Social Media

LOCAL

Un elev de la ”Anghel Saligny” a pulverizat spray iritant în incinta unității de învățământ

Publicat

în

* agentul de pază a anunțat Poliția Locală, iar elevul în cauză, în vârstă de 16 ani, a fost identificat și amendat
 
 
 
 
Un elev de la Liceul Tehnologic ”Anghel Saligny” a intrat în incinta unității de învățământ cu un spray iritant, pe care l-a pulverizat în interiorul unei toalete. Incidentul a fost reclamat la Poliția Locală, care l-a identificat pe elevul în cauză și l-a amendat cu suma de 500 lei. Astfel, potrivit unui comunicat al Poliției Locale, miercuri, 23 noiembrie, în jurul orei 09.00, s-a primit o sesizare telefonică de la agentul de pază de la Liceul Tehnologic ”Anghel Saligny”, care a anunțat că o persoană necunoscută ar fi pulverizat spray iritant – lacrimogen într-una dintre toaletele unității de învățământ. Echipajul din cadrul Poliției Locale Brăila care s-a deplasat la fața locului a constatat că cele sesizate se confirmă, identificându-l pe cel care a pulverizat spray-ul în persoana unui elev în vârstă de 16 ani din cadrul unității de învățământ respective. Elevul a fost sancționat contravențional cu suma de 500 lei, conform prevederilor Art. 4, alin 1. din Legea nr. 61/1991 republicată, iar spray-ul iritant – lacrimogen găsit asupra sa a fost confiscat. De asemenea, a fost contactată familia elevului, căreia i s-a adus la cunoștință situația acestuia.

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile