Social Media

CULTURĂ

Teatrul de Păpuşi “Cărăbuş” are propriul autocar

Timp de citire: 2 minute

• Primăria a inaugurat, ieri, într-un mod inedit noul mijloc de transport • cu această  ocazie, două grupe de copii de la Grădiniţele  nr. 47 şi 7 au fost transportate până la Şcoala “Sandu Aldea” pentru a asista la un spectacol • potrivit primarului Marian Dragomir autocarul a costat peste 750.000 lei şi va fi folosit pentru a duce copiii la teatru, dar şi pentru participarea la turnee
 
Municipalitatea a inaugurat, ieri, noul autocar al Teatrului de Păpuşi “Cărăbuş”, intrat de curând în posesia instituţiei. Cu această ocazie, două grupe de copii de la Grădiniţa nr. 47 şi nr. 7 au avut parte de o surpriză, fiind transportate până la Şcoala “Sandu Aldea”, unde funcţionează teatrul de păpuşi, şi unde au putut asista la un spectacol.
Primarul Marian Dragomir a ţinut să anunţe sosirea autocarului şi punerea acestuia la dispoziţia echipei teatrului, la şedinţa ordinară a CLM Brăila.
“Primăria Municipiului Brăila, prin Teatrul de Păpuşi a achiziţionat prin licitaţie electronică un autocar nou, la sfârşitul anului trecut, cu o capacitate de 41 de locuri. A costat 758.520 lei, dar trebuie precizat că s-a făcut o economie de 111.480 lei faţă de suma prevăzută de dumneavoastră în buget. Autocarul este necesar Teatrului de Păpuşi pentru participarea la turnee, dar în mod special pentru a transporta copiii de la grădiniţele din Municipiul Brăila la Teatrul de Păpuşi. Autocarul a fost înmatriculat şi astăzi (n.r. – ieri) va fi inaugurat. (…) Am vrut să vă aduc la cunoştinţă una dintre investiţiile administraţiei pentru cultura din Brăila”, a declarat Dragomir.
Trebuie precizat că cele două grupuri de copii au fost aşteptate cu baloane la intrarea în Teatru, precum şi de o mascotă cărăbuş. La plimbarea cu autocarul au participat atât primarul Marian Dragomir, cât şi viceprimarul Doiniţa Ciocan.
 

CULTURĂ

„Cinematograful poveștilor” la Casa Memorială „Fănuș Neagu”

* evenimentul cultural-educativ va avea loc vineri, 30 octombrie 2026, începând cu ora 11:00 * coordonator al activităților: Roxana Serea, muzeograf – Casa Memorială „Fănuș Neagu”, din comuna Grădiștea

Publicat

în

Muzeul Brăilei „Carol I” – Casa Memorială „Fănuș Neagu”, organizează vineri, 30 octombrie 2026, de la ora 11:00, activitatea cu tema „Cinematograful poveștilor – O aventură printre cărți, imagini și personaje”. În cadrul evenimentului cultural-educativ, se vor desfășura următoarele activități: vizionare de filme și scurtmetraje inspirate din povești; descoperirea legăturii dintre literatură și cinematografie; jocuri interactive și provocări pentru micii cinefili; atelier de creație: inventăm povești și personaje; realizarea unor storyboard-uri – poveștile prind viață în imagini; prezentarea creațiilor și aprecierea originalității și creativității participanților.

La eveniment participă copii din satul natal al marelui scriitor brăilean, însoțiți de cadre didactice. Coordonator al activităților de vineri, 30 octombrie: Roxana Serea, muzeograf – Casa Memorială „Fănuș Neagu”, Strada Scriitorului nr. 32, comuna Grădiștea, județul Brăila.

Citește articolul complet

CULTURĂ

Ce spectacole pot vedea brăilenii la Teatrul „Maria Filotti” în luna noiembrie

Publicat

în

Ce spectacole pot vedea brăilenii la Teatrul „Maria Filotti” în luna noiembrie

Teatrul „Maria Filotti” Brăila a anunțat programul spectacolelor pentru luna noiembrie 2026. Publicul va putea urmări atât producții ale teatrului brăilean, cât și spectacole invitate, în Sala Mare și Sala Studio.

Programul include comedii, drame și un spectacol de teatru imersiv, precum și reprezentații susținute în cadrul unor deplasări la alte instituții teatrale.

Programul spectacolelor din noiembrie

  • Duminică, 1 noiembrie, ora 18:00 – „O oră de liniște”, de Florian Zeller, regia Ciprian Chiricheș, Sala Mare.
  • Sâmbătă, 7 noiembrie – „Moartea unui comis voiajor”, de Arthur Miller, regia Mădălin Hîncu. Spectacol în deplasare, la Festivalul Internațional de Teatru „Liviu Ciulei” 2026, organizat de Teatrul „Alexandru Davila” din Pitești.
  • Sâmbătă, 7 noiembrie, ora 18:00 – „Vecina de deasupra”, de Pierre Chesnot, regia Natalie Ester și Dragoș Stemate. Spectacol invitat, producție Ludus & Logos, Sala Mare.
  • Duminică, 8 noiembrie, ora 18:00 – „Azi nu, poate mâine”, de Andreas Petrescu, regia Andrei Răduț. Spectacol invitat al Teatrului „Victor Ion Popa” din Bârlad, Sala Mare.
  • Joi, 12 noiembrie, orele 18:00 și 20:00 – „Dacă zidurile ar vorbi”, spectacol de teatru imersiv, text de Simona Țăruș și Mihaela Trofimov, dramaturgia și regia Simona Țăruș.
  • Vineri, 13 noiembrie, ora 18:00 – „Fii cuminte, Cristofor”, de Aurel Baranga, regia Marcel Turcoianu, Sala Studio.
  • Sâmbătă, 14 noiembrie, ora 18:00 – „O oră de liniște”, de Florian Zeller, regia Ciprian Chiricheș, Sala Mare.
  • Duminică, 15 noiembrie, ora 18:00 – „Bădăranii”, de Carlo Goldoni, regia Petru Vutcărău, Sala Mare.
  • Miercuri, 18 noiembrie – „Omul care aduce ploaia”, de Richard Nash, regia Andrei Huțuleac. Spectacol în deplasare, la Teatrul Municipal „Matei Vișniec” din Suceava.
  • Vineri, 20 noiembrie, ora 18:00 – „Lunga cină de Crăciun”, de Thornton Wilder, regia Ana Maria Țîrlea, Sala Studio.
  • Sâmbătă, 21 noiembrie, ora 18:00 – „Omul care aduce ploaia”, de Richard Nash, regia Andrei Huțuleac, Sala Mare.
  • Duminică, 22 noiembrie, ora 18:00 – „Când apare copilul”, de André Roussin, regia Laura Moldovan, Sala Mare.
  • Vineri, 27 noiembrie, ora 18:00 – „Tache, Ianke și Cadâr”, de Victor Ion Popa, regia Radu Nichifor, Sala Mare.
  • Sâmbătă, 28 noiembrie, ora 18:00 – „O oră de liniște”, de Florian Zeller, regia Ciprian Chiricheș, Sala Mare.
  • Duminică, 29 noiembrie, ora 18:00 – „Papagalița și curcanul”, de Robert Thomas, regia Radu Nichifor, Sala Mare.

Reprezentanții teatrului precizează că eventualele modificări ale programului vor fi anunțate în timp util.

Pentru informații suplimentare, publicul poate contacta Agenția Teatrală la numărul de telefon 0239 613 969 sau poate consulta site-urile blt.ro și tmf.ro.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧