Adaugă ca sursă preferată în Google

• în ţara noastră există aproximativ 5,2 milioane de salariaţi, din care 1,2 milioane de bugetari şi 4 milioane de angajaţi în cadrul companiilor, plus circa 400.000 de PFA-uri • bugetul trebuie să asigure salariile bugetarilor, pensii pentru 5,1 milioane de pensionari, alocaţii pentru 4 milioane de copii şi ajutoare pentru 0,8 milioane de şomeri şi asistaţi social • susţinerea economiei şi societăţii româneşti revine, în cea mai mare parte, sectorului privat • de ce se întâmplă asta, cum se formează PIB-ul, care este contribuţia fiecărui sector economic la PIB şi cum se formează bugetul aflaţi din analiza următoare
 
Economia oricărei ţări este dată de Produsul Intern Brut – PIB. Cu cât PIB este mai mare, cu atât economia respectivei ţări este mai puternică. În fapt, ţara în sine este mai puternică. Evident, depinde şi de numărul de locuitori. Cu cât PIB-ul pe locuitor (PIB per capita) este mai mare, cu atât nivelul general de trai al populaţiei este mai ridicat. China, de exemplu, este a doua cea mai puternică economie din lume – după cea a SUA, dar, calculând în PIB pe locuitor, este după poziţia 70 la nivel global – inclusiv în urma României. Cu cât produsul Intern Brut al unei ţări creşte mai mult în fiecare an, cu atât înseamnă că economia se dezvoltă şi, evident, nivelul general de trai creşte. De aceea se tot vorbeşte atât de mult de creşterea PIB.
Dar ce este, de fapt, Produsul Intern Brut şi din ce este format? PIB-ul reprezintă suma valorii de vânzare a tuturor mărfurilor şi serviciilor produse şi prestate într-o ţară de către entităţi economice autohtone sau străine, în decurs de un an, destinate consumului final. De exemplu, valoarea unei piese folosite la fabricarea unei maşini nu este luată în calcul, ci doar valoarea finală a maşinii produse în respectiva ţară, care automat include şi valoarea piesei respective.
 
PIB în creştere
România a înregistrat, anul trecut, un PIB în valoare de aproape 762 de miliarde de lei, aproximativ 169 de miliarde de euro (circa 8.600 de euro PIB per capita), în creştere cu 4,8% faţă de anul anterior. De fapt, România a înregistrat în 2016 cea mai mare creştere a PIB post-criză economică şi cea mai mare creştere a PIB din UE.
Pentru acest an, Guvernul Grindeanu promite o creştere de 5,2%, până la 815 miliarde de lei, o creştere pe care mai toţi specialiştii – inclusiv cei de la Comisia Europeană şi FMI – o consideră nu doar exagerată, ci nerealistă.
Dar ce ramuri ale economiei au contribuit la creşterea de 4,8% a PIB anul trecut şi care este contribuţia fiecărei ramuri la formarea PIB? Ne răspunde oficial Institutul Naţional de Statistică.
În ciuda a ceea ce se crede în general, privind distrugerea industriei României, industria a fost categoria de resurse cu cea mai mare contribuţie la formarea PIB, de 23,1%, respectiv de 0,4% la creşterea PIB. A doua pondere ca mărime la formarea PIB au avut-o comerţul, transporturile şi depozitarea, repararea autovehiculelor şi hotelurile şi restaurantele: 18,2%, contribuind cel mai mult la creşterea PIB: 1,9%. Urmează, ca şi contribuţie la valoarea PIB, administraţia publică şi apărarea, asigurările sociale din sistemul public, învăţământul, sănătatea şi asistenţa socială, cu 10,5%, dar cu 0,3% contribuţie la creşterea PIB. Apoi tranzacţiile imobiliare, cu contribuţie de 8,2% la formarea PIB şi doar 0,1% la creşterea acestuia, activităţile profesionale, ştiințifice şi tehnice, cu 7,4%, respectiv 0,5%, informaţiile şi comunicaţiile, cu 5,5%, respectiv 0,7%, intermedierile finaciare şi asigurările, cu 3,7% pondere în PIB şi 0,1% contribuţie la creşterea PIB, şi activităţile de spectacole, culturale şi recreative plus reparaţiile de produse de uz casnic şi alte servici, cu o pondere de 3,3% din PIB şi o contribuţie de 0,2% la formarea PIB.
La toate aceste ramuri industriale se adaugă şi impozitele nete pe produs – care reprezintă diferenţa dintre impozitele pe produs datorate la bugetul de stat (TVA, accize, alte impozite) şi subvenţiile pe produs plătite de la bugetul de stat -, cu o contribuţie la formarea PIB de 10,2%, respectiv o contribuţie la creşterea PIB de 0,5%.
Agricultura a avut anul trecut o contribuţie de doar 3,9% la formarea PIB şi 0% contribuţie la creşterea economică.
 
Creştere bazată pe consum
Ca şi categorii de utilizări, avansul PIB pe 2016 s-a datorat în cea mai mare parte consumului, ceea ce nu e un semn al unei dezvoltări economice durabile. Iată şi de ce.
Consumul final efectiv total a avut o pondere de 75,9% din PIB şi o contribuţie la creşterea PIB de 5,2%, din care consumul gospodăriilor populaţiei a contribuit cu 68,5% la formarea PIB şi 5% la creşterea PIB, iar consumul administraţiei publice cu 7,4%, respectiv doar 0,2% contribuţie la creşterea PIB. Variaţia stocurilor, un alt indicator, a contribuit cu 2,3% la formarea PIB, respectiv 1,1% la creşterea PIB, în timp ce formarea brută de capital fix, deşi a avut o contribuţie de 22,7% la formarea PIB, a avut o contribuţie negativă la creşterea PIB, de 0,8%. De asemenea, exportul net de bunuri şi servicii a înregistrat o contribuţie negativă atât la formarea PIB, de -0,9%, cât şi la avansul acestuia, de -0,7%, din simplul motiv că, pe fondul creşterii consumului, importurile au fost net superioare exporturilor.
Cu cât economia este mai puternică şi PIB-ul mai mare, cu atât, evident, veniturile la bugetul de stat vor fi mai mari. Aşa îşi justifică Guvernul şi proiectul de buget foarte optimist din acest an – la o creştere a PIB de 5,2%, veniturile şi, implicit, banii necesari pentu creşteri de pensii şi salarii, ar trebui să fie mai mari, ca să suporte cheltuielile mai mari.
Bugetul de stat reprezintă sumele strânse la dispoziţia statului, sursele de provenienţă ale acestor sume şi modul în care ele vor fi cheltuite.
 
Ce prevede legea bugetului de stat pe acest an?
O spune chiar Guvernul. În primul rând, proiectul de buget pentru 2017 a fost fundamentat pe un cadru macroeconomic cu o valoare a PIB de 815,20 mld. de lei, o creştere economic de 5,2%, în condiţiile ratei inflaţiei de 1,4%, a unui câştig mediu salarial net de 2.274 lei şi un curs mediu al euro de 4,46 lei.
Bugetul prevede venituri totale de aproape 255 miliarde de lei, reprezentând 31,2% din PIB, şi cheltuieli bugetare totale de aproape 279 de miliarde de lei, reprezentând 34,2% din PIB, ceea ce înseamnă un deficit de circa 3% din PIB – maximul acceptat de regulile Uniunii Europene.
Datoria guvernamentală, calculată conform metodologiei UE, este estimată la 37,7% din PIB, la un nivel sustenabil de sub 40% din PIB.
Din cheltuieli, pentru investiţii sunt prevăzute 39,4 miliarde de lei, cu 10 miliarde mai mult decât în 2016. Problema reală este că, din această sumă, 22,3 miliarde de lei sunt prevăzute a fi absorbite din fondurile europene nerambursabile, ceea cea ar însemna cel mai mare grad de absorbţie al fondurilor UE din istoria României. Şi, cum nimic nu anunţă că aşa vor sta lucrurile, ba dimpotrivă, de fapt am putea avea de-a face cu cea mai mică sumă alocată de stat pentru investiţii din ultimii 11 ani. Ceea ce ar însemna un dezastru pe termen mediu şi lung.
Dar optimismul exagerat nu se opreşte aici. Revenind la veniturile estimate, de 255 de miliarde de lei, inclusiv la încasările din TVA se prevede o majorare cu 2,5 miliarde de lei, până la 54,14 miliarde de lei, în condiţiile în care TVA a tot scăzut. La fel, în privinţa impozitului pe salarii şi a impozitului pe venit, Guvernul se bazează pe o creştere a încasărilor, cu 2,35 miliarde de lei, până la 30,1 miliarde de lei, deşi s-au eliminat 102 taxe,  şi s-a decis neimpozitarea pensiilor mai mici sau egale cu 2.000 de lei.
Şi mai toată lumea spune că bugetul este mult prea optimist, în realitate urmând ca avansul PIB să fie de 3,7-4% (nu 5,2%), încasările să fie mai mici, iar deficitul bugetar, prin urmare, mai mare – de 3,7%, peste limita admisă de regulile UE, de 3%. Prin urmare, logic, ceva se va întâmpla: ori se vor introduce noi taxe pentru mediul privat şi contribuabili de orice fel, ori se vor reduce drastic cheltuielile pentru investiţii, ori se va renunţa la unele promisiuni populiste făcute de Guvern.
Şi totuşi, Guvernul promite, în continuare, salarii majorate pentru bugetari şi pensii mai mari. Totuşi, cu ce bani şi cine va susţine aceste majorări?
 
Cine susţine cu adevărat economia?
Sursa primară de bani a unui stat o reprezintă, întâi de toate, ceea ce produce direct statul, fie prin companiile proprii, fie din redevenţe şi chirii. Cum statul nu prea mai deţine multe companii şi cum redevenţele sunt la un nivel destul de mic, următoarea sursă de venituri o constituie taxele şi impozitele încasate de la companii – 99% dintre acestea activând în mediul privat. Apoi urmează taxele şi impozitele – directe sau indirecte – de la contribuabili persoane fizice, în primul rând salariaţi, apoi celelalte categorii. Cum însă statul nu prea produce direct mare lucru, cea mai mare parte a sumelor cu care statul plăteşte celelate categorii – bugetari, pensionari, copii, asistaţi social – provine în primul rând din sumele colectate de la singurul sector care produce efectiv, şi anume mediul privat – angajatori şi angajaţi deopotrivă. Abia apoi se poate vorbi de banii colectaţi de la celelalte categorii, prin impozite şi taxe. Evident, şi bugetarii plătesc impozite şi taxe, dar cea mai mare parte a sursei primare a banilor provine de la mediul privat. Impozitele şi taxele plătite de bugetari, pensionari şi cei care primesc orice alte venituri de la stat se întorc la stat, dar numai acestea n-ar putea acoperi decât o mică parte din cheltuielile pe care le are statul.
Iar când statul tot vorbeşte despre creşterea salariilor bugetarilor şi majorarea pensiilor, fără să producă nimic în plus, evident că va apela la soluţii de genul introducerea de noi taxe şi impozite ori de majorarea acestora – vezi discuţile recente despre reintroducerea impozitării progresive.
 
Companiile, motorul economiei
Cum spuneam, numărul companiilor de stat a rămas unul extrem de mic. Potrivit unui studiu recent realizat de Ziarul Financiar şi Patronatul Investitorilor Autohtonii – PIAROM, bazat pe ultimelor date oficiale disponibile de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), numărul total de companii din România era, la începutul anului trecut, de circa 472.000. Dintre acestea, doar 1.095 erau companii de stat. Din cele 471.000 de companii din mediul privat, majoritatea covârşitoare, respectiv 434.000, erau firme cu capital privat românesc, şi restul de 37.000 compani cu capital privat străin.
În cadrul celor 472.000 de companii româneşti lucrau în total 3,96 milioane de angajaţi. Dintre aceştia, aproape 287.000 (7%) lucrau în companiile controlate sau deţinute de stat, aproape 1,18 milioane de oameni (30%) în companiile străine şi 2,49 de milioane de angajaţi (63%) în cadrul firmelor deţinute de români. Prin urmare, în mediul privat lucrau 3,67 de milioane de angajaţi.
Companiile româneşti au avut, în 2015, o cifră de afaceri totală de peste o mie de miliarde de lei, mai exact de 1.178 miliarde de lei, din care cele de stat 47 de miliarde de lei, iar cele private de 1.131 de miliarde – 551 de miliarde de lei firmele cu capital românesc şi 580 de miliarde cele cu capital străin.
Toate companiile au înregistrat un rezultat net pozitiv (diferenţa dintre profiturile nete şi pierderile nete) de 40 de miliarde de lei, din care 4 miliarde firmele de stat (grosul fiind obţinut de cele de tip monopol sau semimonopol – Transgaz, Transelectrica, Romgaz, Hidroelectrica, Nuclearelectrica etc), 9 miliarde de lei firmele străine şi 27 de miliarde de lei companiile româneşti – dublu faţă de anul precedent.
 
Salariile din companii
Salariul mediu plătit în 2015 de companiile româneşti s-a situat la nivelul de 1.604 lei. Cele mai mari salarii au fost plătite de firmele private străine (în general multinaţionalele) – 2.429 de lei net în medie lunar – şi de companiile de stat – 2.403 lei net lunar, în medie, în timp ce companiile private cu capital autohton au plătit un salariu mediu net lunar de 1.121 de lei. Interesant este însă că ponderea cheltuielilor cu personalul, în cadrul companiilor de stat, este de 30%, de trei ori mai mare (!) faţă de companiile private (10% pondere a cheltuielilor cu salariile din total).
Dar şi mai interesant este faptul că, per total economie, potrivit studiului ZF şi PIAROM, în anul 2015 salariul mediu net a fost de circa 1.750 de lei, semn că salariul mediu net al bugetarilor a fost cu mult mai mare decât cel al angajaţilor din mediul privat, cel puţin al celor din cadrul companiilor româneşti. Asta în contextul în care numărul bugetarilor este de circa 1,2 milioane de persoane.
Studiul a realizat şi un „portret” al firmelor private. Astfel, „portretul” unei companii private cu capital românesc arată astfel, raportat la datele din 2015: cifră de afaceri de 1,27 milioane de lei, 6 angajaţi, rezultat net pozitiv de 62.000 de lei, 1.121 de lei salariul mediu net oferit.
În schimb, o companie străină are în medie o cifră de afaceri de 15,6 milioane de lei, 32 de angajaţi cu un salariu mediu net de 2.429 de lei şi un rezultat net pozitiv de 240.000 de lei.
 
Pe cine susţin cei 3,96 milioane de angajaţi din companii
Potrivit ultimelor date ale Institutului Naţional de Statistică (INS), România are oficial un număr de 19,7 milioane de rezidenţi – persoane care figurează, în acte, ca locuind în ţară.
Numărul total de angajaţi din cadrul companiilor ce activează în România este, aşa cum spuneam, de 3,96 de milioane, din care 3,67 milioane lucrează în mediul privat. Acestora li se mai adaugă circa 400.000 de mici întreprinzători – PFA-uri ori întreprinderi individuale fără salariaţi.
Pe cine susţin cei aproape 4 milioane de angajaţi din firme şi cei vreo 400.000 de mici întreprinzători?
În primul rând, România are 1,2 milioane de bugetari, pentru care statul trebuie să aibă banii necesari achitării salariilor. Acestora li se mai adaugă cei circa 5,1 milioane de pensionari, câţi are acum România, ale căror pensii trebuie asigurate tot de la buget. În plus, mai există circa 4 milioane de copii, pentru care statul plăteşte alocaţii, jumătate de milion de şomeri şi în jur de 300.000 de asistaţi social. Prin urmare, 4,4 milioane de angajaţi din firme şi profesionişti independenţi susţin 10,1 milioane de bugetari, pensionari, copii şi asistaţi social. Diferenţa de 4,2 milioane de români, până la 19,7 milioane – numărul oficial de rezidenţi – este formată fie din persoane cu statut incert, fie agricultori care obţin venituri suficiente pentru a nu beneficia de susţinere din partea statului, fie – cea mai mare parte – din români plecaţi la muncă în străinătate, dar care încă figurează cu rezidenţa permanentă (şi) în România.
În tot acest context, să vorbeşti continuu despre creşterea salariilor bugetarilor şi majorarea pensiilor, fără să sprijini şi să stimulezi sectorul privat – adevăratul motor al economiei -, înseamnă, într-un final, un dezastru de ţară. Unul care îi va afecta deopotrivă pe toţi românii, fie ei bugetari, angajaţi în companii de stat sau private, pensionari, copii sau şomeri. Chiar atât de repede am uitat anii 2008-2010?
 
“Creșterea economică aproape exclusiv pe consum are limite pe termen scurt”
 
“Mark Twain avea o vorbă. Minciunile sunt de trei feluri: gogonate, nevinovate și … statistica. Folosirea indicatorilor economici în scopul justificării unor măsuri nesăbuite va duce la înrăutățirea stării economice generale. 2017 este un an în care precauția pare a fi cuvântul de ordine. Noi însă cheltuim, fără acoperire în realitate. Sigur că există milioane de români care trăiesc la limita sărăciei și nu mai vor să audă „nu sunt bani”, după 27 de ani de așteptare. Totuși, o minimă educație economică ar fi de dorit pentru că nimic nu este gratis. Creșterea salariului minim, în exces, duce deja la închiderea unor afaceri (industria textilă de exemplu) dar asta nu pare să deranjeze pe nimeni. De asemenea, creșterea dobânzilor sau a inflației sunt alte efecte ale majorărilor fără acoperire în economie. Nici acest lucru nu îngrijorează guvernanții. Creșterea economică aproape exclusiv pe consum are limite pe termen scurt (în cel mai fericit caz pe termen mediu). Ar fi fost de preferat o încurajare a investițiilor, o îmbunătățire radicală a infrastructurii. Din păcate este prea complicat pentru eternii 15.000 de specialiști în politică economică. Demagogia este singura politică de stat iar corupția și incompetența o însoțesc. Este cale cea mai ușoară către dezastru”, ne-a declarat analistul economic Edward Pastia, jurnalist Realitatea TV.