Social Media

INFRACȚIUNI

Ucigași de femei

• inculpatul Marian Rîmniceanu, de 50 de ani, a rămas cu pedeapsa de 12 ani și 6 luni închisoare, pentru infracțiunea de omor, după ce la Curtea de Apel Galați s-a respins apelul formulat • în martie anul trecut, acesta a înjunghiat-o pe Marilena, femeia cu care avea o relație, mama a doi băieți, iar aceasta nu a mai scăpat cu viață • și un fost consilier local care și-a ucis soția, în localitatea Scorțaru Vechi, își așteaptă judecata

Publicat

în

Marian Rimniceanu

Prevederile legale privind combaterea femicidului ar putea duce, pe viitor, la reducerea faptelor cu violență asupra femeilor. Până atunci însă, o femeie din Brăila, mamă a doi băieți, a avut o relație cu sfârșit tragic! Bărbatul din Baldovinești, acuzat că i-a luat viața Marilenei, de 46 de ani, din gelozie şi prostie, a încasat pedeapsa definitivă. Inculpatul Marian Rîmniceanu, în vârstă de 50 de ani, a primit o pedeapsă de 12 ani și 6 luni închisoare, pentru infracțiunea de omor, la Tribunalul Brăila, dar a formulat apel și dosarul a ajuns pe rolul Curții de Apel Galați. El a rămas cu pedeapsa din prima instanță, astfel că s-a mutat din arestul preventiv, în penitenciarul unde își execută pedeapsa. Sentința finală s-a dat la sfârșitul lunii ianuarie.

Mai precis la data de 30 ianuarie 2026, Curtea de Apel Galați a respins ca nefondat apelul formulat de către inculpatul Rîmniceanu Marian împotriva sentinței penale din 12 noiembrie 2025, pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr. 891/113/2025. ”Din pedeapsa principală de 12 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului se deduce durata reținerii de 24 de ore din data de 31.03.2025 și durata măsurii arestării preventive din data de 01.04.2025 la zi. Se constată încetată de drept măsura arestului preventiv. Suma de 1.044 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu al inculpatului se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Dispune obligarea inculpatului Rîmniceanu Marian la plata cheltuielilor judiciare în cuantum de 500 lei, ocazionate de soluționarea apelului. Definitivă”, este soluția magistraților instanței superioare.

Instanța îl obligă pe inculpat să plătească despăgubiri civile semnificative, respectiv suma de 500.000 euro către fiecare dintre cei doi fii; suma de 100.000 lei către mătușa victimei care s-a constituit parte civilă în cauză, daune morale și cheltuielile cu înmormântarea victimei și pomenirile făcute; câte 20.000 lei despăgubiri  pentru fiecare dintre cele două surori ale victimei. E greu de crezut că va avea de unde să plătească aceste sume uriașe atunci când va ieși din pușcărie!

După cum v-am informat în edițiile anterioare, inculpatul Marian Rîmniceanu , din sat Baldovineşti, comuna Vădeni, i-a luat viața Marilenei, după ce aceasta i-a spus că îl părăsește. Discuții în contradictoriu au fost purtate între cei doi, în data de 30 martie, după ce femeia i-a spus că vrea să plece acasă. În plus, inculpatul mai susținea că a găsit mesaje în telefonul femeii, de la un alt bărbat, și, chiar dacă aceasta a spus că nu are pe altcineva, gelozia și alcoolul i-au tulburat mintea bărbatului. El a luat un cuțit de bucătărie și a înjunghiat-o mortal pe femeia cu care avea o relație (n.r. – numita Spiţă Marilena), de 46 de ani, aflată în vizită la acesta, mamă a doi băieți.

Amenințare: «Dacă nu rămâi, eu te omor!»

Pe fondul conflictului, inculpatul i-a smuls victimei telefonul mobil din mână, pe care l-a aruncat în sobă, numai că ce avea să urmeze era mult mai grav. Gelos și nervos urmare disputei cu victima, inculpatul i-a spus că dacă nu va rămâne la el în cursul nopţii o va ucide, concomitent luând de pe masa din dormitor un cuţit de bucătărie. ”Având în vedere starea în care ajunsese inculpatul şi faptul că era înarmat cu acel cuţit, victima şi-a dat seama imediat că acesta voia să pună în practică ameninţarea, astfel că l-a implorat să nu o omoare, căci avea copii de crescut. Inculpatul nu s-a lăsat înduplecat de rugăminţile disperate ale victimei şi prinzând-o de haine cu o mână, a blocat-o în spaţiul dintre masă şi cuier, apoi a început să-i aplice lovituri cu acel cuţit pe tot corpul, vizând în special zona toracelui şi a pieptului”, s-a mai stabilit în urma cercetărilor. Astfel, în data de 30 martie 2025, ora 23:55, procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila s-a sesizat din oficiu sub aspectul comiterii infracţiunii de omor după ce inculpatul Marian Rîmniceanu a înjunghiat-o mortal pe femeia cu care avea o relație. Echipa operativă formată din procuror şi lucrători ai poliţiei judiciare a procedat la efectuarea cercetării la faţa locului în locuinţa din Baldovinești. Victima prezenta urme de sânge pe haine, iar la mică distanță de cadavrul victimei a fost descoperit un cuţit de bucătărie, iar lama cuţitului  prezenta urme de sânge.

În motivarea judecătorului care a dat condamnarea se arată că Marian Rîmniceanu o ajutase cu bani pe Marilena, care avea o situație financiară dificilă, ba chiar făcuse împrumuturi pentru aceasta. La data de 30 martie, cei doi şi-au petrecut timpul cu niște rude care veniseră în vizită, și care au plecat în jurul orei 22:00. Potrivit anchetatorilor, în intervalul de timp în care s-a aflat în compania musafirilor, inculpatul a consumat două pahare cu vin a câte 200 ml fiecare şi circa 500 ml bere, ajungând sub influenţa alcoolului.

Victima a vorbit de câteva ori la telefon cu fiul său, ceea ce l-a făcut pe inculpat să aibă o stare de nervozitate, crezând că femeia discuta cu bărbatul cu care ar fi avut altă relaţie de dragoste. După plecarea musafirilor, inculpatul a întrebat-o în mod direct şi pe un ton răstit  cu cine a vorbit la telefon în cursul după amiezii şi serii. ”Victima i-a zis inculpatului că a discutat cu fiul său mai mic şi s-a interesat dacă fusese apelată de cineva pe celălalt telefon pe care îl lăsase la domiciliu, acest răspuns alimentând şi mai mult gelozia inculpatului, întrucât bănuia că victima aştepta să fie apelată de către celălalt bărbat”, se mai arată în actul de la instanță.

S-a stabilit că inculpatul a divorţat de soția sa în octombrie 2021, ulterior locuind singur, în Baldovinești, iar femeia care a fost ucisă locuia în municipiul Brăila, împreună cu fiii săi, în vârstă de 18 ani şi 16 ani, rezultaţi din două relaţii anterioare. Bărbatul a cunoscut-o pe victimă în luna iunie 2024, iar din luna septembrie 2024 relaţia de prietenie a evoluat, în sensul că victima îl vizita la domiciliu de câteva ori pe lună, ocazii cu care rămânea peste noapte la acesta, întreţinând raporturi sexuale. Cunoscând că avea o situaţie financiară mai dificilă, inculpatul a ajutat-o pe victimă cu diferite sume de bani, inclusiv prin contractarea unui împrumut de nevoi personale şi remiterea sumei împrumutate acesteia.

Totuși, după cum au concluzionat anchetatorii, cei doi nu erau angajaţi într-o relaţie de concubinaj propriu-zisă, dar de la începutul lunii noiembrie 2024 inculpatul a devenit gelos, bănuind că victima avea o relaţie şi cu un alt bărbat, întrucât a constatat că devenise distantă şi nu mai dădea dovadă de aceeaşi afecţiune. Această suspiciune i-a fost confirmată de faptul că într-o seară din luna noiembrie 2024, atunci când victima venise în vizită la domiciliul său şi dormea, i-a verificat telefonul mobil şi a găsit mesaje de dragoste expediate de un bărbat prin WhatsApp. Victima a spus că bărbatul respectiv lucra în altă țară și nu mai ţinea legătura cu el.

Fostul consilier local care și-a ucis soția, în localitatea Scorțaru Vechi, își așteaptă sentința

Drogeanu Dumitrel, acuzat de omor în condiții de violență în familie, a fost trimis în judecată de procurori și dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Brăila, la jumătatea lunii decembrie 2025, după ce și-a ucis soția

Aflat în arest preventiv, inculpatul Drogeanu Dumitrel, acuzat de omor în condiții de violență în familie, a  fost trimis în judecată de procurori și dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Brăila, la jumătatea lunii decembrie 2025. Încă nu s-a stabilit termenul de judecată, fiind invocate unele excepții în cauză.

Reamintim că la data de 27 iunie 2025, fiind sub  influenţa băuturilor alcoolice, bărbatul și-a lovit soția cu pumnii,  picioarele şi corpuri contodente cu colţuri şi margini, iar femeia a murit.

Bărbatul de 54 de ani, care a fost și consilier local în comuna Tudor Vladimirescu, a fost arestat în iunie.

Oricum, femeia ucisă în bătaie de soțul său, în localitatea Scortaru Vechi, trăia un coșmar de câțiva ani de zile, asta pentru că bărbatul care era agricultor și consumator de alcool, o agresa frecvent, după cum au spus surse din rândul anchetatorilor.

Combaterea femicidului. Proiectul de lege adoptat de Senat  

Senatul a votat săptămâna trecută inițiativa legislativă care definește femicidul și stabilește pedepse mai aspre pentru crimele împotriva femeilor. Proiectul introduce mecanisme de prevenție și clasifică uciderea unei femei din motive de gen ca formă specifică de omor. Legislația oferă acum o definiție clară a femicidului și îl împarte în trei forme: intim, non-intim și indirect.

Legea prevede pedepse mai grele pentru omorul calificat comis asupra unui soț, partener sau sub controlul agresorului. De asemenea, instituțiile statului vor monitoriza cazurile la nivel național și vor publica rapoarte anuale despre victime și agresori pentru a putea interveni preventiv. Mai mult, legea prevede că anchetele penale pot începe din oficiu, fără plângerea victimei. Pedepsele cresc și pentru hărțuire, amenințări sau loviri. Documentul mai include măsuri de protecție pentru copiii victimelor și introducerea temelor despre respect și egalitate în programa școlară. Proiectul va primi votul final la Camera Deputaților.

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CELE MAI CITITE

24h
7 zile
30 de zile