Social Media

LOCAL

Șoferițele nu au scăpat de “amenzile” cu flori, oferite de 1 martie

Publicat

în

* ieri dimineață, polițiști din cadrul Serviciului Rutier le-au întâmpinat pe doamne și domnișoare cu flori și mărțișoare * este deja o tradiție ca, în fiecare an, polițiștii să ofere o mică bucurie femeilor aflate la volan, dar și sfaturi menite să le ferească de accidente * anul acesta, o mică bucurie a fost adusă și doamnelor și domnișoarelor din Ucraina care tranzitau municipiul Brăila
 
În ziua de 1 Martie, femeile aflate la volan au primit flori și mărțișoare de la polițiști. Este deja o tradiție ca, în fiecare an, în prima zi de primăvară, oamenii legii să aducă o mică bucurie conducătoarelor auto. Anul acesta, au primit un simbol al primăverii, care să le aducă puțină bucurie în suflet, și doamnelor și domnișoarele din Ucraina ce tranzitau municipiul Brăila
Potrivit datelor transmise de la Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean Brăila, în dimineața zilei de ieri, polițiști din cadrul Serviciului Rutier le-au întâmpinat pe doamne și domnișoare cu flori și mărțișoare! “A devenit deja o tradiție ca polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila să marcheze ziua mărțișorului prin oferirea de simboluri ale primăverii doamnelor și domnișoarelor participante la traficul rutier. Polițiști din cadrul Serviciului Rutier le-au oferit doamnelor și domnișoarelor flori, mărțișoare, precum și recomandări privind circulația pe drumurile publice în condiții de siguranță”, au transmis polițiștii.
Potrivit polițiștilor, o mică bucurie a fost adusă și doamnelor și domnișoarelor din Ucraina care tranzitau municipiul Brăila, fiindu-le oferite flori și mărțișoare, gest ce le-a adus un zâmbet pe față în această perioadă dificilă pe care o trăim cu toții.
Cu această ocazie, polițiștii brăileni vă urează o primăvară însorită și plină de bucurii!

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CELE MAI CITITE

24h
7 zile
30 de zile