SPORT
Soare şi Velicu luptă astăzi pentru medalii la naţionalele de box pentru tineret
• Fernando Anton a părăsit competiţia, el fiind învins de un reprezentant al gazdelor
În prima zi a naţionalelor de box pentru tineret, care au loc în această săptămână în Sala Sporturilor din Bacău, pe ring au urcat doi pugilişti brăileni însă doar unul, Iulian Soare s-a calificat în faza sferturilor de finală. Iulian Soare, de la grupa antrenorului George Perţea, a învins marţi seara un boxer din Baia Mare şi astăzi va urca în ring cu dorinţa de a câştiga şi a-şi asigura un loc în semifinalele categoriei 60 kg şi, totodată, medalia de bronz.
Pugilistul antrenat de Cristian Bălan, Fernando Anton a fost învins la puncte, după un meci echilibrat la categoria 69 kg, de un reprezentant al gazdelor, Daniel Câtu.
Cel de-al doilea boxer de la grupa antrenorului George Perţea, Daniel Valentin Velicu, cap de serie la categoria 56 kg, va boxa tot astăzi în sferturile de finală, iar o victorie îi asigură deja medalia de bronz.
SPORT
Șase meciuri ”tari” pentru HC Dunărea în noiembrie
* formația brăileană are 4 meciuri în campionat și 2 decisive pentru calificarea în grupele EHF European League * seria jocurilor începe pe 1 noiembrie la Corona Brașov
Luna noiembrie este una de ”foc” pentru HC Dunărea pentru că echipa brăileană trebuie să dispute patru meciuri în Liga Florilor și două decisive pentru calificarea în grupele EHF European League. Primele patru jocuri se dispută din 3 în 3 zile.
Pe 1 noiembrie, de la ora 18:00, în etapa a 8-a a Ligii Florilor, HC Dunărea joacă în Sala Sporturilor ”D.P. Colibași” cu Corona Brașov, un meci între actuala și fosta echipă a antrenorului Bogdan Burcea. Raportat la locurile deținute de cele două combatante în clasamentul Ligii Florilor, Corona Brașov, locul al 8-lea cu doar 6 puncte, HC Dunărea locul al 2-lea cu 12 puncte, ar părea că formația brăileană este favorită la victorie. Meciul va fi însă unul echilibrat, iar câștig de cauză va avea echipa care va greși mai puțin.
Pe 4 noiembrie, HC Dunărea va juca pe teren propriu cu SCM Râmnicu Vâlcea. Meciul, care va conta pentru etapa a 9-a a Ligii Florilor, va începe la ora 17:30.
Pe 7 noiembrie, se dispută meciul tur Molde Elite – HC Dunărea, din EHF European League, iar pe 10 noiembrie formația brăileană are meci în Liga Florilor, în deplasare la HC Zalău.
Pentru HC Dunărea urmează două partide pe teren propriu, pe 15 noiembrie dispută returul cu Molde Elite, iar pe 20 noiembrie primește vizita campioanei en titre, Gloria Bistrița.
Important este faptul că HC Dunărea are un lot vloros care îi permite să abordeze cu șanse reale la victorie toate cele șase partide, extrem de dificile.
SPORT
Fotbal Liga a IV-a. Viitorul Cireșu – CS Local Mircea Vodă este meciul cap de afiș al etapei a 9-a
* jocul se dispută duminică, 1 noiembrie, de la ora 11:00 * partide interesante au loc sâmbătă la Romanu, Drogu și Râmnicelu
Liga a IV-a programează la finalul acestei săptămâni etapa a 9-a, una în care, ținând cont de locurile din clasament, meciul cap de afiș se dispută duminică, 1 noiembrie, ora 11:00, între Viitorul Cireșu, locul al 4-lea, și CS Local Mircea Vodă, locul al 5-lea.
Ambele vor să ajungă la turneul play-off, așa că se anticipează un meci cu o dinamică bună și cu multe ocazii de poartă.
Sâmbătă, jocul cel mai atractiv pare cel de la Romanu, acolo unde se vor întâlni Daous Dava 2018 Brăila, locul al 3-lea și Viitorul Însurăței, locul al 6-lea. Echipa gazdă dorește să se reabiliteze în fața propriilor suporteri după înfrângerea din runda precedentă. Formația vizitatoare s-a omogenizat din mers și poate da o replică pe măsura valorii adversarei.
Alte două partide interesante se dispută la Drogu între două vecine de clasament, Viitorul Galbenu, locul al 8-lea, și CS Făurei, locul al 9-lea, dar și la Râmnicelu, unde se vor ”duela” ACS Comunal Cazasu, formație cu jucători experimentați, și Suporter Club Progresul Brăila, echipă cu unul dintre cele mai tinere loturi din acest campionat.
Etapa a 9-a programează meciurile:
Sambătă, 31 octombrie:
- CSC Tricolorul Viziru – Victoria Traian
- Șoimii Tudor Vladimirescu – Viitorul Ianca
- ACS Comunal Cazasu – Suporter Club Progresul Brăila
- Viitorul Galbenu – CS Făurei
- Daous Dava 2018 Brăila – Viitorul Însurăței
- Duminica, 1 noiembrie:
- Viitorul Cireșu – CS Local Mircea Vodă
Clasamentul la zi:
- 1. Victoria Traian 19 puncte
- 2. Viitorul Ianca 18 puncte
- 3. Daous Dava 2018 Brăila 15 puncte
- 4. Viitorul Cireșu 14 puncte
- 5. CS Local Mircea Vodă 13 puncte
- 6. Viitorul Însurăței 12 puncte
- 7. ACS Comunal Cazasu 12 puncte
- 8. Viitorul Galbenu 10 puncte
- 9. CS Făurei 8 puncte
- 10. Suporter Club Progresul Brăila 7 puncte
- 11. CSC Tricolorul Viziru 4 puncte
- 12. Șoimii Tudor Vladimirescu 0 puncte.



















