Social Media

SCORMONITORU

Suuuli, Suuuli, Truliiiii, Truuuliii

Publicat

în

Fraților, este una cu nume predestinat! Probabil că știți, mai ales bărbații, că despre orice chestie bună se zice că e „ pi_dă” și orice chestie nașpa e ca o „pu_ă”. Adică „sulă”, în termeni nevulgari! Ei bine, este o instituție unde conducerea e de sulă, ce mai! Adică, de maaare neam prost! De fapt, am zice că persoanei în cauză i s-a urcat la cap! „Care cap?”, s-ar întreba unii, pe bună dreptate, care ar gândi cam așa: după ce că nu s-a întrebat nimeni pe sula cui a ajuns cum a ajuns persoana respectivă la cârma unei instituții onorabile, iată că persoana respectivă se crede pe cai mari și tâgâdâm, tâgâdâm s-a pus pe călărit de-ți vine să strigi: Rais, bite! Pardon, Raus bite, în germană, deși cel care a tras sfori și pe vremea lui Ceaușescu, și după decembrie 89, nu are nicio treabă cu celebra STASI de la nemții de est ci cu banala Securitate de la noi, care pe mulți ”a făcut”, ”face” și ”va mai face” până la ultima picătură de sânge de turnător.  Și sunt destui! Grav e că această îndeletnicire se transmite din tată/mamă în fiu/fiică! Revenind la persoana mare neam prost, ea ar putea avea treabă mai degrabă cu mother Russia, cel puțin prin limbă. Acu, cine o ține-n brațe, STASI, SECURITATEA, FSB, nu se știe, cert este că stă pe ceva, a cuiva! (Fuck Em All)

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile