Economie
Trei accidente de muncă mortale în anul 2023
• acesta este bilanțul ITM Brăila în domeniul securității și sănătății în muncă (SSM) • în total, inspectorii de muncă au cercetat, anul trecut, opt evenimente deosebit de grave, inclusiv cinci accidente de muncă mortale în afara muncii • cel mai grav accident de muncă înregistrat a fost cel de la Complexul ALMA Lacu Sărat, cu trei victime, inclusiv o persoană decedată • în 2023, ITM Brăila a aplicat amenzi de aproape 300.000 de lei, peste 800 din cei 1.015 angajatori controlați fiind sancționați pentru nereguli constatate
Peste 1.000 de angajatori din municipiu și județ au fost controlați, în anul 2023, de Inspectoratul Teritorial de Muncă Brăila, pentru verificarea respectării legislației legată de securitatea și sănătatea în muncă (SSM).
Potrivit instituției, din totalul de 1.015 angajatori brăileni controlați de inspectorii ITM, 816 au fost sancționați pentru diverse nereguli descoperite în domeniul SSM. Numărul sancțiunilor aplicate (amenzi contravenționale și avertismente) a fost de aproape 2.600, iar valoarea amenzilor aplicate a fost de 293.500 lei.
În anul 2023, inspectorii ITM Brăila au cercetat, împreună cu organele abilitate (Poliție, Parchet) opt evenimente deosebit de grave: un accident de muncă mortal la SC „Hercules” SA Brăila, un accident de muncă colectiv la SC „Eldomir Tour” SRL (Complexul ALMA Lacu Sărat) cu trei victime (un mort, un rănit ușor și un muncitor cu incapacitate temporară de muncă), un eveniment în care a fost implicat un zilier de la SC „Comly” SRL și cinci accidente de muncă mortale petrecute, însă, în afara muncii (SC „Gropeneanu” SRL, SC „Combavipor” SA, SC „One Star Security” SRL, SC „Unita Turism Holding” SA și SC „Maxime Prime” SRL). Respectivele accidente nu au legătură cu munca.
În total, în anul 2023, au fost înregistrați 46 de accidentați (47 în anul 2022), din care trei persoane decedate (inclusiv un accident de muncă colectiv).
În noiembrie 2023, Inspectoratul Teritorial de Muncă Brăila comunica faptul că a fost finalizat dosarul de cercetare privind evenimentul produs în data de 1 august 2023, în jurul orei 17.00, în Stațiunea Lacu Sărat (Aleea Centrală nr. 5-5A), la Complexul pentru tratament și agrement ALMA. În nefericitul eveniment au fost implicați doi lucrători ai SC „Eldomir Impex” SRL și un lucrător al SC „Eldomir Tour” SRL Brăila. Potrivit ITM Brăila, în urma tragicului eveniment, cei trei muncitori s-ar fi intoxicat cu gaze în timp ce curățau bazinul subteran (canalizarea) complexului hotelier din Stațiunea Lacu Sărat, fără a purta echipament de protecție adecvat acestei activități. În urma analizei dosarului de cercetare privind evenimentul din data de 1 august 2023, s-a confirmat faptul că au fost întrunite condițiile legale pentru a fi înregistrat și evidențiat ca accident colectiv de muncă în urma căruia, în cazul lucrătorului Iulian Cristinel Tîrlugeanu, au fost întrunite condițiile legale pentru a fi înregistrat și evidențiat ca accident de muncă mortal, acesta decedând pe data de 10 august 2023, în secția ATI a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brăila.
Economie
60.000 de lei, amenzi pentru muncă la negru
• au fost aplicate în perioada 3-7 noiembrie, când s-a desfășurat Campania Națională pentru combaterea muncii nedeclarate • au fost luați în vizor angajatorii care desfăşoară activităţi de comerț cu amănuntul de produse alimentare și nealimentare de uz curent
Angajatorii care desfăşoară activităţi de comerț cu amănuntul de produse alimentare și nealimentare de uz curent – clase selectate din diviziunea CAEN 47, verificați de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Brăila.
Controalele – desfășurate în perioada 3-7 noiembrie 2026 – fac parte din Campania Națională pentru identificarea și combaterea muncii nedeclarate („la negru”) și pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind securitatea şi sănătatea în muncă.
Inspectorii de muncă au efectuat 48 de controale la tot atâția angajatori din comerț, campania națională având ca obiective: creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă şi domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă; eliminarea neconformităților constatate, prin dispunerea de măsuri obligatorii pentru remedierea neconformităților și aplicarea sanțiunilor contravenționale corespunzătoare.
Au fost aplicate, în total, 39 de sancțiuni, valoarea totală a amenzilor fiind de 66.000 de lei (din care 60.000 lei pentru muncă nedeclarată). Principalele deficiențe constatate în domeniul relațiilor de muncă: primirea la muncă a unei persoane fără transmiterea elementelor contractului individual de muncă în registrul de evidență al salariaților cel târziu în ziua anterioară începerii activității; nerespectarea prevederilor art. 119 din Legea nr. 53/2003 republicată, privind obligația de a ține la locul de muncă evidența orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat, cu evidențierea orei de începere și sfârșit a programului de lucru; încălcarea prevederilor legale privind munca în zilele de repaus săptămânal; primirea la muncă a unei persoane fără încheierea unui contract individual de muncă potrivit art. 16 alin. 1 din Legea nr. 53/2003 republicată.
În domeniul securității și sănătății în muncă au fost constatate următoarele deficiențe: angajatorii nu au luat măsuri la amenajarea locului de muncă împotriva riscului de accidentare prin electrocutare la locul de muncă prin semnalizare de securitate, respectiv semnalizarea tabloului electric; nu au asigurat trusa sanitară pentru acordarea primului ajutor care să conțină componente conform conținutului minim obligatoriu prevăzut în Anexa 3 la Ordinul 427/14.06.2002 aflate în termen de valabilitate.
Pentru neconformităţile constatate, inspectorii ITM Brăila au dispus 85 de măsuri cu termene precise de îndeplinire de către entităţile controlate; neîndeplinirea acestora în termenul stabilit constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, potrivit prevederilor Legii nr.108/1999 pentru înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii, republicată şi actualizată.
„Activitățile de comerț cu amănuntul presupun o multitudine de operațiuni desfășurate zilnic, de la aprovizionarea și manipularea mărfurilor până la depozitarea și expunerea acestora, precum și interacțiunea permanentă cu publicul, fiecare dintre aceste activități implicând riscuri specifice pentru lucrători.
Prin acțiunile de control desfășurate urmărim atât identificarea și combaterea muncii nedeclarate, cât și responsabilizarea angajatorilor în ceea ce privește asigurarea unor condiții de muncă sigure și sănătoase.
Respectarea legislației muncii, a normelor de securitate și sănătate în muncă nu trebuie privită doar ca o obligație legală, ci ca o responsabilitate esențială față de fiecare salariat. Prevenirea accidentelor de muncă și protejarea sănătății lucrătorilor trebuie să reprezinte o prioritate constantă pentru toți angajatorii din acest sector de activitate” , a precizat inspectorul șef al ITM Brăila, Liviu Arhire.
Economie
Controale ITM în spitale și cămine de bătrâni. Au fost aplicate zeci de sancțiuni contravenționale
• verificările au avut loc în perioada 1 iulie – 30 octombrie 2026, în cadrul unei Campanii Naționale inițiată de Inspecția Muncii • au fost controlați 18 angajatori brăileni și au fost aplicate 28 de sancțiuni contravenționale, cuantumul amenzilor fiind de 6.000 de lei
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Brăila a finalizat, recent, Campania Națională privind verificarea modului respectării prevederile legale în domeniul securității şi sănătății în muncă în unitățile care au ca obiect de activitate activități referitoare la sănătatea umană (Cod CAEN 86) și în domeniul serviciilor combinate de îngrijire medicală și asistență socială, cu cazare (cod CAEN 87).
Verificările efectuate în spitale și cămine de bătrâni, în perioada 1 iulie – 30 octombrie 2026, fac parte din Programul-cadru de acțiuni al Inspecției Muncii.
Obiectivele campaniei au fost: diminuarea consecințelor sociale și economice negative care derivă din nerespectarea prevederilor legale de către angajatorii care desfășoară activități referitoare la sănătatea umană și servicii combinate de îngrijire medicală și asistență socială, cu cazare; creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale referitoare la sănătatea și securitatea în muncă în societățile comerciale din domeniul de activitate sus-menționat; asigurarea purtării de către toți lucrătorii a echipamentelor individuale de protecție adecvate; eliminarea neconformităților constatate domeniul securității şi sănătății în muncă în activitățile specifice ale unităților din domeniile de activitate vizate de campanie.
În această perioadă, au fost controlați 18 angajatori brăileni, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 28 sancțiuni contravenționale, cuantumul amenzilor fiind de 6.000 lei. Principalele deficiențe constatate de inspectorii ITM Brăila: lipsa lucrătorilor desemnaţi/instruiți care aplică măsurile de prim ajutor, stingerea incendiilor şi evacuarea lucratorilor; lipsa evidenței echipamentului individual de protecție acordat la intervalele de timp stabilite pentru lucrători, pentru riscurile identificate la locul de muncă; neamenajarea locului de muncă împotriva riscului de accidentare prin electrocutare, respectiv semnalizarea prizelor.
„Prin acțiunea desfășurată, s-a urmărit atât verificarea respectării prevederilor legale în domeniul securității și sănătății în muncă, cât și conștientizarea angajatorilor și lucrătorilor cu privire la necesitatea prevenirii accidentelor de muncă și a îmbolnăvirilor profesionale”, a precizat inspectorul șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Brăila, Liviu Arhire.






















