Social Media

LOCAL

Șaim și Balașca, ridicați de DIICOT pentru trafic de minore

Timp de citire: 3 minute

* inculpaţii Șaim Cezar-Marian şi Balaşca Alexandru au recrutat prin metoda ”loverboy”, transportat și adăpostit 4 victime minore, cu vârste între 14 şi 17 ani *
 
 
Încă o infracțiune în lista lui Șaim Cezar Marian, cel tăiat cu sabia de membrii clanului Băncuță și care este urmărit de autoritățile din Germania pentru o tâlhărie. La data de 13 noiembrie, procurorii  DI.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Galați au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, a inculpaţilor Șaim Cezar Marian zis ”Botu” de 27 de ani şi Balașca Alexandru zis „Ducu” de 26 ani,  pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori în formă continuată și proxenetism. ”În cauză, există suspiciunea rezonabilă că, în perioada mai 2017 şi până în prezent, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale,  inculpaţii Șaim Cezar-Marian şi Balaşca Alexandru au recrutat prin metoda „loverboy”, transportat, adăpostit şi primit 4 victime minore, cu vârste cuprinse între 14 şi 17 ani,  pe care, prin constrângere fizică şi morală, prin răpire în cazul uneia dintre minore, prin inducere şi menţinere în eroare, profitând de imposibilitatea de a se apăra şi de a-şi exprima voinţa precum şi de starea vădită de vulnerabilitate, le-au exploatat prin obligarea la practicarea prostituţiei. Activitatea infracţională s-a desfăşurat «la stradă» pe raza judeţelor Galaţi, Brăila, Constanţa şi uneori în diverse apartamente închiriate în regim hotelier, sumele de bani obținute în această modalitate (peste 100.000 lei) fiind însuşite şi folosite în totalitate de către inculpaţi şi membrii familiilor acestora”, arată procurorii DIICOT.
Pe parcursul lunii octombrie 2018, inculpaţii au înlesnit practicarea prostituţiei de către o martoră majoră, tot ”la stradă” pe raza localității Baldovinești, judeţul Brăila.
La data de 13 noiembrie, procurorii DIICOT Galaţi împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi au efectuat 5 percheziții domiciliare pe raza județelor Brăila și Dâmbovița, ocazie cu care au fost găsite şi ridicate mai multe mijloace de probă necesare pentru dovedirea activităţii infracţionale. Totodată au fost găsite şi ridicate două autoturisme de lux care au fost achiziţionate  din sumele de bani obţinute din exploatarea victimelor traficului de minori şi utilizate în activitatea infracţională.
La data de 14 noiembrie, inculpaţii au fost prezentaţi  Tribunalului Galaţi cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
 

LOCAL

16 accidente rutiere produse din cauza abaterilor bicicliștilor, trotinetiștilor și pietonilor

• în septembrie, au fost 12 accidente rutiere produse pe fondul abaterilor săvârșite de bicicliști și câte două accidente cauzate de abaterile comise de pietoni și trotinetiști • au fost aplicate 167 de sancțiuni contravenționale pietonilor, 246 de sancțiuni contravenționale bicicliștilor și 140 de sancțiuni conducătorilor de trotinete electrice

Publicat

în

Inspectoratul de Poliție Județean Brăila prezintă situația statistică aferentă lunii septembrie a anului 2026, privind accidentele rutiere înregistrate din cauza celor care circulă cu bicicleta sau trotineta, dar și din cauza pietonilor iresponsabili.

Au fost în total 16 accidente rutiere, iar participanții la trafic care au ignorat legea au fost amendați.

În cadrul implementării Planului național de măsuri ”Siguranță rutieră pentru pietoni și bicicliști în 2026”, polițiștii au desfășurat multiple activități în scop preventiv.
Potrivit polițiștilor, la nivelul județului Brăila, în luna septembrie au fost 12 accidente rutiere produse pe fondul abaterilor săvârșite de bicicliști, două accidente rutiere cauzate de abaterile comise de pietoni și două accidente ca urmare a abaterilor săvârșite de trotinetiști.
În perioada 1-30 septembrie, polițiștii rutieri au organizat și desfășurat cinci acțiuni având ca scop creșterea siguranței rutiere pentru categoriile vulnerabile de participanți la trafic.

”Ca urmare a activităților desfășurate, au fost aplicate 167 de sancțiuni contravenționale pietonilor; 246 de sancțiuni contravenționale bicicliștilor; 140 de sancțiuni contravenționale conducătorilor de trotinete electrice. Inspectoratul de Poliție Județean Brăila reamintește tuturor participanților la trafic importanța respectării regulilor de circulație, ca principal factor de prevenire a accidentelor rutiere”, au precizat polițiștii.
Pietonii sunt sfătuiți să traverseze drumul doar pe trecerile de pietoni semnalizate și după o asigurare temeinică și să evite utilizarea telefonului mobil sau a căștilor audio în timpul traversării. Este important să se respecte semnificația semafoarelor și să nu se traverseze în fugă.
Bicicliștii și conducătorii de trotinete trebuie să circule pe pistele special amenajate, iar în lipsa acestora pe acostament sau, după caz, pe partea carosabilă. Aceștia nu trebuie să circule pe trotuare, cu excepția situațiilor în care sunt amenajate piste pentru biciclete. ”Deplasați-vă pe un singur rând, asigurați funcționarea sistemelor de iluminare, purtați echipament de protecție și îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante pentru creșterea vizibilității”, recomandă oamenii legii.
Polițiștii vor continua acțiunile de prevenire și control, însă siguranța rutieră depinde, în primul rând, de responsabilitatea fiecăruia dintre noi.

Citește articolul complet

LOCAL

Cere monitorizarea electronică atunci când ești în pericol. Nimeni nu merită să trăiască în frică

* polițiștii au purtat discuții cu brăilenii, femei și bărbați, pe linia prevenirii violenței domestice * oamenii legii spun că nimeni nu trebuie să suporte amenințări sau abuz, iar recunoașterea violenței și solicitarea ajutorului la timp pot face diferența

Publicat

în

Nimeni nu trebuie să trăiască cu frică, în propria familie! La data de 27 octombrie, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila – Compartimentul Analiza și Prevenirea Criminalității, alături de jandarmi, au desfășurat o activitate de prevenire a violenței domestice, demers circumscris campaniei naționale „Protejează-ți viața! Cere monitorizarea electronică atunci când ești în pericol!”.

Prin recomandări și discuții directe cu cetățenii, oamenii legii au transmis informații esențiale despre recunoașterea comportamentelor abuzive, drepturile victimelor și măsurile de protecție disponibile, importanța solicitării sprijinului autorităților. S-a discutat și despre rolul monitorizării electronice în protejarea persoanelor aflate în pericol.

Ai nevoie de ajutor? Iată unde poți apela

Poți cere ajutor la 112, dacă te afli într-un pericol iminent, sau la 0800 500 333 – linia națională gratuită, disponibilă non-stop, pentru victimele violenței domestice, discriminării pe criteriul de sex și traficului de persoane. Se poate apela 119 – pentru sesizarea situațiilor de abuz, neglijare sau exploatare a copiilor. În caz de pericol iminent, sună la 112


Persoanele care au nevoie de ajutor pot obține informații despre drepturi și servicii de sprijin la ANES – anes.gov.ro, sau la DGASPC și serviciile publice de asistență socială – pentru informații despre adăposturi, consiliere și sprijin la nivel local.

Mesajul polițiștilor: ”Nu ignora semnele violenței. Nu rămâne singur în fața abuzului! Cere ajutor! Distribuie această informație! Poate ajunge la cineva care are nevoie de sprijin”.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧