Social Media

LOCAL

Sărbători pascale în siguranță! Mare atenție în trafic și la aglomerația din magazine

* polițiști, jandarmi și pompieri acționează intens în această perioadă pentru evitarea unor incidente neplăcute * șoferii sunt sfătuiți să circule cu atenție, la fel și pietonii, iar în magazinele și piețe trebuie avută mare grijă la bunurile personale, pentru că mai sunt și indivizi puși pe furat * la biserică, brăilenii trebuie să aibă un comportament civilizat și să fie atenți la luminările aprinse, pentru a nu se ajunge la evenimente neplăcute

Publicat

în

• ⏱ 6 minute citire

Este perioada sărbătorilor, traficul este foarte aglomerat, iar conducătorii auto sunt atenționați să circule cu prudență. Și magazinele și piețele sunt pline de oameni care umblă după cumpărărturi,  dar aceștia trebuie să fie atenți și la hoții care stau la pândă și le pot fura bunurile personale.

Mesajul polițiștilor: ”Sărbătorile Pascale înseamnă liniște, familie și momente petrecute în siguranță, alături de cei dragi! Respectați regulile de circulație; nu urcați la volan după ce ați consumat alcool; aveți grijă de bunurile personale în locurile aglomerate; fiți prudenți în orice deplasare”, spun polițiștii.

Măsuri preventive ale polițiștilor


În perioada 10-13 aprilie, peste 590 polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Brăila, vor acționa pentru liniştea cetăţenilor, în vederea asigurării unui climat optim de ordine și siguranță publică, precum și prentru prevenirea oricăror situații de risc, astfel încât Sărbătorile Pascale să fie petrecute în siguranță.
În această perioadă, polițiștii își vor intensifica eforturile pentru creșterea gradului de siguranță a cetățenilor și pentru asigurarea unei intervenții prompte în situații de urgență. Dintre aceștia, peste 380 fac parte din structurile de ordine publică, iar 100 sunt poliţişti rutieri.
Dispozitivul este completat de efective din cadrul altor structuri, precum transporturi, investigaţii criminale, investigarea criminalităţii economice, luptători de intervenţie rapidă şi poliţişti de la arme, explozivi şi substanţe periculoase. ”Acțiunile vor fi desfășurate cu precădere în zonele aglomerate, respectiv lăcașuri decult, centre comerciale, piețe, terase, pentru prevenirea și descurajarea faptelor antisociale, precum și pentru combaterea acelor fapte care încalcă normele în vigoare.
De asemenea, poliţiştii rutieri vor fi prezenți, zilnic, pe principalele artere de circulație și vor acționa pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, fluidizarea traficului rutier, dar și pentru prevenirea producerii unor evenimente rutiere. Aceștia vor folosi aparate de măsurare a vitezei și aparatele etilotest, în vederea depistării șoferilor care încalcă legislația rutieră”,
transmis reprezentanții IPJ Brăila.

Pentru a evita incidentele nedorite și a petrece sărbătorile în siguranță, cetățeni trebuie să manifeste atenție sporită față de banii şi bunurile proprii (geantă, portmoneu, telefon mobil) atunci când vă aflaţi în spaţii aglomerate (la cumpărături, în piaţă, lăcaşuri de cult), pentru a nu deveni ţinta hoţilor de buzunare. În timpul nopții, evitați zonele izolate sau neiluminate şi purtarea ostentativă a bijuteriilor, pentru a nu deveni victimele tâlhăriilor. Șoferii trebuie să circule cu atenţie şi să respecte semnalele poliţiştilor rutieri, iar pietonii trebuie să circule pe trotuare și să traverseze strada numai prin locurile special amenajate trecerii pietonilor, după ce se asigură temeinic.
În caz de nevoie, ori pentru semnalarea unor fapte antisociale, apelaţi cu încredere la cel mai apropiat poliţist, ori sunaţi la 112 – Apelul Unic de Urgenţă!
Polițiștii transmit tuturor Paște Fericit, în armonie și siuranță!


Mesajul Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila


În contextul sărbătorilor pascale, în perioada 9–13 aprilie, efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila vor acționa pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică. Jandarmii vor fi prezenți la manifestările religioase organizate atât în municipiu, cât și în județ, precum și în zonele aglomerate, unde se estimează participarea unui număr mare de persoane.

Măsurile vizează prevenirea faptelor antisociale și siguranța participanților la toate activitățile specifice acestei perioade, în zonele piețelor și la Târgul de Paște organizat în centrul orașului.
Dispozitivele de ordine publică vor fi adaptate în funcție de specificul fiecărei zile: joi, 9 aprilie, cu ocazia slujbelor de Denii; în Vinerea Mare, în zona lăcașurilor de cult, precum și la meciul de fotbal din cadrul Ligii a III a, desfășurat în stațiunea Lacu Sărat; sâmbătă, la slujba de Înviere, cu sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile Constanța; duminică, în prima zi de Paști, la Catedrala din municipiu, unde se estimează participarea unui număr mare de credincioși.


Pentru desfășurarea în siguranță a acestor evenimente, jandarmii recomandă cetățenilor: să manifeste răbdare, calm și respect față de cei din jur; să respecte semnificația acestor zile de sărbătoare și să evite implicarea în situații conflictuale; să supravegheze cu atenție copiii și să susțină persoanele vârstnice; să acorde atenție bunurilor personale; să semnaleze orice situație deosebită celui mai apropiat echipaj de jandarmi sau să apeleze numărul unic de urgență 112.
”Rămânem alături de dumneavoastră în aceste zile de credință și liniște sufletească și vă dorim sărbători pascale în siguranță!”, este mesajul jandarmilor.


Inspectoratul pentru Situații de Urgență a verificat lăcașurile de cult din județ

În perioada Sfintelor Sărbători Pascale, pompierii militari brăileni sunt pregătiți să acționeze, cu mijloacele tehnice de intervenție din dotare pentru gestionarea situațiilor de urgență la care sunt solicitați.
Pentru ca aceste sărbători să fie petrecute în linişte şi siguranță, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ”Dunărea” al judeţului Brăila a derulat verificări, pe linie preventivă, la lăcașurile de cult din județ, și cu precădere acolo unde se preconizează a se înregistra afluență mare de participare.
Inspectorii de prevenire au avut în atenție dotarea cu stingătoare, menținerea liberă a căilor de evacuare, exploatarea în condiții de siguranță a instalațiilor electrice și asigurarea accesului autospecialelor de intervenție la construcțiile și hidranții exteriori.
Pe timpul slujbei de Înviere la Catedrala ”Nașterea Domnului” din municipiul Brăila, Mănăstirea ”SF. Pantelimon” din Stațiunea Lacu Sărat, Biserica ”Adormirea Maicii domnului” din Ianca, Biserica ”Sfinții Constantin și Elena” Însurăței, Biserica ”Sfântul Ioan Botezătorul” Făurei, ”Sfântul Ioan Botezătorul” Dudești și la Mănăstirea ”Nașterea Sf. Ioan Botezătorul” din Măxineni vor fi prezente echipaje ale inspectoratului cu câte o autospecială de stingere.
Având în vedere că în această perioadă mulți cetățeni participă la slujbele religioase, pentru prevenirea unor evenimente nedorite, pompierii brăileni recomandă cetățenilor să manifeste prudență la utilizarea lumânărilor şi candelelor aprinse, pe timpul slujbelor religioase și să evite deplasarea cu lumânări aprinse în autovehicule.

Pompierii vă doresc: ”Sărbători liniștite, fără incidente!”

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile