INFRACȚIUNI
Tânăr din Brăila, reținut după ce a încercat să fure oi dintr-o fermă
La data de 9 aprilie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Făurei – Secția 3 Poliție Rurală Făurei, sub coordonarea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, au reținut pentru 24 de ore un tânăr în vârstă de 21 de ani, din municipiul Brăila, cercetat pentru tentativă de furt calificat.
Potrivit anchetatorilor, în seara de 8 aprilie, în jurul orei 23:30, acesta ar fi escaladat gardul unei ferme aparținând unui bărbat de 45 de ani, cu intenția de a sustrage mai multe ovine.
În urma administrării probatoriului, față de tânăr a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore.
Astăzi, 10 aprilie, procurorul de caz a dispus plasarea acestuia sub control judiciar.
ARTICOLE CARE V-AR PUTEA INTERESA
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
DE ACELAȘI AUTOR

































