POLITIC
Salariul minim de la 1 ianuarie 2027. Ce a anunțat ministrul Muncii, Florin Manole
Salariul minim brut pe economie va rămâne la 4.325 de lei de la 1 ianuarie 2027, a anunțat ministrul Muncii, Florin Manole. O eventuală majorare va fi discutată în perioada următoare, după ce Ministerul Muncii va primi datele necesare de la Institutul Național de Statistică (INS).
Oficialul a făcut precizările sâmbătă, 24 octombrie, la Alba Iulia, unde a vorbit despre calendarul discuțiilor privind veniturile angajaților și despre procedura prin care va fi stabilită valoarea salariului minim.
„La 1 ianuarie 2027, salariul minim va fi cel care este acum în plată, 4.325 brut”, a declarat Florin Manole.
Când ar putea fi decisă următoarea majorare a salariului minim
Potrivit ministrului Muncii, discuțiile privind valoarea salariului minim vor începe în săptămânile următoare, după ce INS va transmite indicatorii economici necesari aplicării formulei de calcul prevăzute de lege.
„Discuţia despre salariul minim trebuie să înceapă în săptămânile următoare, când trebuie să vină la Ministerul Muncii informaţiile de la Institutul de Statistică, informaţiile agregate în formula de calcul conform legii, care să ţină cont de productivitate, de toţi indicatorii macroeconomici, după care vom merge în Consiliul Naţional tripartit şi la masa dialogului cu sindicatele şi patronatele vom lua o decizie”, a explicat ministrul.
Astfel, valoarea unei eventuale majorări nu a fost stabilită. Decizia va fi luată după analiza datelor economice și consultările cu reprezentanții sindicatelor și ai patronatelor.
Începând cu 1 iulie 2026, salariul de bază minim brut pe țară a fost majorat la 4.325 de lei lunar, potrivit Hotărârii Guvernului nr. 146 din 12 martie 2026.
Suma este stabilită pentru un program normal de lucru și nu include sporurile și alte adaosuri salariale.
În paralel, reprezentanții sindicatelor solicită măsuri pentru protejarea puterii de cumpărare și au cerut o majorare a salariului minim brut cu 675 de lei.
Până la finalizarea discuțiilor și adoptarea unei eventuale noi măsuri, nivelul anunțat pentru 1 ianuarie 2027 rămâne de 4.325 de lei brut pe lună.
POLITIC
Acuzațiile lui Sorin Grindeanu: Bolojan a lăsat facturi neachitate de peste 30 de miliarde de lei
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, îl acuză pe fostul premier Ilie Bolojan că a lăsat în urmă obligații de plată de peste 30 de miliarde de lei și susține că măsurile adoptate în timpul guvernării sale nu au reușit să redreseze bugetul și au afectat nivelul de trai al românilor.
Liderul social-democrat a prezentat și o serie de măsuri pe care miniștrii PSD intenționează să le abordeze în perioada următoare, de la finanțarea serviciilor medicale de urgență până la deblocarea unor proiecte de infrastructură și salvarea fondurilor europene.
Într-o declarație publicată duminică, 25 octombrie, Sorin Grindeanu a afirmat că Guvernul condus de Ilie Bolojan ar fi lăsat peste 30 de miliarde de lei în facturi neachitate, cheltuieli și obligații amânate pentru o perioadă ulterioară. Acesta a mai susținut că bugetul adoptat în aprilie s-ar fi epuizat în octombrie.
„A sărăcit românii, dar n-a salvat bugetul. Doar a sacrificat economia și a adâncit criza”, a declarat liderul PSD, criticând politicile economice ale fostului premier.
Grindeanu a mai afirmat că România are nevoie de o schimbare de direcție, cu măsuri care să susțină investițiile, economia și veniturile populației. Acuzațiile reprezintă poziția exprimată de liderul social-democrat, iar valoarea obligațiilor de plată invocate trebuie analizată în raport cu datele bugetare oficiale.
Ce măsuri anunță miniștrii PSD
Sorin Grindeanu a prezentat mai multe direcții de acțiune pe care miniștrii social-democrați urmează să le abordeze în perioada următoare.
În domeniul sănătății, PSD vizează asigurarea fondurilor necesare funcționării unităților de primiri urgențe (UPU) și a serviciilor de Ambulanță din întreaga țară.
În agricultură, partidul anunță deblocarea despăgubirilor pentru secetă și reluarea dialogului cu Comisia Europeană pentru reluarea exporturilor de ovine.
La Transporturi, sunt vizate ultimele verificări pentru deschiderea, în luna noiembrie, a unei noi secțiuni de autostradă, pe tronsonul Tigveni–Curtea de Argeș. În același timp, în domeniul mediului, PSD își propune deblocarea acordului de mediu revizuit pentru tronsonul montan al autostrăzii Pitești–Sibiu.
Pe lista anunțurilor se mai află operaționalizarea unui grup de lucru pentru reforma administrației publice locale, discuții la Bruxelles pentru protejarea fondurilor din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și realizarea unui audit al programelor de sprijin pentru economie.
În domeniul muncii, Grindeanu a menționat deblocarea platformei „Work in Romania”, destinată lucrătorilor străini, despre care susține că este așteptată de mii de antreprenori și firme românești.
PSD invocă deficitul bugetar și promite schimbarea direcției economice
Liderul social-democrat a susținut că România înregistrează cel mai mare deficit bugetar din Uniunea Europeană și a criticat rezultatele reformelor din ultimul an.
„Acest trend trebuie inversat. PSD alege să fie alături de oamenii reali, nu de corul digital care aplaudă mecanic eșecul pe rețelele sociale”, a transmis Sorin Grindeanu.
Printre celelalte direcții anunțate se numără întâlniri cu partenerii din Bulgaria și Turcia pentru întărirea securității la Marea Neagră, precum și implementarea unor măsuri pentru combaterea violenței în școli, în domeniile Justiției, Internelor și învățământului preuniversitar.
Anunțurile vin în contextul disputelor politice privind deficitul bugetar, obligațiile de plată ale statului și efectele măsurilor de reducere a cheltuielilor publice. Valoarea facturilor neachitate invocată de Sorin Grindeanu și efectele economice atribuite fostei guvernări rămân afirmații care trebuie evaluate în raport cu documentele și datele oficiale relevante.
POLITIC
Cine are încredere în Guvernul Niculescu
• europarlamentarul PSD Brăila, fostul premier Mihai Tudose a lăsat de înțeles pentru presa centrală că își dorește ca Guvernul Luca Niculescu ”să aibă un mandat cât mai lung” • la rândul lor, parlamentarii PSD Brăila și-au exprimat public încrederea în noul Executiv, din care fac parte și 11 miniștri social-democrați • de cealaltă parte, liberalii, deși au ales să voteze ”pentru” învestirea Guvernului Niculescu, nu privesc cu ochi foarte buni revenirea PSD la cârma țării, ba chiar trag semnale de alarmă • totodată, tabăra AUR se declară total îngrijorată de menținerea puterii de către ”partidele de sistem” • până la urmă, cetățenii vor decide dacă Guvernul Niculescu a meritat încrederea
Parlamentarii brăileni privesc cu atenție către Guvernul Luca Niculescu, proaspăt instalat în urma votului celor două Camere. Potrivit presei centrale, europarlamentarul PSD Mihai Tudose, fost premier al României, a dezvăluit marți, în podcastul „Hai România!”, difuzat de evz.ro, că își dorește ca viitorul Guvern condus de Luca Niculescu să aibă un mandat cât mai lung.
”Îmi spuneți că, domnule, cât durează guvernul? Stați un pic, că n-am făcut o piramidă acum să dureze mii de ani. Guvernele sunt volatile. Poate stă doi ani, poate stă șase ani. Eu îmi doresc să fie un guvern de succes, care să stea următorii șase ani”, a declarat Tudose, în cadrul interviului în care a fost abordat acest subiect, potrivit gândul.ro. Mesajul transmis de acesta a fost preluat și de alți membri ai PSD Brăila pe rețelele de socializare.
Redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” au contactat imediat după votul din Parlamentul României pentru învestirea Guvernului, toți deputații și senatorii brăileni, pentru a vedea dacă aceștia au încredere în Guvernul Luca Niculescu. De altfel, foarte mulți dintre aceștia au ales să posteze și pe rețelele de socializare mesaje pe acest subiect. Dacă tabăra PSD Brăila s-a arătat încrezătoare, 11 dintre miniștri fiind social-democrați, liberalii brăileni au precizat că au votat doar ”din datorie față de România”, însă deloc cu bucurie la gândul că PSD-iștii revin la guvernare. De asemenea, cei de la AUR s-au declarat chiar îngrijorați pentru viitorul țării, în condițiile în care Guvernul Niculescu va lua ”măsuri bolojeniste”, motiv pentru care au ales să nu-l voteze.
PSD-iștii brăileni merg pe încredere
Senatorul PSD Sorin Moise a afirmat că în opinia sa Luca Niculescu este un profesionist și alături de echipa formată din social-democrați și tehnocrați va performa în viitorul apropiat.
”Da, am încredere în Guvernul Niculescu! Eu am încredere și în prim-ministru, pentru că este un tip echilibrat, diplomat de carieră și cred că va avea puterea să gestioneze situația asta la momentul actual, dar și în colegii de la PSD. Când spun diplomatic, mă refer la imaginea noastră pe plan extern, dar și în interior. Pentru că tocmai diplomația, echilibrul lui pot fi un factor de stabilitate în guvernul actual, dar și între Guvern și Parlament. Era nevoie să avem un Guvern pentru stabilitate. Vă dați seama că dacă ar fi picat și acest guvern și ne duceam spre alegeri anticipate ar fi fost groaznic și în ceea ce privește cursul valutar, dar și restul problemelor: vine iarna, războiul este foarte aproape de noi…”, a declarat Moise.
Parlamentarul a postat și pe rețelele de socializare un mesaj referitor la votul dat în plen: ”Am votat astăzi (n.r. – marți) cu deplină încredere pentru învestirea Guvernului condus de Luca Niculescu. România avea nevoie mai mult ca oricând de stabilitate și de o schimbare majoră de direcție economică, iar noul guvern are viziunea și echipa necesare pentru a pune țara pe un drum clar al dezvoltării și al rezultatelor. Greul de-abia acum începe. Am convingerea că noii miniștri vor trece la treabă chiar din această seară, pentru că provocările economice și sociale nu mai pot aștepta. Felicitările mele tuturor colegilor din noul Cabinet! Vă asigur de tot sprijinul meu parlamentar pentru toate proiectele care aduc dezvoltare, echitate socială și siguranță pentru români”, a mai completat acesta.
Deputatul PSD Doinița Ciocan a afirmat că România avea nevoie foarte mare de stabilitate politică, iar votul pentru Guvernul Niculescu contribuie la acest deziderat.
”Astăzi (n.r. – marți), am votat pentru învestirea Guvernului condus de Luca Niculescu, pentru că România are nevoie de stabilitate politică, responsabilitate și o schimbare de direcție economică, orientată către nevoile cetățenilor. În ultimele două zile, am participat la audierile miniștrilor propuși pentru portofoliile Dezvoltare, Economie, Energie și Digitalizare și Muncă, domenii esențiale atât pentru economia națională, cât și pentru dezvoltarea comunităților locale.
PSD a susținut includerea în programul de guvernare a unor măsuri pentru protejarea pensionarilor, familiilor și persoanelor cu venituri reduse, precum și pentru relansarea economiei, susținerea investițiilor și crearea de locuri de muncă. Stabilitatea politică trebuie să fie însoțită de măsuri concrete, care să protejeze nivelul de trai și să aducă rezultate vizibile în viața românilor. Acesta este obiectivul pe care trebuie să îl urmărim și criteriul după care va trebui evaluată activitatea noului Guvern”, a declarat Ciocan.
Și deputatul Vasilică Priceputu ne-a transmis că are încredere în actualul Executiv și în oamenii care îl compun.
”Da, am încredere în prim-ministrul Luca Niculescu și în miniștrii care alcătuiesc Guvernul. E momentul să recâștigăm, prin rezultate, în fiecare zi, încrederea oamenilor și sunt convins ca vom face asta! Echipa are calitate profesională si are determinarea necesară pentru a readuce stabilitatea în România”, a declarat parlamentarul social-democrat.
Liberalii revin în opoziție și la Centru
Președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, a evitat să spună dacă are sau nu încredere în Guvernul Niculescu. Acesta l-a apreciat pe premier ca fiind un om serios, însă faptul că din Executiv vor face parte și PSD-iști, pentru Popa reprezintă un mare steag roșu.
”Domnul Niculescu pare un om serios, dar văzând că majoritatea miniștrilor sunt de la PSD, eu sunt oarecum pesimist. Însă situația în care se afla România nu mai putea continua. Era nevoie de un Guvern cu puteri depline și cred că era nevoie să fie deblocată criza. Pentru că această criză politică a afectat și sistemul sanitar și agricultura… De fapt, toate palierele, și economice, și sociale din România erau foarte afectate de incertitudinea politică, dar și de faptul că nu aveam un guvern cu puteri depline. În concluzie, nu este un vot de susținere. Dar am vrut să facem lucrurile corect”, a declarat Popa.
De cealaltă parte, senatorul Silviu Dorin Petrea (ex-SOS România, ex-Pace Întâi România) i-a avertizat public pe români, printr-un mesaj pe Facebook, pe care ni l-a transmis pe post de răspuns la întrebarea adresată, să se aștepte la ce este mai rău.
”Am un mesaj pentru români: «Dați drumul la câini, pentru că PSD intră la guvernare și va da liber la furat!» Este un avertisment politic prin care îmi exprim profunda îngrijorare că revenirea PSD la guvernare poate însemna întoarcerea la risipă bugetară, privilegii politice și lipsă de responsabilitate în administrarea banului public. Am votat învestirea Guvernului Luca Niculescu din responsabilitate față de România și față de români, nu pentru a oferi un cec în alb Partidului Social Democrat. Votul meu nu reprezintă un vot de încredere pentru miniștrii PSD și nici o garanție că aceștia vor fi capabili să scoată România din criza economică și bugetară în care ne aflăm. Sunt convins că miniștrii PSD nu vor avea nici curajul, nici determinarea de a continua reformele structurale începute de Guvernul Ilie Bolojan. Nu cred că vor identifica soluții reale pentru relansarea economiei naționale, reducerea cheltuielilor inutile ale statului sau restabilirea echilibrului bugetar. Mai mult, mă tem că pensionarii României vor fi din nou sacrificați, iar indexarea pensiilor va rămâne doar o promisiune electorală, în timp ce privilegiile politice și risipa banului public vor continua.
Cel mai mare pericol este ca România să ajungă în categoria «junk», nerecomandată investițiilor, dacă actualul Guvern continuă politica risipei bugetare și refuză reformele economice autentice. O asemenea retrogradare ar însemna împrumuturi mai scumpe, presiuni suplimentare asupra bugetului de stat, investiții descurajate și o povară tot mai mare pe umerii românilor. PSD trebuie să înțeleagă că guvernarea nu înseamnă împărțirea ministerelor, protejarea clientelei politice și alimentarea primăriilor de partid din bugetul național. Guvernarea înseamnă responsabilitate, reformă, investiții, dezvoltare economică și respect pentru contribuabilul român”, a declarat Petrea.
Acesta a precizat că alege să facă o opoziție fermă, responsabilă și constructivă, alături de cei din PNL.
”Vom susține orice măsură bună pentru România, dar vom sancționa public fiecare tentativă de blocare a reformelor, fiecare privilegiu nejustificat și fiecare euro risipit din banii românilor. Nu vom accepta ca reformele începute de Ilie Bolojan să fie abandonate pentru a satisface interesele politice ale PSD. România are nevoie de reforme, nu de un nou mandat al risipei bugetare!”, a mai spus senatorul.
AUR a refuzat să valideze un Guvern «al sistemului»
Președintele AUR Brăila, deputatul Florin Cîrligea a venit la rândul său cu un mesaj pe rețelele de socializare după votul din cele două Camere pentru învestirea Guvernului Niculescu. Acesta a afirmat că vom asista în continuare la noi ”politici bolojeniste de sărăcire a populației”.
”Guvernul Luca Niculescu a fost investit astăzi (n.r. – marți) cu votul PSD, PNL și UDMR! Au evitat alegerile anticipate de frica românilor, a majorității care vă doriți schimbarea din temelii a României. Și schimbarea lor din funcție! În loc de o nouă clasă politică, ne-am ales cu un Executiv care continuă aceleași politici bolojeniste de sărăcire a populației și tot interesele străine. Noi, AUR, rămânem singura opoziție cu mâinile curate și conștiința împăcată. Nu am trădat și nu vom face jocul acestui sistem ticăloșit! Capul sus, români! Nu deznădăjduim. Nu ne lasă Dumnezeu!”, a declarat Cîrligea.
La rândul său, deputatul Andra Claudia Constantinescu ne-a transmis că actualul Executiv nu este unul în care se poate încrede, motiv pentru care a ales să nu îl voteze, alături de ceilalți parlamentari AUR.
”Nu am încredere în Guvernul Luca Niculescu, iar poziția AUR a fost clară: nu am participat la votul de învestire și nu susținem acest Executiv! Consider că noul Guvern reprezintă continuarea aceleiași politici promovate de partidele care au guvernat România în ultimii ani. Românii se confruntă cu taxe mari, scumpiri și dificultăți financiare, iar schimbarea premierului nu rezolvă aceste probleme. Susțin organizarea alegerilor anticipate, pentru ca românii să aibă posibilitatea de a decide cine îi va guverna”, a declarat Andra Constantinescu.
























