminică, 7 mai, chiar de fiul său, în vârstă de 68 de ani. Victima a fost violată, decesul survenind în urma loviturilor primite de la atacator. Suspectul în vârstă de 35 de ani a fost depistat pe raza județului Prahova. Conform unor surse judiciare, individul a fost eliberat condiționat în 2021, după ce fusese condamnat tot pentru o infracțiune de omor, comisă în 2013.
”La data de 7 mai a.c., în jurul orei 13:45, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ianca au fost sesizați prin apel 112 de către un bărbat, în vârstă de 68 de ani, din Brăila, cu privire la faptul a găsit-o pe mama sa, în vârstă de 95 de ani, din orașul Ianca, decedată în locuință, prezentând urme de violență. Cadavrul victimei a fost transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei și emiterii unor concluzii cu privire la cauzele decesului. Din primele cercetări se pare că, o persoană necunoscută ar fi pătruns fără drept în locuința femeii, unde prin întrebuințarea de violențe ar fi violat-o, după care aceasta a decedat. În urma căutărilor efectuate, polițiștii au depistat pe raza județului Prahova, un bărbat, în vârstă de 35 de ani, din orașul Ianca, care a fost condus la sediul poliției pentru audieri în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de omor calificat și viol, urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun de către procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila”, a precizat Inspectoratul de Poliție Județean Brăila.

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CELE MAI CITITE

24h
7 zile
30 de zile