Social Media

LOCAL

Traficant de droguri prins în flagrant, în Brăila

Publicat

în

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Brăila, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Brăila, au documentat, joi, 7 martie, activitatea infracțională a unei persoane cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și efectuarea de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive. Din materialul probator administrat în cauză a reieșit faptul că, în perioada ianuarie – martie 2024, persoana ar fi procurat, deținut și vândut droguri de mare risc (4-CMC) și substanțe psihoactive (2MMC), către consumatori din județul Brăila, cu sume cuprinse între 3.000 și 5.000 de lei. Aceasta a fost prinsă în flagrant delict, în municipiul Brăila, imediat după ce ar fi comercializat peste 40 de grame de substanță cristalină (4-CMC, drog de mare risc).
”Astăzi, 7 martie, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Brăila au dispus reținerea persoanei cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și efectuarea de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără drept și fără a deține autorizație eliberată în condițiile legii. A fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Brăila, cu propunerea de arestare preventivă a acesteia, pentru 30 de zile. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română. Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Brăila.

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile