Social Media

Economie

Jale cu cursele de transport în județ! Navetiști lăsați ”în aer”

Timp de citire: 8 minute
Jale cu cursele de transport în județ! Navetiști lăsați ”în aer”

• în ultimii ani, de când mașinile personale au crescut exponențial inclusiv în mediul rural, numărul de călători este tot mai mic, iar firmele de transport încep să renunțe la anumite curse considerate neprofitabile • situația îi afectează în special pe profesorii navetiști care se bazau pe cursele care plecau zilnic, la ore fixe dimineața, și care, de la începutul lunii martie, au aflat că nu mai au cu ce să ajungă la școlile unde au cursuri

S-au dus vremurile când vechile ”rate” care făceau transport de călători în județ erau suprasolicitate și nu mai făceau față numărului uriaș de călători. Acum, când mașinile personale se înmulțesc exponențial, inclusiv în mediul rural, firmele de transport care au luat licențe pentru curse în județul Brăila au început să renunțe la unele trasee, motivând că nu mai au suficienți călători încât să-și poată acoperi costurile și să scoată un minim de profit. Situația îi afectează în primul rând pe profesorii navetiști care nu dispun de mașină personală și care s-au trezit, peste noapte, că nu mai au cum să ajungă la școlile unde au catedre.

O astfel de situație ne-a fost semnalată de un cititor al cotidianului nostru. Acesta ne-a spus că, de la începutul lunii martie, soția sa, profesor la școala din localitatea Bordei Verde, reușește cu foarte mare dificultate să ajungă la orele de la clasă, deoarece cursa de la ora 6.00, pe care o folosea zi de zi, s-a desființat. ”Luni, 2 martie, soția a mers ca de obicei în stația de la liceul Cerna, ca să ia cursa care pleacă de la autogara Pax, pe traseul Brăila – Jugureanu, cu trecere prin Bordei Verde. A așteptat degeaba, mașina nu a mai venit. Interesându-ne la autogara Pax, am aflat că acea cursă de la ora 6.00 a fost desființată. Nu ni se pare corect ca, dintr-o dată, la mijlocul anului școlar, să se anuleze o cursă pe care o firmă de transport și-a asumat-o prin contract! Sunt profesori, cum este și soția mea, care și-au ales o anumită școală din județ și în funcție de existența mijloacelor de transport. Ne bazam pe cursa aceasta, firma în cauză are contract cu Consiliul Județean, care i-a dat licența. Am făcut sesizare către Consiliul Județean, sperăm să se ia măsuri pentru rezolvarea situației!”, ne-a declarat Stelică B., autorul reclamației.

Potrivit acestuia, alături de soția sa mai erau doi profesori navetiști care se bazau pe cursa de la ora 6.00, pe traseul Brăila – Jugureanu. Pe parcursul săptămânii trecute, aceștia s-au descurcat cum au putut. În unele zile, au mers cu alți colegi din învățământ, care au mașini personale, însă nu pot face acest lucru zilnic, deoarece nu toți au cursuri la școli din aceeași localitate sau la aceleași ore. ”Au fost zile în care soția a mers cu colegi care au mașină și care aveau cursuri tot de dimineață, la școli de pe același traseu. În alte zile, colegii respectivi nu mai aveau ore, așa că a luat o cursă până la Oprișenești, iar de acolo a mers cu o ocazie până la Bordei Verde. Dar e foarte stresant să cauți o soluție în fiecare zi, după cum se nimerește. Normal, pentru un profesor navetist, e să te bazezi pe o cursă zilnică, la oră fixă, cum era acea cursă de la ora 6.00. Ar trebui ca autoritățile județene să găsească o soluție pentru rezolvarea acestei probleme!”, ne-a mai spus reclamantul nemulțumit.

La cererea operatorilor, CJ a anulat anumite curse, însă la cererea călătorilor poate impune orele de plecare pentru cursele rămase

Din păcate, veștile nu sunt deloc bune pentru navetiștii din învățământ care se bazau pe cursa de la ora 6.00 Brăila – Jugureanu, cu trecere prin Bordei Verde. De la Consiliul Județean am aflat că firma care are licență pentru acest traseu a solicitat diminuarea numărului de curse pe motiv că funcționa în pierdere, deoarece nu mai sunt suficienți călători pe traseul respectiv.

Astfel, dacă până în luna februarie a.c., inclusiv, pe traseul Brăila – Jugureanu erau curse și dimineața și după-amiaza, începând din luna martie operatorul a păstrat doar cursa cu plecare la ora 15.00 din Brăila și întoarcere de la ora 17.00 din Jugureanu. Evident că orele acestea nu-i ajută cu nimic pe profesorii navetiști, care au cursuri doar dimineața… Dar, după cum ne-a explicat conducerea Consiliului Județean Brăila, operatorii care au licențe de transport intrajudețean preferă să păstreze doar cursele la care au un număr cât mai mare de călători, renunțând la cele neprofitabile, la care merg cu mașinile mai mult goale.

”În ultima perioadă, numărul de călători pentru cursele intrajudețene a scăzut constant, iar unii operatori au făcut solicitări pentru diminuarea anumitor curse considerate neprofitabile. Este cazul traseului Brăila – Jugureanu pentru care s-a păstrat o singură cursă, cu plecare de la ora 15.00 din Brăila, însă s-a redus numărul de curse și de pe alte trasee, spre Cazasu, Șuțești, Oancea, Gurguieți sau Maraloiu. În baza solicitărilor făcute de operatori, a fost adoptată Hotărârea Consiliului Județean numărul 27 din 26 februarie 2026 prin care s-au redus cursele de pe anumite trasee pentru care au fost emise licențe de transport. A fost, însă, și o situație în care s-a mărit numărul de curse, deoarece este un flux mare de călători, în special în sezonul cald. Este vorba despre cursa Brăila – Lacu Sărat, pentru care este cerere mare în contextul în care  pe linia de tramvai Brăila – Lacu Sărat nu se circulă, deoarece este în proces de modernizare”, ne-a declarat vicepreședintele CJ Brăila, Ionuț Dobre.

Referitor la situația punctuală a profesorilor navetiști de pe ruta Brăila – Jugureanu, sursa citată a precizat că, pe lângă posibilitatea legală de a diminua sau mări numărul de curse pe anumite trasee, la solicitarea operatorilor de transport, Consiliul Județean poate impune schimbarea orelor de plecare, dacă sunt primite cereri de la călători în acest sens. Astfel, revenind la exemplul punctual al traseului Brăila – Jugureanu, pentru care operatorul a obținut permisiunea de a păstra o singură cursă zilnic, CJ ar putea să îi impună acestuia ca respectiva cursă să nu mai aibă plecarea din Brăila la ora 15.00, ci la ora 6.00 sau 7.00 dimineața. Asta în cazul în care se primesc mai multe cereri de la călătorii interesați de o astfel de schimbare de oră!

Călători puțini, curse anulate, trasee nelicitate

După cum ne-a transmis Consiliul Județean Brăila, programul de transport public județean de persoane prin curse regulate pe raza județului Brăila cuprinde un număr de 44 de trasee, grupate în 42 grupe, una dintre grupe fiind formată din 3 trasee. Pentru atribuirea acestora s-au desfășurat, în perioada 2022-2024, trei proceduri de achiziție publică – licitație deschisă, în conformitate cu legislația în vigoare. La prima procedură s-au prezentat 22 de ofertanți și s-au atribuit 26 de loturi cu 28 de trasee. La cea de a doua procedură au fost 7 ofertanți și s-au atribuit 7 loturi cu 7 trasee. La cea de a treia procedură a fost un singur ofertant și s-au atribuit 2 loturi cu 2 trasee. Au rămas neatribuite 7 trasee, pentru care urmează să se organizeze o nouă procedură de atribuire.

În consecință, au fost încheiate 35 de contracte de delegare a gestiunii serviciului public de transport județean de persoane prin curse regulate în aria teritorială de competență a Unității Administrativ-Teritoriale Județul Brăila  cu 12 operatori de transport și au fost atribuite 37 de trasee, după cum se poate observa în tabelul atașat acestui articol.

”Orice traseu se poate diminua sau se poate suplimenta în funcție de necesități, de aceea, spre exemplu, prin hotărârea numarul 27 din 26.02.2026 s-a suplimentat cu un număr de 11 curse pe perioada sezonului estival traseul Brăila – Stațiunea Lacu Sărat. Din păcate, în ultima perioadă unii operatori de transport și-au diminuat numărul de curse pe anumite trasee din cauza numărului mic de călători, considerând ca fiind nejustificate cheltuielile”, a precizat conducerea Consiliului Județean Brăila.

Economie

Calitatea echipamentelor de protecție, în atenția inspectorilor ITM Brăila

• până la finele acestui an, Inspectoratul Teritorial de Muncă Brăila desfășoară controale la importatorii și distribuitorii de produse industriale, în cadrul unei Campanii Naționale • în trimestrul III 2026, s-au aflat în vizorul inspectorilor ITM Brăila mănușile, măștile, bocancii de protecție și explozivii de uz civil

Publicat

în

Calitatea echipamentelor de protecție, în atenția inspectorilor ITM Brăila

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Brăila a desfășurat, în trimestrul III 2026, mai multe acțiuni prevăzute în metodologia Campaniei Naționale de supraveghere a pieței produselor industriale din domeniul de competență al Inspecției Muncii, conform Programului sectorial pentru anul 2026, coordonat de către Comisia Europeană. În această perioadă, inspectorii ITM Brăila au realizat monitorizarea următoarelor produse industriale: mănuși, măști, bocanci de protecție și explozivi de uz civil.

„Activitățile de control privind supravegherea pieței pentru produsele enumerate constau, în principal, în verificarea prin sondaj a produselor introduse pe piață, cât și în dispunerea măsurilor necesare pentru asigurarea conformității, atunci când sunt constatate abateri. În trimestrul III al anului 2026, inspectorii de muncă cu atribuții de control în domeniul supravegherii pieței au efectuat vizite de inspecție la un număr de 18 agenți economici și au evidențiat în baza de date la nivel național 55 de produse”, a precizat inspectorul șef al ITM Brăila, Liviu Arhire.

Au fost identificate neconformități la nouă dintre produsele controlate, fiind aplicate agenților economici distribuitori șase sancțiuni contravenționale.

De asemenea, inspectorii de muncă au oferit informații specifice privind legislația din domeniul supravegherii pieței pentru produsele industriale, respectiv verificarea existenței declarației de conformitate, dacă aceasta însoțește produsele, este completă, este redactată/tradusă în limba română, dacă există aplicat marcaj de conformitate CE pe fiecare produs și acesta este lizibil/vizibil/durabil, respectă forma/dimensiunile prevăzute de lege și dacă pe produse sunt aplicate marcaje care pot induce confuzii.

În cadrul acțiunii de informare organizată în trimestrul III, a fost prezentat un material având ca temă campania de supraveghere a pieței pentru anul 2026, cu informații extrase din legislația specifică pentru categoriile de produsele industriale enumerate și s-au purtat discuții interactive pe baza materialului prezentat.

Campania Națională de supraveghere a pieței produselor industriale urmărește ca, printr-o acțiune unitară a Inspecției Muncii, să se conștientizeze și să se verifice producătorii, importatorii și distribuitorii asupra necesității cunoașterii și respectării actelor normative prin care s-au transpus directivele și regulamentele europene referitoare la introducerea pe piață a produselor. Campania se desfășoară până la data de 31 decembrie 2026.

Citește articolul complet

Economie

Lumină gratis la țară

• câteva comune din județul Brăila și-au amenajat parcuri fotovoltaice cu ajutorul cărora speră să își reducă semnificativ, în unele cazuri în totalitate, consumul de electricitate pentru iluminatul stradal și pentru instituțiile publice – Primărie, școli, cămine culturale • investițiile au fost realizate cu fonduri europene, prin intermediul Ministerului Energiei

Publicat

în

Lumină gratis la țară

În actualul context, cu prețul energiei electrice mai mare de la o lună la alta, câteva Primării din județul Brăila au reușit să acceseze fonduri europene pentru parcuri fotovoltaice cu care să-și asigure gratuit măcar o parte din iluminatul stradal și din necesarul pentru funcționarea instituțiilor publice.

Proiectele sunt finanțate prin intermediul Ministerului Energiei și deja au început să prindă viață. Comuna Jirlău este prima care a pus în funcțiune un astfel de parc fotovoltaic, din luna iulie a acestui an.

Măxineniul a finalizat deja proiectul, dar mai are de pus la punct câteva proceduri birocratice înainte de a-l racorda la rețea. De asemenea, primăria Siliștea se află într-un stadiu avansat cu propriul său parc fotovoltaic, pe care speră să-l pună în funcțiune în primăvara anului viitor. Șuțești și Însurăței sunt alte două Unități Administrativ Teritoriale (UAT) care au obținut finanțare pentru parcuri fotovoltaice și au primit autorizație de construire de la Consiliul Județean, aflându-se acum în stadiul de licitație pentru stabilirea constructorului.

Multe alte UAT-uri din județ sunt, însă, interesate să aibă propria sursă de energie gratuită de la soare. Consiliul Județean Brăila a eliberat avize pentru certificate de urbanism ce includ parcuri fotovoltaice pentru primăriile din Făurei, Râmnicelu, Mircea Vodă, Frecăței, Scorțaru Nou, Surdila Găiseanca, Galbenu, Berteștii de Jos, Ianca, Racovița, Ciocile, Salcia Tudor, Cazasu, Viziru, Romanu și Dudești.

Cu ajutorul programelor cu finanțare europeană sau de la bugetul de stat, toate aceste UAT-uri urmează să aibă, mai devreme sau mai târziu, propriile surse de energie care să le facă mai puțin dependente de tarifele practicate de producătorii tradiționali.

Primăriile cele mai avansate

Primăria Jirlău are deja un parc fotovoltaic funcțional, inaugurat efectiv în vara acestui an. Lucrările au început în aprilie 2025 și au fost gata în decembrie însă a mai fost nevoie de rezolvarea anumitor formalități până când cele 120 de panouri cu o putere instalată de 50 kW, au putut fi puse la treabă.

Autoritățile locale spun că energia produsă aici acoperă circa 20 – 30% din factura plătită lunar pentru consumul de curent al iluminatului stradal și al instituțiilor publice – primărie, școli etc. Investiția s-a ridicat la 630.000 lei, jumătate din sumă fiind plătită din fonduri nerambursabile, iar jumătate de la bugetul local.

Și Primăria Măxineni are la ora actuală un parc fotovoltaic funcțional, dar încă neinaugurat, deoarece mai sunt de parcurs câțiva pași birocratici. Aici, investiția a fost mai mare – 1.607.437, 5 lei – dar și puterea instalată este pe măsură: circa 300 KW.

Primarul Ionuț Postolache ne-a declarat că încearcă să implementeze și un proiect în valoare de 250.000 euro pentru capacități de stocare a energiei produse de parcul fotovoltaic.

Totodată, se intenționează achiziționarea de pompe de căldură pentru instituțiile publice din comună. Puse împreună, toate aceste proiecte, ar urma să asigure independența totală, din punct de vedere energetic, a Primăriei Măxineni.

Cu alte cuvinte, nu s-ar mai cheltui bani de la bugetul local pentru iluminatul stradal din comună și din satele aferente, dar și pentru curentul electric consumat de instituțiile publice – primărie, unități de învățământ, cămine culturale.

Deocamdată, însă, este gata doar parcul fotovoltaic, care prin simpla punere în funcțiune va diminua considerabil facturile plătite de Primărie.

Un alt parc fotovoltaic care urmează să producă în beneficiul administrației locale se află pe teritoriul comunei Siliștea, mai exact pe un teren intravilan situat la intrarea în satul Cotu Lung. Ocupă 2.800 metri pătrați și are o putere instalată de 158 kW, iar investiția s-a ridicat la 1,36 milioane de lei, bani asigurați integral din fonduri europene.

Primăria a cheltuit de la bugetul local doar câteva mii de lei, pentru împrejmuirea locului și montarea unor camere de supraveghere, după cum ne-a explicat primarul Ilie Efteme. Edilul spune că, după ce va fi pus în funcțiune, parcul va ajuta la reducerea cu circa 30-40% a facturii la electricitate pentru iluminatul stradal și clădirile administrației locale. Procentul va crește după ce se va investi și în montarea unor baterii de stocare, care vor face parcul mult mai eficient.

Ca și la Măxineni, capacitățile de stocare sunt deocamdată în stadiul de proiect. Chiar și fără acestea, doar cu energia livrată în rețea în zilele însorite, primarul Efteme spune că se vor face economii substanțiale, care vor ajuta administrația locală să aibe mai multe fonduri disponibile la bugetul local pentru diverse alte investiții în beneficiul comunității.

Parcul fotovoltaic de la Cotu Lung ar urma să fie inaugurat în luna aprilie a anului viitor. Termenul de finalizare prevăzut în contract este luna decembrie a acestui an, însă au apărut întârzieri ce nu mai pot fi recuperate.

Potrivit primarului, constructorul a avut probleme la achiziția panourilor fotovoltaice, deoarece anul acesta cererea a fost foarte mare, iar furnizorii din China n-au putut ține pasul, livrările înregistrând întârzieri de ordinul săptămânilor sau chiar a lunilor.

Alte primării care au început demersurile pentru amenajarea de parcuri fotovoltaice sunt cele din Însurăței și Șuțești. La Însurăței, investiția se va ridica la 2,09 milioane de lei, iar puterea instalată va fi de 0,361 MW, potrivit primarului Florentina Carșote.

Proiectul are termen de finalizare luna decembrie 2027, iar după ce va fi pus în funcțiune parcul fotovoltaic, facturile plătite de Primăria Însurăței pentru curentul electric s-ar putea reduce cu până la 65% speră primarul Carșote.

La Șuțești, proiectul este încă în fază de licitație, ne-a declarat primarul Costică Dobre. Acolo ar urma să fie realizat un parc fotovoltaic destul de performant, cu o putere instalată de 400 kW, care, la fel ca și în alte UAT-uri, va ajuta primăria să facă economii considerabile.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧