ADMINISTRAȚIE
Primăria continuă amenajarea parcărilor, spaţiilor verzi şi a locurilor de promenadă
• în “colimator” au intrat, acum, garajele amplasate în zona blocurilor B • cele de la blocurile D au fost deja ridicate, iar curţile interioare au intrat în proces de amenajare • pe lângă parcări, vor răsări spaţii verzi şi locuri de promenadă • la blocurile B exista o problemă de mai mulţi ani: un colţ al curţii interioare se surpa mereu • firma care se ocupă de parcări a descoperit acolo o conductă veche de zeci de ani, care era spartă, iar apa producea surparea • problema a fost rezolvată, iar lucrările pot continua
Primarul oraşului Ianca, George Fănel Chiriţă, a pornit anul trecut la drum cu un proiect îndrăzneţ, dar necesar, şi anume demolarea garajelor şi amenajarea de parcări pentru locuitorii de la blocuri. Nu a ştiut ce reacţie vor avea oamenii, însă a mizat pe faptul că rezultatul final îi va mulţumi. Surpriza a fost că locuitorii au înţeles necesitatea de a scăpa de garaje şi avantajele care vin la pachet cu demolarea lor. Faptul că unii îşi foloseau încăperea pe post de depozit, iar maşina era parcată tot afară este cunoscut şi valabil în toate oraşele. Odată cu înlăturarea garajelor, s-a creat mai mult spaţiu, iar zona s-a aerisit. “Mi-au spus câteva persoane că vara nu puteau deschide ferestrele pentru că se simţea un miros urât ce venea dintre garaje, ştiţi la ce mă refer. Acum, toată lumea e mulţumită. Odată ce am demolat garajele, am igienizat zona, iar mirosul a dispărut. Problema este alta: cei care au prostul obicei de a urina în stradă vor face acest lucru de acum încolo în scările de bloc. De aceea, montarea interfoanelor este necesară. În plus, eşti sigur că niciun străin nu mai are acces şi te simţi în siguranţă. Revenind la ridicarea garajelor, să ştiţi că sunt persoane care le-au demolat singure”, ne-a declarat primarul George Chiriţă.
Parcările pentru blocurile E au fost amenajate, iar în prezent se lucrează la cele pentru blocurile D şi B. A fost turnată piatra, urmând asfaltarea şi marcarea locurilor. În zona blocurilor B, exista o mare problemă: de câţiva ani, o parte a curţii interioare se surpa şi nimeni nu reuşea să-i dea de cap. Odată cu acest proiect, firma care se ocupă de lucrări a descoperit că o conductă, veche de zeci de ani, era spartă, iar apa provoca surparea. Defecţiunea a fost remediată, s-a adus pământ uscat, iar amenajarea parcărilor poate merge mai departe. Pe lângă parcări, vor răsări şi spaţii verzi şi locuri de promenadă! Urmează amenajarea locurilor de joacă pentru copii şi reabilitarea celor existente, dar numai după finalizarea proiectului de amenajare a parcărilor.
Mai mult, au fost amenajate parcări inclusiv pe străzile secundare: în zona grădiniţei pe strada Gării, pe strada Nicolae Oncescu – din dreptul bisericii şi până la intersecţia cu strada Gării -, în zona Casei de Cultură a oraşului şi a supermarketului, dar şi pe strada Sărăţeni – în zona Primăriei şi a sediului Poliţiei Orăşeneşti.
Totuşi, primarul s-a gândit şi la cei care au nevoie de garaje, astfel că a ales două locuri din oraş unde acestea pot fi amplasate. Deşi nu e “lângă scară”, au existat localnici care au vrut să liciteze pentru un asemenea spaţiu. Cele două locuri sunt în zona liceului “Nicolae Oncescu” şi în zona blocurilor E, unde cândva era o casă dărăpănată, înconjurată de buruieni şi mizerie. Cei care doresc să deţină un spaţiu de garaj trebuie să depună la primărie o cerere în acest sens. În momentul în care se strâng mai multe cereri, se organizează licitaţie şi se încheie contract valabil un an.
Reamintim că amenajarea parcărilor pentru blocurile E a costat 330.000 lei fără TVA, iar pentru blocurile D suma a fost estimată la 1 milion lei, aceasta urmând să sufere sau nu modificări.
ADMINISTRAȚIE
Încă o surpriză în Piaţa Mare
* în rotonda Halei Mari, dar și în sectorul lactate, au apărut, pe lângă aranjamentele florale realizate astă-vară, câteva bănci și jardiniere noi * inițiativa este apreciată în special de cumpărătorii vârstnici, care se pot odihni, preț de câteva minute, într-un spațiu cu aspect plăcut
Reamintim că, odată cu reparaţiile şi igienizările executate în acest an în Hala Mare, Administraţia Pieţelor și Târgurilor (APT) Brăila a venit şi cu o serie de surprize plăcute pentru brăileni: sutele de glastre cu flori expuse în vitrine din sticlă, un aranjament floral cu o minifântână şi păsări exotice, în rotonda halei.
Două dintre cele 28 de ferestre/luminatoare sunt pictate pe sticlă cu imagini ce evocă produse agroalimentare, iar restul urmează să treacă prin același proces, conform promisiunilor administrației. De curând, însă, o altă surpriză în hala centrală: bănci şi flori (inclusiv de sezon).

“Nu mai rezemăm pereţii pe afară, fiindcă aici au apărut bănci, pe care putem să stăm și să privim la ceea ce este frumos, uitând un pic de grijile bătrâneţii şi ale vieţii”, ne-a declarat o familie de pensionari.
Ei aducându-şi aminte de vremurile când toamna debuta cu o avalanşă de produse agroalimentare româneşti, proaspete, ieftine şi gustoase, îndestulătoare pentru cămările iernii, toate provenind doar de la adevăraţii producători şi comercianţi brăileni.
În acele vremuri, Zilele Recoltei însemnau şi mustării/terase cu mici, pastramă, peşte şi lăutari. Deci, voie bună! Nu extindem acum subiectul, dar venim cu propunerea ca printr-un fotomontaj expus tot în rotonda halei, alături de o succintă istorie scrisă, să fie reamintite transformările prin care au trecut, de-a lungul timpului, Hala Centrală, dar și Piața Mare în ansamblul său.
Care piață merită această aducere aminte, ea devenind un simbol al unui comerţ civilizat la Brăila.
ADMINISTRAȚIE
Jandarmeria Brăila a revenit la vechiul sediu, după finalizarea proiectului european de eficientizare energetică
* activitatea a fost reluată în sediul de pe strada Industriei după ce, din primăvara anului 2023 până la începutul acestei luni, sediul provizoriu a fost mutat într-o clădire a Liceului Tehnologic ”Constantin Brâncoveanu” Brăila – fostul liceu „Progresul” din cartierul Vidin
Au fost finalizate lucrările de reabilitare la fostul sediul al Jandarmeriei Brăila, de pe strada Industriei, iar instituția va reveni ”acasă”. În februarie 2023, contractul de finanțare pentru proiectul de renovare a clădirii, pentru eficientizarea energetică, a fost preluat de la Ministerului Afacerilor Interne, de fostul șef la instituției, colonel Nicolae Iulian Albăceanu.
După începerea lucrărilor de reabilitare, activitatea de la Jandarmeria Brăila s-a desfășurat într-o clădire a Liceului Tehnologic ”Constantin Brâncoveanu” Brăila – fostul liceu ”Progresul” din cartierul Vidin.
Reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Brăila, au anunțat, marți, că proiectul «Creșterea eficienței energetice în sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila», implementat de Inspectoratul de Jandarmi Județean Brăila, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Interne, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a fost finalizat, valoarea finală a investiției fiind de 8.551.881,71 lei, inclusiv TVA.
”Investiția a avut ca obiectiv îmbunătățirea performanței energetice a clădirii, reducerea consumului de energie și a costurilor de funcționare, precum și asigurarea unor condiții de lucru îmbunătățite pentru personal. Proiectul a fost implementat în perioada 14.02.2023 – 30.08.2026, având o valoare inițială de 9.632.174,08 lei, inclusiv TVA, și codul C5-B2.2.b125. Odată cu finalizarea lucrărilor, activitatea Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila se reia la sediul principal modernizat, situat în municipiul Brăila, strada Industriei nr. 1”, se arată în informarea IJJ Brăila.
Pentru informații suplimentare, instituția poate fi contactată la numerele de telefon 0239.619.380 și 0239.617.112, pe site-ul www.jandarmeria-braila.ro sau la adresa de e-mail jandarmeriabraila@jandarmeria-braila.ro.
Renovare cu fonduri europene
După cum v-am informat, în februarie 2023, șeful Jandarmeriei Brăila a preluat de la Ministerului Afacerilor Interne contractul de finanțare semnat pentru proiectul de renovare a clădirii în care funcționează unitatea. Sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Brăila intra în renovare, iar consumul de energie electrică și cel de încălzire urmau a fi reduse considerabil.
La vremea respectivă, la conducerea inspectoratului se afla colonelul Nicolae Iulian Albăceanu, care ulterior avea să fie suspendat pentru fapte de corupție. Între timp, acesta și-a recăpătat funcția, însă a intrat în concediu de paternitate.
Cert este că, la începutul anului 2023, în momentul lansării proiectului, Albăceanu, din postura de șef al IJJ Brăila, a explicat de ce era necesară reabilitarea sediului și ce lucrări urmau a fi executate.
Astfel, a fost punctat faptul că imobilul a fost construit în anul 1978 și nu mai corespundea din punct de vedere al eficienței și calității termice, rezistența termică a pereților exteriori fiind sub valoarea minimă prevăzută de normele tehnice în vigoare.
Învelitoarea era de tip terasă necirculabilă și trecuse în timp printr-o serie de reparații curente, care însă nu rezolvaseră complet problema infiltrațiilor. Din această cauză, pereții adiacenți erau predispuși în permanență la umezire, favorizând apariția degradărilor la tavane și pereți, precum și apariția igrasiei și a mucegaiului.
Era nevoie, așadar, de soluții moderne pentru stoparea infiltrațiilor. În plus, proiectul a prevăzut implementarea unor soluții de ultimă generație.
„Sursele regenerabile de energie ce vor fi implementate în cadrul proiectului sunt reprezentate de pompe de căldură de tip aer-apă și integrarea acestora în sistemul existent de încălzire; panouri solare fotovoltaice pentru asigurarea parțială a consumului electric; pentru reducerea consumului de energie datorat ventilării spațiilor se propun recuperatoare de căldură locale; instalație de panouri solare termice cu tuburi vidate, instalație de stingere cu apă a incendiilor cu hidranți interiori și exteriori, instalații de iluminat de securitate, instalații detectare și avertizare incendiu, stație de pompare pentru hidranți și rezervă de incendiu montată subteran. Clădirea nu necesită consolidare, întrucât expertiza a încadrat-o în clasa de risc seismic 3”, a precizat, în februarie 2023, conducerea Inspectoratului Județean de Jandarmi Brăila.
S-a anunțat atunci că perioada de implementare a proiectului nu va depăși termenul de 30 iunie 2026, dar a fost totuși o mică întârziere.



















