Social Media

LOCAL

Trei persoane surprinse de o surpare de mal pe un șantier de pe Șos. Râmnicu Sărat. Intervenție de urgență a pompierilor

Publicat

în

ȘTIRE ACTUALIZATĂ Cele trei persoane au fost scoase de pompieri din șanțul prăbușit.Victimele incidentului erau conștiente, fiind preluate de ambulanțe și transportate la spital pentru îngrijiri medicale.
 
ȘTIRE INIȚIALĂ Trei persoane au fost suprinse de surparea unui mal de pământ, în timpul unor lucrări executate de firma Eurobuilding pe Șos. Râmnicu Sărat, în zona Liceului Agricol. Incidentul s-a întâmplat astăzi, în jurul orei 13. Detașamentul 1 de pompieri Brăila intervine cu trei autospeciale, dintre care una de descarcerare. La fața locului sunt prezente și autospeciale SMURD și ambulanțe ale Serviciului Județean de Ambulanță Brăila. După cum transmite Inspectoratul pentru Situații de Urgență, toate cele trei victime erau conștiente la sosirea echipajelor de intervenție. O persoană a fost scoasă destul de rapid la suprafață, iar pompierii au continuat eforturile pentru extragerea și celorlalte două victime. Vom reveni.

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile