SPORT
A început Campionatul de Minifotbal Brăila ediția 2026-2027. Rezultatele primei etape
• în etapa inaugurală a turului au fost rezultate previzibile • cele mai frumoase goluri au fost înscrise de Mădălin Fătu și Valentin Baciu
În prima etapă a stagiunii 2026-2027 a Campionatului de Minifotbal Brăila, Pretenașii&Keleș-Auto a câștigat fără emoții partida cu Toporașii Buzăului.
Multipla campioană județeană a prestat un joc solid în fața unui adversar aflat la prima participare în acest campionat.
Contrar scorului înregistrat, partida MFC Gallop – MFC Casa Aldea a fost una echilibrată în care au ieșit în evidență portarii celor două echipe, cu câteva parade de excepție.
Viitorul s-a apărat exemplar în prima repriză, însă în cea de-a doua parte a jocului experiența celor de la Juventus și-a spus cuvântul.
Steaua Dunării și-a creat multe ocazii de gol, și-a dominat adversara, FC Fusion, încă din primul minut și s-a impus cu 9-1.
Cele mai frumoase goluri ale primei etape au fost înscrise de Mădălin Fătu (Juventus) și Valentin Baciu (Pretenașii&Keleș-Auto).
Rezultatele primei etape
- MFC Gallop – MFC Casa Aldea 0-3 (0-1). Marcatori: Nicu Streche 2 și Gelu Dinescu 1;
- Pretenașii Keleș-Auto – Toporașii Buzăului 6-1 (2-1). Marcatori: Valentin Baciu 2, Ioan Paul 2, Silviu Crăciun 1, Ion Aliman 1 / Luca Puia 1;
- Juventus – Viitorul 7-4 (2-2). Marcatori: Claudio Ene 3, Dragoș Postolache 1, Daniel Tiutiu 1, Mădălin Fătu 1, Rareș Șerban 1 / Gabi Gherghișan 2, Florin Kirilov 1, Vali Chiru 1;
- Steaua Dunării – FC Fusion 9-1 (4-1). Marcatori: Daniel Cristea 3, Cătălin Hîrșu 2, Marian Popa 1, Codrin Oprescu 1, Leonard Aftodor 1, Ștefan Aftodor 1 / Stelu Dima 1;
- Meciul United – Juventus All a fost reprogramat.
SPORT
Performanță în primul an la seniori. Paul Scurtu a devenit campion național la Ne Waza
Brăileanul Paul Scurtu, sportiv format la CSM Brăila de antrenoarea Carmen Constantin, a obținut recent o performanță notabilă, medalia de aur la seniori, la naționalele de Ne Waza.
La competiția de la Satu Mare, la categoria 81 kg au fost înscriși 18 sportivi iar brăileanul a avut de disputat patru meciuri.
Paul Scurtu s-a impus de fiecare dată înainte de limită și a devenit campion național la seniori, la această categorie de greutate.
”În finala de Ne Waza seniori 2026, deși a fost primul meu an la seniori, am reușit din prima să obțin cea mai strălucitoare medalie, prin muncă și cu încrederea antrenorilor mei, Bogdan Bărbulescu și Carmen Constantin. La startul competiției au fost 18 persoane, iar eu am avut 4 meciuri, toate încheiate înainte de limită. Mă antrenez acum la CS Dinamo București, iar anul trecut am fost campion, dar la tineret U23.
Urmează să avem în noiembrie Campionatul National pe echipe, voi concura cu echipa bucureșteană”, ne-a declarat Paul Scurtu.
SPORT
Viitorul Ianca rămâne lider în Liga a IV-a și după etapa a 7-a
Cel mai important eveniment al rundei a 7-a din Liga a IV-a a fost, fără îndoială, derby-ul de la Stadionul ”Ștefan Vrăbioru”, unde, pe un gazon impecabil, Viitorul Ianca și Victoria Traian au oferit un spectacol fotbalistic frumos din toate punctele de vedere.
Victoria Traian a condus de trei ori, Viitorul Ianca a replicat imediat. Ambele formații au irosit ocazii rarisime, oaspeții prin Ghiță, gazdele prin Dobrin. Formația gazdă, mai activă în partea a doua, a ratat în minutul 92, prin Alexandru Cazacov, golul care îi putea asigura toate punctele puse în joc.
”Meci plăcut, rezultat pozitiv, meritam mai mult. Noi nu am câștigat un punct, am pierdut 2 puncte. A fost un meci plăcut ochiului, cu o primă repriză echilibrată, cu ratări monumentale de ambele părți și cu o repriză a doua în care eu consider că am fost superiori în fața celui mai valoros adversar din primele 7 etape. Echipa din Traian se va bate cu șanse reale la podium. Dar ușor, ușor, ne omogenizăm, avem o echipă tânără, iar copii aceștia au nevoie de antrenamente pentru a crește în valoare. De aceea cred că o să trecem de la două la trei antrenamente pe săptămână”, ne-a declarat Cosmin Necoară, președintele clubului Viitorul Ianca.
”Cred că rezultatul final este unul echitabil, după un meci echilibrat, cu multe ocazii de ambele părți. Am condus de fiecare dată, dar adversarii au găsit de fiecare dată resursele necesare pentru a reveni. Îi felicit pe băieți pentru atitudine și pentru lupta dusă până la final. Mergem înainte cu încredere, pentru că avem un grup valoros și obiective importante de îndeplinit în acest sezon”, ne-a declarat Adrian Andrei, președintele clubului Victoria Traian.
Etapa a 7-a s-a încheiat duminică, 18 octombrie, cu partida Viitorul Galbenu – CS local Mircea Vodă, scor 3-1.
După această rundă, Viitorul Ianca are 17 puncte și rămâne pe primul loc, pe doi se află Victoria Traian cu 16 puncte, iar pe al treilea Daous Dava 2018 Brăila cu 15 puncte, cu mențiunea că formația brăileană are un joc mai puțin.
























