Social Media

SOCIAL

Trei brăileni cu suflet mare au donat pentru micuții pacienți de la Secția de Pediatrie

Publicat

în

Trei brăileni cu suflet mare au donat pentru micuții pacienți de la Secția de Pediatrie

Campania „Colorăm Speranța”, inițiativă comună a cotidianului „OBIECTIV – Vocea Brăilei”, a asociației „Pentru Adevăr” și a Forumului Tinerilor din România – filiala Brăila, este în plină desfășurare. Cărți sau jucării, toate vor aduce un strop de bucurie micuților internați la Secția de Pediatrie. Îi invităm pe toţi brăilenii cu inimă mare să se alăture demersului nostru.

Petru Știrbu, Ana Maria Dumitru și Ilie Constanța au răspuns apelului nostru, donând cărți de povești, jocuri și jucării care vor ajuta copiii să treacă mai ușor peste perioada spitalizării. Prin gestul lor, aceștia au demonstrat că solidaritatea rămâne o valoare fundamentală în Brăila, oferindu-le micuților nu doar obiecte, ci și o doză de optimism și speranță.

Campania „Colorăm Speranța” este o inițiativă comună a cotidianului „OBIECTIV – Vocea Brăilei”, a asociatiei „Pentru Adevăr” și a Forumului Tinerilor din România – filiala Brăila. Obiectivul nostru este simplu, dar esențial: dotarea secției de Pediatrie cu resurse educaționale și recreative care să le aline suferința celor mai mici dintre noi.

Invităm toți brăilenii să se alăture acestui demers!

Fiecare carte, set de creioane colorate sau jucărie nouă poate face diferența în procesul de recuperare al unui copil. Dacă doriți să susțineți campania și să deveniți, la rândul vostru, „mesageri ai speranței”, vă rugăm să ne contactați pentru detalii.

Îi invităm pe toţi brăilenii cu inimă mare să se alăture demersului nostru. Colectăm:

• cărţi (de poveşti, de colorat, ilustrate)
• jocuri (puzzle- uri, jocuri creative)
• jucării (maşinuţe, păpuşi, jocuri de construcţie)

IMPORTANT: Din motive stricte de igienă şi siguranţă medicală, impuse de specificul mediului spitalicesc, toate donaţiile trebuie să fie noi.

Unde şi cum puteţi dona?

Donaţiile sunt aşteptate la sediul redacţiei ”Obiectiv – Vocea Brăilei”, situat în strada Mihai Eminescu nr. 56, de luni până vineri, între orele 10.00-16.00. Pentru informaţii suplimentare puteţi contacta organizatorii la nr. de tel. 0740080289.

Fiecare obiect donat este o promisiune că un copil va zâmbi astăzi.

Hai să demonstrăm, din nou, că Brăila este o comunitate care ştie să aibă grijă de viitorul ei.

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile