Social Media

LOCAL

Sfaturi de la polițiști pentru deținătorii de animale, la competiția chinologică din Lacu Sărat

Publicat

în

• ⏱ 2 minute citire
Sfaturi de la polițiști pentru deținătorii de animale, la competiția chinologică din Lacu Sărat

Acțiuni și recomandări pentru protecția animalelor.

În perioada 16–17 mai, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor au fost prezenți la competițiile chinologice desfășurate pe raza Taberei Lacu – Sărat, din localitatea Lacu-Sărat.

Oamenii legii au desfășurat activități de informare și dialog cu participanții și deținătorii de animale.

Activitățile au avut ca scop promovarea respectării legislației privind protecția animalelor, precum și creșterea gradului de conștientizare cu privire la obligațiile legale ce revin deținătorilor de câini.

”Pe parcursul celor două zile, polițiștii au purtat discuții directe cu cetățenii, aducându-le la cunoștință prevederile legale în vigoare, respectiv Legea nr. 205/2004 privind protecția animalelor, Ordinul nr. 1/2014 privind identificarea și înregistrarea câinilor cu stăpân, precum și sancțiunile prevăzute pentru nerespectarea O.U.G. nr. 155/2001 privind gestionarea câinilor fără stăpân.

Totodată, au fost oferite recomandări pentru prevenirea situațiilor de neglijare sau rele tratamente aplicate animalelor, fiind subliniată importanța respectării legislației specifice în domeniul protecției animalelor”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Brăila.

În cadrul activităților preventive, participanților le-au fost distribuite și materiale informative/pliante cu recomandări și informații utile privind obligațiile legale și conduita responsabilă față de animale.

Biroul pentru Protecția Animalelor continuă activitățile de prevenire și informare în comunitate, în vederea promovării unui comportament responsabil față de animale și a respectării prevederilor legale aplicabile.

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile