Social Media

LOCAL

Septuagenară din Măxineni, agresată de doi tineri minori din sat Corbu Nou

Publicat

în

* în noaptea de 26 ianuarie, femeia de 73 de ani a observat în curtea locuinței sale doi tineri necunoscuţi, iar cei doi au lovit-o şi au fugit * femeia a fost transportată la spital * polițiștii au identificat persoanele în cauză, fiind vorba de doi tineri, de 13 și 15 ani, ambii din satul Corbu Nou
 
 
 
Doi tineri minori din sat Corbu Nou au dat buzna în curtea unei pensionare din Măxineni şi au agresat-o când femeia a venit să le ceară socoteală.
În noaptea de 26 ianuarie, în jurul orei 00:00, polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Brăila au fost sesizați  de către o femeie, cu privire la faptul că ar fi fost lovită de persoane necunoscute.
Din primele cercetări s-a stabilit faptul că femeia ar fi observat în curtea locuinței sale doi necunoscuţi, iar la vederea acesteia, cei doi ar fi lovit-o, după care au fugit. Femeia, în vârstă de 73 de ani a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. „În urma activităților specifice efectuate, polițiștii au identificat persoanele în cauză, fiind vorba de doi tineri, de 13 și 15 ani, ambii din satul Corbu Nou.
În continuare se efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a situației de fapt și luării măsurilor legale, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la tâlhărie”, au precizat polițiștii.
 

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile