LOCAL
Polițiștii «boboci» din Brăila, pregătiți pentru intervenții sigure și eficiente
• de la începutul lunii februarie, la nivelul Poliției Brăila s-a efectuat un stagiu intensiv de instruire dedicat polițiștilor operativi recent încadrați la IPJ – promoția ianuarie 2026 • aceștia fac parte din structurile de ordine publică și au primit lecții pentru creșterea calității intervențiilor și consolidarea siguranței în teren
Tinerii polițiști care au intrat în activitate la Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Brăila iau lecții de la specialiști! Este vorba despre 36 de ”boboci” în uniformă de polițist, 35 băieți și o fată care a ales această meserie.
În perioada 2-13 februarie, Biroul Pregătire Profesională a organizat un stagiu intensiv de instruire dedicat polițiștilor operativi recent încadrați la I.P.J. Brăila, promoția ianuarie 2026, din structurile de ordine publică, cu un obiectiv clar: creșterea calității intervențiilor și consolidarea siguranței în teren.
Aceștia au primit indicații pentru gestionarea situațiilor de criză. Astfel, participanții și-au dezvoltat abilitățile de comunicare asertivă, identificare a semnalelor de escaladare și gestionare a conflictelor, pentru a preveni incidentele și a reduce riscurile în interacțiunea cu cetățenii.
Tactică polițienească aplicată
Potrivit reprezentanților IPJ Brăila, au fost exersate proceduri esențiale precum legitimarea și stabilirea identității, controlul corporal preventiv, tehnica încătușării și conducerea forțată. Scenariile practice au vizat atât subiecți cooperanți, cât și situații cu grad ridicat de risc. S-a făcut pregătire fizică și s-au predat tehnici de autoapărare. ”Polițiștii au consolidat tehnici de autoapărare, poziționare tactică, luptă corp la corp și utilizarea mijloacelor din dotare, cu accent pe siguranța personală și cooperarea în echipă”, au transmis polițiștii IPJ.
S-a ajuns și la tragerea cu armamentul din dotare. Instruirea a inclus regulile fundamentale de siguranță, disciplina armei, poziții tactice, gestionarea incidentelor și tragerea în contexte operative.
Prin această activitate, Inspectoratul de Poliție Județean Brăila reafirmă angajamentul pentru perfecționarea continuă a personalului și pentru furnizarea unui serviciu polițienesc profesionist, eficient și orientat către siguranța comunității.
ARTICOLE CARE V-AR PUTEA INTERESA
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
DE ACELAȘI AUTOR
































