ADMINISTRAȚIE
Reduceri de personal la Prefectura Brăila
În baza OUG 7/2026, MAI a stabilit cu câți angajați vor rămâne prefecturile din țară. Brăila are dreptul la 35 de posturi, ceea ce înseamnă că 5 angajați vor fi concediați
În presa centrală au fost publicate recent câteva informații referitoare la reduceri de personal din cadrul prefecturilor din țară. În acest context, am solicitat în baza Legii 544/2001, câteva precizări legate de numărul de angajați care vor fi disponibilizați din cadrul Prefcturii Brăila.
”Procedurile de redimensionare a schemelor de personal din instituțiile prefectului, la nivel național, au fost declanșate de Ministerul Afacerilor Interne, în baza prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 7/2026, pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru adoptarea unor măsuri pentru creșterea capacității financiare a unităților administrativ-teritoriale”, am aflat din răspunsul primit. Referitor la criteriile în baza cărora vor fi operate tăieri de personal sursa citată a explicat că MAI a stabilit cifrele ținând cont de numărul unităților administrativ-teritoriale din fiecare județ, populația județului și volumul actelor administrative aflate în lucru la nivelul fiecărei instituții a prefectului din țară.
”Conform datelor stabilite prin ordin emis de ministrul afacerilor interne, schema de personal a Instituției Prefectului – Județul Brăila va fi redusă la 35 de posturi, în urma analizei realizate la nivel național. Instituția are 45 de posturi prevăzute în schema de personal. În consecință, un număr de 10 posturi urmează să fie desființate, măsură care va fi aplicată în perioada următoare cu respectarea legislației în vigoare. Dintre acestea, 5 posturi sunt ocupate, iar 5 sunt vacante”, am mai aflat din răspunsul oficial.
În concluzie, 5 persoane vor fi concediate.
Care-i situația în țară
Noile scheme de personal stabilesc numărul maxim de posturi pentru fiecare județ după cum urmează:
* Covasna, Giurgiu, Ilfov – 33
* Bistrița-Năsăud, Călărași, Mehedinți, Sălaj, Tulcea – 34
* Bihor, Botoșani, Brăila, Buzău, Caraș-Severin, Dâmbovița, Hunedoara, Harghita, Ialomița, Mureș, Neamț, Satu Mare, Sibiu, Teleorman, Vaslui, Vâlcea, Vrancea – 35
* Alba, Arad, Brașov, Gorj, Maramureș – 36
* Argeș, Bacău, Dolj, Galați, Olt, Prahova, Suceava – 37
* Cluj, Constanța, Iași, Timiș – 39
* Municipiul București – 45
ARTICOLE CARE V-AR PUTEA INTERESA
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
DE ACELAȘI AUTOR


































