Infracțiuni
Individul din Zăvoaia acuzat de violarea unei minore vrea să scape de arest
• inculpatul Constantin N. a fost arestat prin decizia Judecătoriei Făurei, la data de 3 februarie, dar acesta a formulat contestație, ba chiar a cerut măsura arestului la domiciliu • mai departe, decizia finală se va lua la Tribunalul Brăila • procurorii au cerut arestarea preventivă a inculpatului, iar magistrații au admis solicitarea, mai ales că este recidivist, el fiind cercetat în alt dosar pentru lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice • pe 24 ianuarie, tânărul de 29 de ani a întreținut relații sexuale cu o minoră, de 14 ani, la domiciliul său, apoi a postat imagini pe o rețea socială cu aceasta în ipostaze intime
Tânărul din comuna Zăvoaia, acuzat de viol asupra unei minore și violarea vieţii private, despre care v-am informat pe pagina de Facebook a cotidianului nostru, vrea să scape din spatele gratiilor. Inculpatul Constantin N., în vârstă de 29 de ani, a fost arestat prin decizia Judecătoriei Făurei, la data de 3 februarie, dar acesta a formulat contestație, ba chiar a cerut măsura arestului la domiciliu. La prima instanță s-a respins cererea de arest la domiciliu, dar mai departe, cu privire la arestul preventiv, decizia se va lua la Tribunalul Brăila.
Procurorii au cerut arestarea preventivă a inculpatului, iar magistrații au admis solicitarea, mai ales că inculpatul este recidivist și mai este cercetat în alt dosar pentru lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice. El era pus sub control judiciar și avea unele obligații impuse, dar acesta a mai comis o faptă penală.
Soluția Judecătoriei Făurei: ”Admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila în dosarul de urmărire penală nr. 138/253/P/2026. Respinge cererea inculpatului privind luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu. Dispune arestarea preventivă a inculpatului N. Constantin-Costel – cercetat sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de viol săvârşit asupra unui minor, prevăzută de art. 218 din Codul penal şi violarea vieţii private, prev. de art. 226 alin. (21) din Codul penal, ambele cu aplicare art. 41 (recidiva) din Codul penal şi art. 38 (concurs de infracțiuni) din Codul penal, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 03.02.2026 şi până la data de 04.03.2026, inclusiv.
Dispune emiterea, de îndată, faţă de inculpat a mandatului de arestare preventivă pe o perioadă de 30 zile. Se comunică măsura arestării preventive locului de deţinere – Centrul de Reținere și Arest Preventiv al I.P.J. Brăila. Cu drept de contestaţie”, s-a decis în camera de consiliu, la data de 3 februarie.
Contestația inculpatului, împotriva măsurii primei instanțe, s-a înregistrat tot marți, 3 februarie, după cum se arată pe site-ul instanței.
Astfel, la data de 2 februarie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Însurăței, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, au dispus reținerea, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, a unui tânăr de 29 de ani, din comuna Zăvoaia, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de viol săvârșit asupra unui minor si violarea vieții private.
Din materialul probator administrat s-a reținut că, la data de 24 ianuarie, tânărul ar fi întreținut relații sexuale cu o minoră, de 14 ani, la domiciliul său, după care ar fi postat imagini pe o rețea socială împreună cu aceasta, în ipostaze intime. ”Inculpatul a întreţinut un raport sexual normal şi consimţit cu minora C. A.-O., în vârstă de 14 ani, în timp ce se aflau în domiciliul acestuia din comuna Zăvoaia, judeţul Brăila şi a exercitat acte de natură sexuală, respectiv a pipăit-o pe sâni pe persoana vătămată.
La aceeaşi dată, tânărul a publicat pe reţeaua de socializare Facebook, într-o postare temporară de tip «story», o înregistrare video ce o surprinde pe persoana vătămată în
imagini intime, respectiv o imagine nudă în care aceasta îşi expune sânii, fără consimţământul acesteia, postarea fiind de natură să aducă atingere imaginii sale”, se arată în comunicatul transmis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila.
Instanța a admis propunerea procurorului și a dispus măsura arestării preventive față de tânărul în cauză, iar acesta a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
Infracțiuni
Cinci bărbați, reținuți după ce au agresat doi localnici în apropiere de Oprișenești. Au fost plasați sub control judiciar
Cinci bărbați, cu vârste cuprinse între 26 și 39 de ani, au fost reținuți de polițiști după ce ar fi agresat fizic doi bărbați, în apropierea unei societăți comerciale din zona localității Oprișenești. Incidentul s-a petrecut în seara zilei de 31 octombrie.
Potrivit informațiilor transmise de polițiști, conflictul a avut loc în jurul orei 21:00, când cei cinci bărbați i-ar fi lovit pe doi bărbați, în vârstă de 32 și 38 de ani, în zona capului și a corpului. Agresiunea ar fi tulburat totodată ordinea și liniștea publică.
În urma cercetărilor și a probatoriului administrat, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ianca, sub supravegherea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Făurei, au dispus, pe 10 noiembrie, reținerea celor cinci suspecți pentru 24 de ore.
Ulterior, pe 11 noiembrie, procurorul a dispus față de aceștia măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. Cei cinci sunt cercetați pentru lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Meta descriere: Cinci bărbați au fost reținuți după ce ar fi agresat doi localnici în apropiere de Oprișenești. Aceștia au fost plasați sub control judiciar pentru 60 de zile.
Infracțiuni
Bătăușii de la țară. Trei bărbați din Vișani și Jirlău au ajuns la arest
• doi bărbați de 48 și 25 de ani, din comuna Vișani, și un bărbat de 41 de ani, din comuna Jirlău, au fost reținuți de polițiști după ce au lovit în zona capului și a corpului alți doi bărbați • agresorii au fost arestați preventiv, prin decizia instanței
Localnici din comunele Vișani și Jirlău au decis să facă legea cu pumnul și i-au agresat pe alți doi bărbați, pe fondul unor neînțelegeri. Agresorii au fost reținuți de polițiști și apoi arestați preventiv prin decizia instanței.
Infracțiunile cu violență au fost comise pe o stradă din Vișani și la locuința unui bărbat din Jirlău, iar prin faptele comise a fost tulburată liniștea publică.
Astfel, la data de 9 noiembrie, polițiștii din cadrul Secției 3 de Poliție Rurală Făurei, sub supravegherea procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Făurei, au reținut pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, doi bărbați de 48 și 25 de ani, din comuna Vișani. Aceștia sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
”În urma probatoriului administrat, a rezultat faptul că la data de 30 octombrie a.c., în timp ce se aflau pe o stradă din comuna de domiciliu, cei doi bărbați ar fi agresat fizic un bărbat de 27 de ani, din comuna Vișani, lovindu-l în zona capului și a corpului, tulburând astfel ordinea și liniștea publică”, au transmis polițiștii.
Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Făurei a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făurei și a dispus măsura arestării preventive față de cei doi bărbați, pentru o perioadă de 30 de zile, fiind introduși de polițiști în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
Tot pe 9 noiembrie, polițiștii Secției 3 de Poliție Rurală Făurei, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făurei, au reținut pe bază de ordonanță un bărbat de 41 de ani, din comuna Jirlău, acuzat de săvârșirea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și violare de domiciliu.
”La data de 3 noiembrie, persoana în cauză ar fi pătruns fără drept în curtea imobilului unui bărbat de 58 de ani, din comuna Jirlău, unde l-ar fi agresat fizic, lovindu-l în zona capului și a corpului. Judecătorul din cadrul Judecătoriei Făurei a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făurei și a dispus măsura arestării preventive față de bărbatul în cauză, pentru o perioadă de 30 de zile. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă”, au mai transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Brăila.






















