Social Media

LOCAL

Proiectile din timpul războiului, scoase la suprafață în timpul unor arături, la Măxineni

Publicat

în

• elementele de muniție, aflate într-o stare avansată de oxidare, au fost preluate în condiții de siguranță de pirotehniștii ISU • cum trebuie procedat în momentul descoperirii unor astfel de bombe, care pot fi foarte periculoase
 
Pe raza județului Brăila există în continuare proiectile rămase neexplodate din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Joi, 17 noiembrie, două astfel de bombe, aflate într-o stare avansată de oxidare dar totuși foarte periculoase, au fost descoperite în zona comunei Măxineni, în urma executării unor lucrări agricole. Echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Dunărea” Brăila a fost solicitată să intervină, iar cele două elemente de muniție (un corp proiectil exploziv cal. 122 mm și un proiectil exploziv cal. 76 mm) au fost ridicate, transportate și depozitate în siguranță, ulterior vor fi distruse în poligonul de specialitate.
Reprezentanții ISU reamintesc că, în momentul descoperirii unor elemente de muniție rămase neexplodate, lucrătorii din agricultură trebuie să oprească activitatea în zona respectivă și să anunțe de urgență Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență, organele de poliție sau autoritățile publice locale. Mai mult, pentru evitarea producerii unor evenimente nedorite, se interzice: atingerea munițiilor cu mâna sau cu alte obiecte; ridicarea, transportul și introducerea munițiilor în diferite încăperi sau locuințe; comercializarea acestora prin agenții de colectare a deșeurilor feroase și neferoase; lovirea sau mișcarea munițiilor găsite în pământ sau la suprafață; introducerea munițiilor în foc; topirea elementelor metalice ale munițiilor; tăierea munițiilor cu fierăstrăul, scule electrice sau prin sudură; folosirea munițiilor pentru improvizarea diverselor unelte; utilizarea pulberilor și explozivilor provenite din muniții în scopuri artizanale; demontarea de la muniții a focoaselor sau a altor elemente componente; folosirea pentru joacă, de către copii, a elementelor de muniție.
 

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile