Social Media

Social

Regula celor două secunde pe care orice șofer ar trebui să o știe. Poate preveni un accident

Actualizat:
Timp de citire: 4 minute
Regula celor două secunde pe care orice șofer ar trebui să o știe. Poate preveni un accident

Câteodată, diferența dintre o frânare la timp și un accident se măsoară în doar câteva secunde. O metodă extrem de simplă îi poate ajuta pe șoferi să își dea seama dacă păstrează o distanță suficientă față de mașina din față. Este cunoscută drept „regula celor două secunde” și poate fi aplicată aproape imediat, fără calcule și fără să fie nevoie să măsurăm distanța în metri.

În traficul aglomerat, mulți șoferi ajung să circule foarte aproape unul de celălalt, mai ales atunci când viteza de deplasare este redusă sau când se formează coloane. Problema apare însă atunci când viteza crește, iar distanța dintre vehicule rămâne prea mică.

La prima vedere, câțiva metri pot părea suficienți. În realitate, șoferul are nevoie de timp pentru a observa un obstacol, pentru a reacționa și apoi pentru ca mașina să se oprească. Iar atunci când carosabilul este ud, acoperit cu zăpadă sau gheață, distanța necesară pentru oprire poate crește considerabil.

Cum funcționează regula celor două secunde

Metoda este foarte simplă. Șoferul trebuie să aleagă un reper fix de pe marginea drumului – un stâlp, un indicator, un copac sau un alt punct vizibil.

În momentul în care mașina din față trece de acel reper, începe numărătoarea: „o mie unu, o mie doi”. Mașina condusă trebuie să ajungă la același reper abia după ce au trecut cel puțin două secunde.

Dacă șoferul ajunge la reper înainte de terminarea numărătorii, înseamnă că distanța față de vehiculul din față este prea mică și trebuie mărită.

Avantajul metodei este că nu trebuie să știm exact câți metri trebuie să existe între două mașini. Distanța de siguranță crește, în mod natural, odată cu viteza, iar regula celor două secunde oferă un mod simplu de a o verifica.

Această tehnică este asociată cu principiile conducerii defensive și este recomandată tocmai pentru că îi permite șoferului să păstreze o rezervă de timp pentru reacție.

Pe ploaie, două secunde pot să nu fie suficiente

Regula celor două secunde trebuie privită ca un reper pentru condiții normale de trafic, nu ca o formulă universală.

Atunci când plouă, vizibilitatea este redusă, iar aderența anvelopelor la asfalt scade. În astfel de situații, distanța față de mașina din față trebuie mărită.

Același lucru este valabil pe carosabil umed, acoperit cu zăpadă sau polei, dar și atunci când vizibilitatea este afectată de ceață sau de condiții meteo nefavorabile.

Un alt aspect important este viteza. Cu cât mașina se deplasează mai repede, cu atât distanța parcursă în timpul în care șoferul observă pericolul și reacționează este mai mare.

De exemplu, la 50 km/h, mașina parcurge aproximativ 14 metri într-o secundă. La 100 km/h, sunt aproape 28 de metri într-o secundă. Asta înseamnă că două secunde reprezintă o distanță foarte diferită în funcție de viteza de deplasare.

De aceea, șoferii trebuie să evite tentația de a merge „lipiți” de mașina din față, chiar dacă traficul pare să se desfășoare normal.

Distanța de siguranță poate face diferența într-o situație neașteptată

Un vehicul din față poate frâna brusc din numeroase motive: un pieton care traversează, un animal care ajunge pe carosabil, un obstacol apărut pe șosea sau o situație neprevăzută în trafic.

Într-un astfel de moment, șoferul din spate nu are nevoie doar de frâne bune. Are nevoie și de timp și spațiu pentru a reacționa.

Dacă distanța este prea mică, chiar și o reacție rapidă poate să nu fie suficientă pentru evitarea impactului.

Regula celor două secunde este, în esență, o metodă simplă prin care șoferii își pot verifica permanent rezerva de siguranță. Nu presupune aparatură specială, calcule sau măsurători și poate fi aplicată în timpul deplasării.

Important este ca fiecare șofer să adapteze distanța la viteza de deplasare, la starea drumului, la condițiile meteo și la trafic.

În plus, păstrarea unei distanțe suficiente nu înseamnă doar protejarea propriei mașini. Înseamnă timp suplimentar pentru a reacționa și pentru a evita un accident care, în multe situații, poate apărea în doar câteva secunde.

Social

Visul unui specialist IT: Să deschidă drumul tinerilor cu dizabilități spre un loc de muncă

• Direcția de Asistență Socială Brăila, în colaborare cu Asociația Supereroilor din București, condusă de Marius Brăila, derulează, în prezent, cursuri săptămânale gratuite IT pentru tinerii cu dizabilități • sunt implementate două noi programe: „Supererou independent” și „Supererou la birou”, cu sprijinul voluntarilor și al părinților, care, împreună cu tinerii cursanți, formează o echipă

Publicat

în

Visul unui specialist IT: Să deschidă drumul tinerilor cu dizabilități spre un loc de muncă

Pentru al treilea an consecutiv, Centrul Comunitar „Bunici și Nepoți”, de pe Strada Anghel Saligny – ce funcționează sub egida Direcției de Asistență Socială (DAS) din cadrul Primăriei Municipiului Brăila – derulează, în colaborare cu Asociația Supereroilor, ONG din București, al cărui președinte este Marius Brăila, cursuri săptămânale de competențe în domeniul IT pentru copiii și tinerii cu dizabilități.

Sunt înscriși 15 „supereroi” care, împreună cu elevi și studenți voluntari și cu părinții tinerilor cu dizabilități, formează, practic, o echipă.

În timp ce tinerii cursanți petrec timp în fața calculatoarelor și învață proiectare 3D, spre exemplu, într-o sală alăturată părinții învață dacă este mai bine să te resemnezi sau să lupți pentru schimbări, în cadrul unui grup de suport emoțional pentru părinți.

Scopul acestor cursuri, în care tinerii cu dizabilități învață competențe IT este de a găsi un punct de normalitate între ei și ceilalți membri ai societății. Iar părințiii sunt sfătuiți să promoveze dizabilitatea ca pe o normalitate, chiar și atunci când se confruntă cu situații nedorite, de respingere.

„Rolul nostru este de a pune bazele și de a crea contexte de învățare nonformală. IT-ul este un pretext și un context. Ce e mai valoros în aceste programe este lucrul în echipă. Pentru mine, Direcția de Asistență Socială Brăila a fost garantul că aceste programe funcționează.

Este extraordinar că am găsit aici oameni care să ne ajute. Am adunat voluntari și așteptăm în continuare voluntari care să vină să experimenteze abilități de lucru la calculator într-o echipă diversă, nu voluntariat-milă sau altceva de genul acesta, ci un context de învățare diferit. Anul acesta am venit cu două programe noi, „Supererou independent” și „Supererou la birou”, a precizat președintele Asociației Supereroilor, Marius Brăila, care este specialist IT.

Practic, Marius și colaboratorii săi simulează la calculator contexte de învățare pentru tinerii cu dizabilități. Duminica trecută, spre exemplu, au simulat un magazin, un portofel și o listă de produse. Cursanții, secondați de voluntari, învață care sunt pașii pe care trebuie să-i parcurgi ca să ajungi să cumperi produsele, prin click-uri, prin intermediul unei aplicații. După ce se întâmplă acest lucru la sală, părinții primesc misiunea de a aplica în viața reală ce au învățat la curs

 „Construim o mentalitate în care acești tineri să contribuie activ, să înțeleagă procesul, să fie independenți”, ne-a explicat Marius.

Pentru cursanții mai mari, cei de la Asociația Supereroilor s-au gândit la ceva diferit. Au creat programul „Supererou la birou”. Scopul final este ca tinerii cu dizabilități să se familiarizeze cu munca la calculator pe care o fac, de obicei, angajații la birou, după care să primească de la o companie parteneră sau instituție a statului posibilitatea de a face practică (două-patru ore pe săptămână), tratându-i ca pe niște colegi normali.  

„Facem asta pentru ca ei, tinerii cu dizabilități, să testeze lucurile astea în viața reală. Visul nostru este ca în aceste companii un manager sau CEO să spună: „Eu aș avea nevoie de cineva care să mă ajute cu taskuri simple”. Și de aici ar veni oportunitatea unui job. Astfel, nu-i schimbăm doar lui, tânărului cu dizabilități, viața, dar și a generațiilor de după”, a mai spus Marius Brăila, el însuși un exemplu de tânăr cu dizabilități care a reușit să devină specialist IT și angajat al unei companii importante din București.

Practic, prin programele derulate acum la „Bunici și Nepoți”, un tânăr fără experiență de viață poate fi transformat într-un om normal. Și nu este un proiect din care Marius și colegii săi să câștige bani. Au joburi. Fac însă voluntariat din pasiune, reușind să transforme vieți.

Citește articolul complet

Social

Când se prescriu datoriile la întreținere și de ce nu dispar automat

Publicat

în

Când se prescriu datoriile la întreținere și de ce nu dispar automat

Proprietarii de apartamente care au acumulat datorii la întreținere trebuie să știe că legea prevede, în principiu, un termen de prescripție de trei ani pentru recuperarea lor. Asta nu înseamnă însă că sumele restante se șterg automat după această perioadă sau că asociația de proprietari nu mai poate solicita plata lor.

Regula este prevăzută de Codul civil și se aplică în situațiile în care nu există un termen special stabilit prin lege. Pentru a stabili dacă o datorie este prescrisă, trebuie analizate data scadenței, eventualele demersuri făcute pentru recuperarea banilor și celelalte împrejurări care pot influența calculul termenului legal.

Când se prescriu datoriile la întreținere

Potrivit articolului 2.517 din Codul civil, termenul general de prescripție este de trei ani, dacă legea nu prevede un alt termen. În cazul restanțelor către asociațiile de proprietari, acest interval se calculează, în principiu, separat pentru fiecare obligație ajunsă la scadență.

Astfel, o restanță acumulată într-o anumită lună poate avea un termen de prescripție diferit de cel al unei datorii înregistrate ulterior. Data de la care începe să curgă termenul depinde de momentul în care suma trebuia achitată, potrivit regulilor aplicabile.

Legea nr. 196/2018 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari stabilește, la articolul 77, că termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației este de maximum 30 de zile calendaristice de la data afișării listei lunare de plată.

În cazul în care proprietarul nu își achită obligațiile în acest interval, restanța poate fi urmărită de asociație prin mijloacele prevăzute de lege. Totuși, pentru a stabili dacă s-a împlinit termenul de prescripție, trebuie verificată situația concretă a fiecărei datorii.

Datoriile nu dispar automat după trei ani

Simpla trecere a trei ani nu înseamnă că restanțele sunt șterse din evidențele asociației sau că proprietarul este automat scutit de plata acestora.

Potrivit Codului civil, prescripția trebuie invocată de persoana în folosul căreia curge. Instanța nu o aplică din oficiu, astfel că proprietarul trebuie să o invoce în condițiile și la momentul prevăzute de lege, dacă este chemat în judecată pentru recuperarea unor datorii.

În plus, termenul de prescripție poate fi influențat de anumite împrejurări. Unele acte sau demersuri juridice pot întrerupe ori suspenda cursul prescripției, motiv pentru care vechimea unei restanțe nu este suficientă, singură, pentru a concluziona că aceasta nu mai poate fi recuperată.

Asociațiile de proprietari au dreptul să solicite plata sumelor restante și să recurgă la instanță pentru recuperarea acestora. În același timp, proprietarii care consideră că anumite datorii sunt prescrise pot cere verificarea situației și pot invoca prescripția, dacă sunt îndeplinite condițiile legale.

Ce cheltuieli trebuie să achite proprietarii

Obligațiile financiare ale proprietarilor nu se limitează la consumul individual de apă sau energie. În funcție de situație și de criteriile prevăzute de lege, lista de plată poate cuprinde cheltuieli pentru serviciile comune, întreținerea și repararea părților comune ale imobilului, precum și contribuții la fondurile asociației.

Repartizarea acestor sume se face potrivit regulilor stabilite de Legea nr. 196/2018, în funcție de natura cheltuielilor și de criteriul legal aplicabil. Proprietarii nu pot refuza unilateral plata unei cheltuieli comune doar pentru că apreciază că nu beneficiază direct de serviciul respectiv.

Restanțele acumulate pot afecta inclusiv capacitatea asociației de a achita facturile către furnizori și de a asigura serviciile necesare întregului imobil. Din acest motiv, recuperarea datoriilor la timp este importantă atât pentru asociație, cât și pentru proprietarii care își plătesc obligațiile.

În concluzie, termenul general de prescripție de trei ani poate fi aplicabil datoriilor la întreținere, însă nu reprezintă o ștergere automată a restanțelor. Pentru fiecare situație trebuie verificate scadențele, eventualele acte care au influențat prescripția și condițiile în care aceasta poate fi invocată.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧